KRISTINA SOMOLYER

1991-2001

Textul acestei cărți se dorește a fi o culegere a principalelor probleme, personaje, evenimente și locuri care stau la baza creștinismului antic și medieval, cu referințe reprezentative în lumea internetului. Intenția autorului este de a oferi celor interesați atât o trimitere la ceea ce este esențial în evoluția creștinismului până la începuturile timpurilor moderne, cât și la ceea ce s-a publicat în spațiul cibernetic. Dată fiind înglobarea la scară planetară a lumii actuale în lumea virtuală și nenumăratele rețele de comunicare de acest fel, am considerat că poate fi de un real folos să evidențiem și ceea ce s-a scris și s-a publicat referitor la istoria Bisericii antice și medievale și se găsește în internet.

Oferim în cele ce urmează informații de bază, dar și sugestii pentru o căutare și aprofundare personalizată, în funcție de preferințele cititorilor. Aceste pagini, în afară de faptul că pun în prim plan ceea ce aparține esenței creștinismului și Bisericii, oferă multe piste de lansare a unor viitoare căutări și aprofundări, căci istoria deși aparține trecutului, creează prezentul și proiectează viitorul, în funcție de dorințele și aspirațiile oamenilor prezentului. Istoria este mereu aceeași și totuși mereu nouă, mereu deschisă spre noi orizonturi. Ca atare, și ceea ce oferă aceste pagini sunt nu doar fundamentele bimilenare ale bisericii, ci și zidurile unui edificiu mereu în construcție.

În prezentarea surselor bibliografice din internet, am urmat o serie de criterii selective. În primul rând, am dorit să oferim cititorilor acele site-uri sau titluri de opere care redau principala bază documentară, adică izvoarele istorice. Urmează apoi studiile și articolele relevante, ca și site-urile oficiale sau reprezentative pentru o determinată perioadă istorică, pentru marile evenimente, idei sau personalități care au marcat istoria bisericii antice și medievale.

Suntem conștienți de caracterul de pionierat al acestei opere și ca atare ne asumăm limitele ei. În viitor, este posibilă o ediție îmbunătățită a acestei lucrări pe care o dedicăm cu drag tuturor. Ne-ar face plăcere să știm că a folosit cuiva și ne-ar fi de un real folos sugestiile și completările la ea.

Ca bază pentru selectarea personajelor, evenimentelor, locurilor și problemelor importante ne-am folosit de schemele (în format provizoriu) elaborate de Marcel Chappin și oferite studenților Universității Pontificale ”Gregoriana” din Roma.

O privire atentă a hărții Europei ne indică cu ușurință faptul că acolo unde era un loc de pelerinaj, ca și pe drumul spre el, locul acela a declanșat construirea de biserici, mănăstiri, hanuri, aziluri, spitale, aducerea de relicve; la toate acestea, pentru a confirma importanța locului respectiv, se adăugau minunile și tot felul de istorisiri de fapte deosebite, amplificate de imaginarul medieval destul de prolific. Din devoțiune sau motive de pocăință, oamenii plecau în pelerinaj, formând un fel de comunitate în mișcare pe o rețea vastă de drumuri din ce în ce mai bătătorite de picioarele lor. Din intâlnirea pelerinilor se nășteau istorii, povestiri, se împărtășeau impresii, se realiza un fel de schimb sau dialog intercultural între francezi, germani, spanioli, italieni, englezi, slavi, formându-se o anumită cultură cu specificul ei, de care ne bucurăm și noi astăzi.

            In cartea Liber Sancti Jacobi (Codex Calixtinus) din secolul al XII-lea este descris totul despre pelerini. Pregătirile preliminare sunt foarte interesante și sugestive și au o valoare profundă exprimată prin simbolismul ei; lectura acestei cărți te impresionează, emoționează chiar. De exemplu, ranița sau rucsacul, era mic, din piele, deschis mereu, ca simbol al sărăciei, al încrederii în Providență și în oamenii pe care îi întâlnești, de la care cerșești și care îți pot pune ceva în el, ca să te susțină în pelerinajul tău. Rucsacul deschis mai înseamnă și că tot ce ai în el, împarți cu generozitate cu toți ceilalți pelerini și nu ții nimic închis, doar pentru tine. La fel, vasul pentru apă, bastonul și celelalte obiecte pe care un pelerin le are, toate au utilitatea dar și simbolismul lor profund, vast.

