1991-2001

Textul acestei cărți se dorește a fi o culegere a principalelor probleme, personaje, evenimente și locuri care stau la baza creștinismului antic și medieval, cu referințe reprezentative în lumea internetului. Intenția autorului este de a oferi celor interesați atât o trimitere la ceea ce este esențial în evoluția creștinismului până la începuturile timpurilor moderne, cât și la ceea ce s-a publicat în spațiul cibernetic. Dată fiind înglobarea la scară planetară a lumii actuale în lumea virtuală și nenumăratele rețele de comunicare de acest fel, am considerat că poate fi de un real folos să evidențiem și ceea ce s-a scris și s-a publicat referitor la istoria Bisericii antice și medievale și se găsește în internet.

Oferim în cele ce urmează informații de bază, dar și sugestii pentru o căutare și aprofundare personalizată, în funcție de preferințele cititorilor. Aceste pagini, în afară de faptul că pun în prim plan ceea ce aparține esenței creștinismului și Bisericii, oferă multe piste de lansare a unor viitoare căutări și aprofundări, căci istoria deși aparține trecutului, creează prezentul și proiectează viitorul, în funcție de dorințele și aspirațiile oamenilor prezentului. Istoria este mereu aceeași și totuși mereu nouă, mereu deschisă spre noi orizonturi. Ca atare, și ceea ce oferă aceste pagini sunt nu doar fundamentele bimilenare ale bisericii, ci și zidurile unui edificiu mereu în construcție.

În prezentarea surselor bibliografice din internet, am urmat o serie de criterii selective. În primul rând, am dorit să oferim cititorilor acele site-uri sau titluri de opere care redau principala bază documentară, adică izvoarele istorice. Urmează apoi studiile și articolele relevante, ca și site-urile oficiale sau reprezentative pentru o determinată perioadă istorică, pentru marile evenimente, idei sau personalități care au marcat istoria bisericii antice și medievale.

Suntem conștienți de caracterul de pionierat al acestei opere și ca atare ne asumăm limitele ei. În viitor, este posibilă o ediție îmbunătățită a acestei lucrări pe care o dedicăm cu drag tuturor. Ne-ar face plăcere să știm că a folosit cuiva și ne-ar fi de un real folos sugestiile și completările la ea.

Ca bază pentru selectarea personajelor, evenimentelor, locurilor și problemelor importante ne-am folosit de schemele (în format provizoriu) elaborate de Marcel Chappin și oferite studenților Universității Pontificale ”Gregoriana” din Roma.

O privire atentă a hărții Europei ne indică cu ușurință faptul că acolo unde era un loc de pelerinaj, ca și pe drumul spre el, locul acela a declanșat construirea de biserici, mănăstiri, hanuri, aziluri, spitale, aducerea de relicve; la toate acestea, pentru a confirma importanța locului respectiv, se adăugau minunile și tot felul de istorisiri de fapte deosebite, amplificate de imaginarul medieval destul de prolific. Din devoțiune sau motive de pocăință, oamenii plecau în pelerinaj, formând un fel de comunitate în mișcare pe o rețea vastă de drumuri din ce în ce mai bătătorite de picioarele lor. Din intâlnirea pelerinilor se nășteau istorii, povestiri, se împărtășeau impresii, se realiza un fel de schimb sau dialog intercultural între francezi, germani, spanioli, italieni, englezi, slavi, formându-se o anumită cultură cu specificul ei, de care ne bucurăm și noi astăzi.

