Pelerin pe drumul Sf. Iacob

A sosit din nou ziua plecării. De cât timp o aştept! Cred că
de anul trecut, de când m-am întors de la Pamplona. De fapt, este o
stare continuă, o nostalgie care trăieşte în mine, ca şi cea după
farmecul copilăriei sau după visele primei tinereţi sau după căldura
şi farmecul unei iubiri totale şi niciodată atinse, împlinite.
Nostalgia după mersul pe camino a devenit o componentă a vieţii,
asemănătoare cu respiraţia sau necesitatea de a te hrăni.
Dintotdeauna mi-a plăcut să călătoresc ca să cunosc locuri
şi oameni noi. Si pot spune că am fost un privilegiat, căci mereu
am avut astfel de ocazii, mai ales în vacanţe. Insă pelerinajul
reprezintă mai mult decât o excursie sau o călătorie. El răspunde
altor exigenţe şi dorinţe interioare. El este şi o formă de
spiritualitate şi are motivaţii care izvorăsc din credinţă. Credinţa
care este în primul rând un dar de sus şi nu o cucerire personală
sau o moştenire de familie sau rezultatul unei anumite educaţii ori
formări spirituale.