PRIVEȘTE, ÎNȚELEGE, IUBEȘTE (Partea a II-a)

Să-mi fie cu iertare dacă cineva se va supăra pentru ceea ce spun și îmi cer scuze anticipat; sper să fie primite. Cele ce le voi spune acum nu sunt altceva decât rezultatul constatărilor mele directe, imediate și necosmetizate. Și nu mă refer la toți românii din străinătate, ci la o parte dintre ei.
Deci:
Am călătorit mult și în diferite feluri prin multe state ale Europei și nu numai. În călătoriile mele am întâlnit și mulți români, în diferite circumstanțe și ipostaze. Dintre notele comune la mulți dintre conaționalii mei ajunși pe alte meleaguri, prezint următoarele:
În gări, în multe locuri publice importante și pe la ușile bisericilor întâlnești femei rrome care cerșesc. Ele reprezintă prima carte de vizită a țării peste hotare și mi-a venit să intru în pământ de rușine. Dacă le spui ceva, te înjură.
Românii se îmbracă cam toți la fel, fără gust, stil, eleganță; se îmbracă banal.
Românii din străinătate mănâncă banal și-i întâlnești în magazinașele pentru lumea săracă cu plasele pline cu bere, vin ieftin, carne ieftină, pâinea cea mai ieftină, fasole și alte legume și zarzavaturi ieftine.
Românii din străinătate merg pe stradă (trotuar) cam în același fel și-i recunosc nu numai din față, dar și din spate după felul cum pășesc și cum gesticulează sau cum nu gesticulează.
Românii din străinătate vorbesc la fel de stâlcit atât limba italiană, cât și cea spaniolă, franceză, ca să nu mai spun de germană sau engleză.
Românii din străinătate sunt conectați prin satelit la televiziuni românești și urmăresc în general muzică etno, manele, filme seriale siropoase și emisiuni siropoase sau de prost gust. Când sunt perioadele electorale, se fixează pe politică. Nu același lucru se întâmplă cu copiii lor, dacă s-au născut și dacă cresc acolo.
Românii din străinătate înjură cam la fel și nu sunt deloc creativi, inventivi și nici nu-i copie pe băștinași la acest capitol.
Românii din străinătate nu se bucură dacă-i saluți pe stradă și te privesc cu surprindere, chiar cu un fel de neplăcere.
Românii din străinătate sunt la fel de dezbinați, de lipsiți de solidaritate ca și cei din țară și am auzit nenumărați români de peste granițe exprimându-se astfel: Nu vreau să știu de români; sunt răi, egoiști; nu mă interesează de ei. Auzind astfel de replici, i-am întrebat: Dar tu nu ești tot român?! S-au supărat că i-am întrebat și mi-au răspuns: Eu nu sunt ca ei; ceea ce nu înseamnă că nu se comportă ca și ceilalți pe care-i condamnă.
Românii din străinătate nu vor să învețe, de exemplu, de la polonezi, să fie mai uniți, mai solidari, mai prezenți în comunitățile lor.
Prezentându-se astfel, părerea mea este că românii din străinătate (dacă mai rămân acolo), în câteva generații vor dispărea. Așa cum totdeauna o cultură superioară o înghite pe una inferioară, așa se va întâmpla și cu românii de peste granițe. Dar cui îi pasă de acest lucru? La fel, cui îi pasă aici că mormintele bunicilor sau străbunicilor dispar sub buruieni? Cui îi pasă de trecutul sau de viitorul acestui neam?
PS: Dacă vreunul dintre cei cărora le-am predat pe băncile școlii, ajuns în străinătate se comportă la fel, mă declar parțial falimentar în misiunea mea.