            In cartea Liber Sancti Jacobi (Codex Calixtinus) din secolul al XII-lea este descris totul despre pelerini. Pregătirile preliminare sunt foarte interesante și sugestive și au o valoare profundă exprimată prin simbolismul ei; lectura acestei cărți te impresionează, emoționează chiar. De exemplu, ranița sau rucsacul, era mic, din piele, deschis mereu, ca simbol al sărăciei, al încrederii în Providență și în oamenii pe care îi întâlnești, de la care cerșești și care îți pot pune ceva în el, ca să te susțină în pelerinajul tău. Rucsacul deschis mai înseamnă și că tot ce ai în el, împarți cu generozitate cu toți ceilalți pelerini și nu ții nimic închis, doar pentru tine. La fel, vasul pentru apă, bastonul și celelalte obiecte pe care un pelerin le are, toate au utilitatea dar și simbolismul lor profund, vast.

            Inainte de a porni, pelerinul se spovedea, se împăca, dacă era cazul, cu toți, își făcea testamentul și apoi pleca în pelerinaj. Toate legăturile cu locurile unde trăia erau întrerupte complet. El pleca pentru o altă viață și accepta și riscul de a nu se mai întoarce vreodată. Simbolismul acestei radicale rupturi era acela al începerii unei vieți noi în spirit și în trup, o viață care tinde spre purificare, spre acceptarea necondiționată a lui Dumnezeu pe un drum cu multe necunoscute. Am impresia că acest mod de a proceda reprezintă o sfidare de fond a modului cum astăzi, dominați de progresul tehnicii și al științelor în general, oamenii încearcă să-și asigure totul, nelăsând nici un spațiu lui Dumnezeu; în fond, scoțându-L complet din ecuația vieții. Acest fapt îmi este confirmat de constatările proprii pe drumurile de pelerinaj, unde pot spune că aproximativ două treimi din pelerini nu sunt pe aceste drumuri pentru motive religioase, spirituale, legate de sufletul lor și de mântuirea lui.

            Pornind la drum, pelerinul nu avea voie să stea mai mult de o noapte într-un loc, exceptând cazul când se îmbolnăvea; trebuia ca a doua zi să plece mai departe. Erau mulți care se îmbolnăveau pe drum sau chiar decedau din cauza bolilor, a frigului, sau atacați de tâlhari sau animale sălbatice. Cei care profitau de ei și le cereau sume mari pentru cazare sau pentru oricare alt motiv, riscau pedepse severe.

            Pelerinajul însemna așadar un drum fizic și spiritual în același timp spre locuri noi, oameni necunoscuți până atunci, spre o destinație precisă, la mormântul unui apostol, sau al Domnului Cristos, în cazul Ierusalimului. Era un drum în care experiențele trupești erau strâns unite cu cele interioare, sufletești. Scopul principal era unul spiritual, supranatural, acela al unei mai profunde convertiri și comuniuni cu Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului; pelerinajul, așadar, avea o finalitate soteriologică.

            Doar din aceste scurte, sumare informații și reflecții asupra pelerinajului, pelerinul de astăzi poate găsi, descoperi idei, motivații și puncte de plecare pentru el și pentru drumul pe care intenționează să-l parcurgă. Pelerinul de astăzi, ca o continuare a pelerinului de ieri, nu este, de fapt, decât o exprimare, o încarnare chiar a lui homo viator. Oricât ne-am lega de pământ și de bunurile lui, inima noastră nu va fi niciodată liniștită, fericită, până nu se va odihni în Dumnezeu, autorul și dătătorul fericirii adevărate. Pelerinajul reprezintă așadar, în esență, una din formele de căutare a fericirii.

            In multitudinea drumurilor de pelerinaj din Europa, era unul, ca un fel de axă de raportare la ea a tuturor celorlalte, cel care unea Santiago de Compostela cu Roma și apoi cu Ierusalimul, aici ajungându-se via mare, din porturile de îmbarcare din sudul Italiei. Spre Roma se îndreptau două căi principale, una care venea din nordul continentului, peste Alpi, în apropiere de Aosta (pe care a mers și episcopul Sigeric), folosită de englezi, germani, și în general, de populații nord-europene, și un altul care venea dinspre vest, folosit de spanioli și francezi și de cei care începuseră pelerinajul la Santiago de Compostela.