            Inainte de a porni, pelerinul se spovedea, se împăca, dacă era cazul, cu toți, își făcea testamentul și apoi pleca în pelerinaj. Toate legăturile cu locurile unde trăia erau întrerupte complet. El pleca pentru o altă viață și accepta și riscul de a nu se mai întoarce vreodată. Simbolismul acestei radicale rupturi era acela al începerii unei vieți noi în spirit și în trup, o viață care tinde spre purificare, spre acceptarea necondiționată a lui Dumnezeu pe un drum cu multe necunoscute. Am impresia că acest mod de a proceda reprezintă o sfidare de fond a modului cum astăzi, dominați de progresul tehnicii și al științelor în general, oamenii încearcă să-și asigure totul, nelăsând nici un spațiu lui Dumnezeu; în fond, scoțându-L complet din ecuația vieții. Acest fapt îmi este confirmat de constatările proprii pe drumurile de pelerinaj, unde pot spune că aproximativ două treimi din pelerini nu sunt pe aceste drumuri pentru motive religioase, spirituale, legate de sufletul lor și de mântuirea lui.

            Pornind la drum, pelerinul nu avea voie să stea mai mult de o noapte într-un loc, exceptând cazul când se îmbolnăvea; trebuia ca a doua zi să plece mai departe. Erau mulți care se îmbolnăveau pe drum sau chiar decedau din cauza bolilor, a frigului, sau atacați de tâlhari sau animale sălbatice. Cei care profitau de ei și le cereau sume mari pentru cazare sau pentru oricare alt motiv, riscau pedepse severe.

            Pelerinajul însemna așadar un drum fizic și spiritual în același timp spre locuri noi, oameni necunoscuți până atunci, spre o destinație precisă, la mormântul unui apostol, sau al Domnului Cristos, în cazul Ierusalimului. Era un drum în care experiențele trupești erau strâns unite cu cele interioare, sufletești. Scopul principal era unul spiritual, supranatural, acela al unei mai profunde convertiri și comuniuni cu Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului; pelerinajul, așadar, avea o finalitate soteriologică.

            Doar din aceste scurte, sumare informații și reflecții asupra pelerinajului, pelerinul de astăzi poate găsi, descoperi idei, motivații și puncte de plecare pentru el și pentru drumul pe care intenționează să-l parcurgă. Pelerinul de astăzi, ca o continuare a pelerinului de ieri, nu este, de fapt, decât o exprimare, o încarnare chiar a lui homo viator. Oricât ne-am lega de pământ și de bunurile lui, inima noastră nu va fi niciodată liniștită, fericită, până nu se va odihni în Dumnezeu, autorul și dătătorul fericirii adevărate. Pelerinajul reprezintă așadar, în esență, una din formele de căutare a fericirii.

            In multitudinea drumurilor de pelerinaj din Europa, era unul, ca un fel de axă de raportare la ea a tuturor celorlalte, cel care unea Santiago de Compostela cu Roma și apoi cu Ierusalimul, aici ajungându-se via mare, din porturile de îmbarcare din sudul Italiei. Spre Roma se îndreptau două căi principale, una care venea din nordul continentului, peste Alpi, în apropiere de Aosta (pe care a mers și episcopul Sigeric), folosită de englezi, germani, și în general, de populații nord-europene, și un altul care venea dinspre vest, folosit de spanioli și francezi și de cei care începuseră pelerinajul la Santiago de Compostela.

            Drumul meu din acest an reprezintă o continuare a celui parcurs de la Genova până la Santiago de Compostela, dar acum în sens invers, adică de la Genova, pe coasta mării până la Sarzana, unde voi întâlni Via Francigena, pentru a merge apoi pe acesta până la Roma. Astfel, sper să îmi îndeplinesc o parte a dorinței mele de a uni în pelerinaj Santiago cu Roma și apoi cu Ierusalimul.