            Drumul meu din acest an reprezintă o continuare a celui parcurs de la Genova până la Santiago de Compostela, dar acum în sens invers, adică de la Genova, pe coasta mării până la Sarzana, unde voi întâlni Via Francigena, pentru a merge apoi pe acesta până la Roma. Astfel, sper să îmi îndeplinesc o parte a dorinței mele de a uni în pelerinaj Santiago cu Roma și apoi cu Ierusalimul.

Precizez că rândurile care urmează nu reprezintă nicidecum un ghid al drumului de pelerinaj (pentru Francigena, ghiduri sunt multe și bine alcătuite), ele redând doar scurte impresii de călătorie, spuse la cald, adică sub impulsul momentului. In ele nu sunt experiențele mele interioare, căci sunt intime; fiecare avem propriile trăiri interioare, care ne aparțin doar nouă. Am scris aceste rânduri doar din dorința de a fixa în cuvinte frânturi dintr-un cadru mult mai larg, care ar putea fi utile și altora. De utilitatea și importanța drumului de pelerinaj, fiecare se va convinge doar prin propria experiență.

Trebuie să spun de la bun început că gândul şi dorinţa
de a face un pelerinaj pe jos la Santiago de Compostela le-am
avut de mai mulţi ani. În vizita făcută în anul 2009 în Spania
le-am mărturisit preoţilor Paul Budău şi Leonard Diac dorinţa
mea cu rugămintea de a-mi comunica numele eventualului
însoţitor preot român care ar vrea şi el să parcurgă „il camino
di Santiago”. Am pus aceeaşi întrebare şi pe grupul de
discuţii al preoţilor români de pe yahoo, dar cu acelaşi
rezultat-nimeni. Aceasta m-a determinat să pornesc singur, cu
rucsacul în spate şi cu hotărârea de a parcurge fizic şi
spiritual un itinerar pe care l-au bătătorit mulţi altii înaintea
mea.
Am inceput să mă informez de câteva săptămăni
despre Camino şi aşa am aflat ca sunt si alţi români care au
trait deja această experienţă. Acum aproape doi ani, în Spania
fiind la Zaragoza am aflat că un catolic din Gherăeşti
parcursese calea pelerinului. Iar de curând, am vorbit cu alte
doua persoane privilegiate, catolici din Moldova. Una din ele,
doctoriţa Tereza Dămoc, stabilită în Italia de nord, pe undeva
pe lângă Brescia mi-a vorbit la telefon cu entuziasm şi emoţie
despre experienţa ei pe „il camino frances”.

Incep acest pelerinaj în numele lui Dumnezeu şi
invocând binecuvântarea sfântului apostol Iacob de
Compostela. Astăzi încep o nouă etapă a visului meu de a uni în
pelerinaj pe jos cele trei mari locuri sfinte ale creştinătăţii:
Santiago de Compostela, Roma şi Ierusalim. Anul trecut a
reprezentat începutul realizării acestui vis al meu, deşi când am
început pelerinajul nu-mi era clară şi fermă hotărârea de a
ajunge în toate aceste trei locuri. Aceasta s-a conturat după
terminarea pelerinajului la Santiago.
Ceva din ceea ce am văzut şi trăit anul trecut le-am pus
în scris sub titlul ”Pelerin la Santiago de Compostela”, unde
descriu frânturi din drumul meu pe ”camino frances”, de la
Pamplona până la Santiago. A trecut un an şi sămânţa aruncată
atunci în solul sufletului meu a încolţit, a răsărit, a făcut să se
maturizeze ceva din identitatea mea de pelerin în această lume,
mereu cu nostalgia unui ţel de atins, a unor locuri de cunoscut, a
unor limite fizice şi psihice de depăşit, a unor noi şi mai
frumoase trăiri ale credinţei mele

A sosit din nou ziua plecării. De cât timp o aştept! Cred că
de anul trecut, de când m-am întors de la Pamplona. De fapt, este o
stare continuă, o nostalgie care trăieşte în mine, ca şi cea după
farmecul copilăriei sau după visele primei tinereţi sau după căldura
şi farmecul unei iubiri totale şi niciodată atinse, împlinite.
Nostalgia după mersul pe camino a devenit o componentă a vieţii,
asemănătoare cu respiraţia sau necesitatea de a te hrăni.
Dintotdeauna mi-a plăcut să călătoresc ca să cunosc locuri
şi oameni noi. Si pot spune că am fost un privilegiat, căci mereu
am avut astfel de ocazii, mai ales în vacanţe. Insă pelerinajul
reprezintă mai mult decât o excursie sau o călătorie. El răspunde
altor exigenţe şi dorinţe interioare. El este şi o formă de
spiritualitate şi are motivaţii care izvorăsc din credinţă. Credinţa
care este în primul rând un dar de sus şi nu o cucerire personală
sau o moştenire de familie sau rezultatul unei anumite educaţii ori
formări spirituale.

Este al cincilea an când în vacanțele de vară îmi încarc bateriile sufletului pe drumuri în care reîntâlnirea cu mine însumi, cu natura și mai ales cu oamenii reprezintă un privilegiu pentru care nu știu cum să mulțumesc Cerului.

            Cu rucsacul pe spate, mergând doar pe jos, zilele mele petrecute ca pelerin sunt cele mai frumoase din tot timpul anului. Deși, nu aș putea spune că sunt și cele mai ușoare; dimpotrivă.

            Anul acesta, 2015, pe 24 iulie, dimineața, exact la ora opt, am plecat în pelerinaj din fața grotei aparițiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes (Franța), iar după 32 de zile de mers am ajuns la catedrala Sfântul Iacob Apostolul din Santiago de Compostela (Spania), parcurgând un drum de aproximativ 1000 km.

            Frânturi din multele trăiri ale mele pe acest drum se pot citi în paginile care urmează. Am scris aceste rânduri doar cu speranța că ar putea fi folositoare cuiva. Adevărata bogăție a trăirilor pe drumul de pelerinaj al Sfântului Iacob de Compostela o poate ști doar cel care pleacă și parcurge acest drum ca pelerin.

            Ultreia y suseia! Mai departe și mai sus!

Îmi amintesc că în vara anului 2011, când m-am întors din primul pelerinaj pe drumul Sf. Iacob de Compostela, primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să înjumătățesc garderoba, și aceasta fără să mă fi gândit înainte la așa ceva. Pur și simplu, când am deschis șifonierul, mi-a venit instantaneu întrebarea: La ce-mi trebuie atât de multe cămăși, tricouri, șosete, etc? 