Precizez că rândurile care urmează nu reprezintă nicidecum un ghid al drumului de pelerinaj (pentru Francigena, ghiduri sunt multe și bine alcătuite), ele redând doar scurte impresii de călătorie, spuse la cald, adică sub impulsul momentului. In ele nu sunt experiențele mele interioare, căci sunt intime; fiecare avem propriile trăiri interioare, care ne aparțin doar nouă. Am scris aceste rânduri doar din dorința de a fixa în cuvinte frânturi dintr-un cadru mult mai larg, care ar putea fi utile și altora. De utilitatea și importanța drumului de pelerinaj, fiecare se va convinge doar prin propria experiență.

Trebuie să spun de la bun început că gândul şi dorinţa
de a face un pelerinaj pe jos la Santiago de Compostela le-am
avut de mai mulţi ani. În vizita făcută în anul 2009 în Spania
le-am mărturisit preoţilor Paul Budău şi Leonard Diac dorinţa
mea cu rugămintea de a-mi comunica numele eventualului
însoţitor preot român care ar vrea şi el să parcurgă „il camino
di Santiago”. Am pus aceeaşi întrebare şi pe grupul de
discuţii al preoţilor români de pe yahoo, dar cu acelaşi
rezultat-nimeni. Aceasta m-a determinat să pornesc singur, cu
rucsacul în spate şi cu hotărârea de a parcurge fizic şi
spiritual un itinerar pe care l-au bătătorit mulţi altii înaintea
mea.
Am inceput să mă informez de câteva săptămăni
despre Camino şi aşa am aflat ca sunt si alţi români care au
trait deja această experienţă. Acum aproape doi ani, în Spania
fiind la Zaragoza am aflat că un catolic din Gherăeşti
parcursese calea pelerinului. Iar de curând, am vorbit cu alte
doua persoane privilegiate, catolici din Moldova. Una din ele,
doctoriţa Tereza Dămoc, stabilită în Italia de nord, pe undeva
pe lângă Brescia mi-a vorbit la telefon cu entuziasm şi emoţie
despre experienţa ei pe „il camino frances”.

Incep acest pelerinaj în numele lui Dumnezeu şi
invocând binecuvântarea sfântului apostol Iacob de
Compostela. Astăzi încep o nouă etapă a visului meu de a uni în
pelerinaj pe jos cele trei mari locuri sfinte ale creştinătăţii:
Santiago de Compostela, Roma şi Ierusalim. Anul trecut a
reprezentat începutul realizării acestui vis al meu, deşi când am
început pelerinajul nu-mi era clară şi fermă hotărârea de a
ajunge în toate aceste trei locuri. Aceasta s-a conturat după
terminarea pelerinajului la Santiago.
Ceva din ceea ce am văzut şi trăit anul trecut le-am pus
în scris sub titlul ”Pelerin la Santiago de Compostela”, unde
descriu frânturi din drumul meu pe ”camino frances”, de la
Pamplona până la Santiago. A trecut un an şi sămânţa aruncată
atunci în solul sufletului meu a încolţit, a răsărit, a făcut să se
maturizeze ceva din identitatea mea de pelerin în această lume,
mereu cu nostalgia unui ţel de atins, a unor locuri de cunoscut, a
unor limite fizice şi psihice de depăşit, a unor noi şi mai
frumoase trăiri ale credinţei mele

A sosit din nou ziua plecării. De cât timp o aştept! Cred că
de anul trecut, de când m-am întors de la Pamplona. De fapt, este o
stare continuă, o nostalgie care trăieşte în mine, ca şi cea după
farmecul copilăriei sau după visele primei tinereţi sau după căldura
şi farmecul unei iubiri totale şi niciodată atinse, împlinite.
Nostalgia după mersul pe camino a devenit o componentă a vieţii,
asemănătoare cu respiraţia sau necesitatea de a te hrăni.
Dintotdeauna mi-a plăcut să călătoresc ca să cunosc locuri
şi oameni noi. Si pot spune că am fost un privilegiat, căci mereu
am avut astfel de ocazii, mai ales în vacanţe. Insă pelerinajul
reprezintă mai mult decât o excursie sau o călătorie. El răspunde
altor exigenţe şi dorinţe interioare. El este şi o formă de
spiritualitate şi are motivaţii care izvorăsc din credinţă. Credinţa
care este în primul rând un dar de sus şi nu o cucerire personală
sau o moştenire de familie sau rezultatul unei anumite educaţii ori
formări spirituale.