Trăim într-o epocă a consumerismului în care consumăm și suntem consumați în același timp de lucruri, griji și preocupări inutile, ba chiar dăunătoare trupului și spiritului nostru. Cred că trebuie să avem curajul să privim în camera și în casa noastră și să ne întrebăm câte din lucrurile pe care le avem ne sunt folositoare și câte, nu; iar de acestea din urmă trebuie să ne debarasăm, păstrând lângă noi doar lucrurile care ne sunt indispensabile și de calitate. De la eliberarea de sub povara lucrurilor inutile vom învăța arta debarasării de persoanele inutile, ca și a eliberării de mentalități, obiceiuri, capricii și vicii care ne otrăvesc viața. Așa vom reuși să detoxifiem organismul nostru de tot ce îi este în plus sau chiar nociv. Poate că le va fi mai greu femeilor să se elibereze de arsenalul cosmeticelor, al podoabelor și vestimentației, pentru a duce o viață simplă, dar frumoasă. Poate că le va fi greu bărbaților să nu-și mai frământe mintea cu ultimele modele de mașini, computere și telefoane mobile. Poate că le va fi greu multora să nu mai butoneze atât de mult timp pe tastaturi și să nu mai fie țintuiți de ecrane și televizoare. Dar, nu poate savura gustul atât de plăcut al simplității decât cel care este liber. Căci un sclav nu va ști niciodată ce este libertatea, nu-i va cunoaște gustul și savoarea, ci doar va jindui după ea. Simplitatea înseamnă să faci călătoria vieții tale doar cu bagajul strict necesar; căci tot ce este în plus înseamnă balast și greutăți puse pe umerii tăi
Simplitatea nu este ușor de înțeles și de însușit în modul nostru de gândire, de viață cotidiană. Dimpotrivă, societatea de consum în care trăim, mai ales după 1990, ne-a inoculat falsa convingere că progresul și civilizația înseamnă acumulare de bunuri. Așa se face că avem în casele noastre lucruri pe care poate le îmbrăcăm de câteva ori pe an, sau pe care le descoperim după mai mulți ani, neatinse și cu eticheta de când le-am cumpărat. Dacă avem curajul și umilința de a ne privi sincer în oglinda conștiinței și sufletului nostru, va trebui să recunoaștem că am căzut în capcana umplerii golurilor sufletești, ale inimii cu obiecte, fără să pricepem că acestea nu numai că nu vor umple aceste goluri, dar, mai grav, le vor adânci și le vor face și mai dureroase. Căci acumularea continuă de bunuri nu este altceva decât un drog care agravează și șubrezește și mai mult sănătatea ființei noastre.
Dacă spațiile din locuințele noastre se vor elibera de tot ce este inutil, vom începe progresiv să vedem utilul, adică să ne vedem pe noi înșine și vom avea mai mult spațiu pentru a respira, pentru a ne simți în libertate, pentru a fi liberi cu adevărat.

 Cu cât ne vom elibera mai mult de lucruri inutile, cu atât vom păși spre esența ființei noastre și-i vom descoperi potențialul ei imens, atât de puțin explorat, cunoscut și folosit. Personalitatea noastră va deveni mai puternică atunci când nu va mai depinde de lucruri, de obiecte și nici de alte persoane. Când gândirea noastră va fi a noastră și nu a reclamelor, clișeelor sau spuselor (adesea false și interesate) ale altora. Când vom începe să gândim cu mintea noastră, să ne folosim de puterea brațelor noastre, când vom merge pe picioarele noastre, doar atunci vom fi noi înșine și nu niște roboți sau sclavi.

Simplitatea înseamnă comuniunea cu esențialul din tine și din tot ceea ce te înconjoară. Ea înseamnă eliberarea de ambalaje, de măști și de iluzii și comuniunea cu esența creației, cu ceea ce există cu adevărat și are valoare. Vom putea simți vibrația spiritului care pulsează în noi și în univers doar atunci când vom fi liberi de lucrurile și materia care îl încătușează.

Simplitatea înseamnă înțelegerea, exprimarea și trăirea esențialului într-o viață pe care angrenajele sociale o complică și o fac dificilă. Simplitatea înseamnă lupta noastră continuă contra unui curent de gândire și de acțiune care intenționează depersonalizarea omului, manipularea lui și masificarea globalizatoare, pentru a-l pune astfel la dispoziția celor setoși de putere și dominare. 

Simplitatea înseamnă înțelegerea vieții pe care o trăim ca o înșiruire de evenimente, ca secvențele unui film în care se succed clipă de clipă oameni, lucruri, locuri, și noi trebuie să prețuim fiecare zi ca și cum ar fi ultima, bucurându-ne de tot ceea ce este curat, armonios, frumos, elegant, discret, de bun gust, împărțind în mod generos toate acestea cu orice persoană.
Ziua independenței și maturității noastre va fi atunci când ne vom simți fericiți cu o ceașcă de ceai, o carte bună și un spațiu mare, aerisit în jurul nostru, alături de o farfurie de mâncare și un pat; adică vom fi liberi și maturi doar atunci când vom fi simpli.