Drumul devenirii noastre

Cred că o bună premisă pentru reușita unor exerciții spirituale, și nu numai pentru ele, dar în general pentru orice dorim să realizăm important în viața noastră, este nu numai determinarea și motivațiile puternice pentru ceea ce dorim să realizăm, dar și acceptarea limitelor noastre și a dificultăților sau pericolelor care ne stau în cale. O bună cunoaștere de noi înșine, o introspecție în profundul ființei noastre, acolo unde stau ascunse complexe și frici, cuibărite poate încă din primii ani ai vieții; nereușite și deziluzii acumulate pe parcursul anilor, vise spulberate, compromisuri sau rele voite și săvârșite de noi, dar tăinuite pentru a nu ne strica imaginea proprie sau a instituției pe care o reprezentăm. Limitele și defectele noastre; toate acestea și încă altele pe care le purtăm în ființa noastră trebuie să fie cunoscute, privite cu luciditate și seninătate și, pentru toate trebuie găsite soluții soft de conviețuire, făcând aceasta atât singuri, dar și împreună cu alte persoane de încredere, dar mai ales cerut ajutorul de sus, de la Dumnezeul luminilor și puterii.
Să nu uităm apoi societatea și lumea în care trăim. De bunul sau răul raport pe care-l avem cu lumea depinde reușita sau nereușita misiunii noastre pastorale. Este ușor să pactizezi cu lumea și cu năravurile ei. Este foarte tentant să vorbești lumii despre sublimul credinței, despre Dumnezeu al cărui mesager oficial ești. Dar este foarte greu să faci front comun cu omul, cu neliniștile și suferințele lui, cu așteptările și visurile lui. Este foarte greu să fii mai puternic decât omul de lângă tine care suferă și să-i oferi prin felul tău de a fi motive de speranță, de încredere fermă în el însuși și în Dumnezeu. Ca să fii de folos acestei lumi atât de nesigură nu numai pe ziua de mâine, dar și pe cea de astăzi; ca să fii de folos acestei lumi care se laicizează din ce în ce mai mult, trebuie ca tu să-i oferi omului siguranță și nu dubii, trebuie să-i transmiți credință; să miroase la tine parfumul plăcut, seducător al lumii spirituale, al cerului, al unei vieți care este mult mai frumoasă decât sclipiciul acestei lumi. Și, așa cum spune papa Francisc, trebuie să ai mirosul oilor; trebuie să miroși a oaie, tu, păstorul ei.
În perioada comunistă aveam în fața noastră un front și un partener (adversar) bine definit, conturat care ne arăta cu aroganță mușchii; se impunea cu forța lui brută. Dar în pofida acestor aparențe care te speriau, acest partener-adversar erau aproape gol pe dinăuntru; avea idei puține și acelea ușor de combătut; era ca un soldat, adesea imens, care impresiona prin armura lui, dar sub ea se ascundea un om sărac în idei, care știa să repete slogane la nesfârșit, dar nu avea argumente inteligente, profunde care să reziste nici măcar la o dezbatere între liceeni. Și în tot blocul est-european, prin stilul lor combativ gregar, al unor proletari dintre care mulți nu aveau finalizate nici măcar studiile școlii primare, propagandiștii și slujitorii ideologiei și sistemului comunist coborâseră mult ștacheta intelectuală stabilită de părinții fondatori Karl Marx și Friedrich Engels.
Partenerul (adversarul?) nostru de astăzi este cu totul altfel decât cel de atunci. El este omniprezent, dar în același timp nu-l poți prinde în niciun fel; îți scapă ca apa printre degete. Lumea cu care dialogăm, omul pe care îl avem în față, în timp ce discută cu tine, este conectat la o rețea, la rețele planetare, iar atenția pe care ți-o acordă ocupă uneori, cred, nici 10 % din mintea lui. Tu ai amvonul în biserică, de la care omul te ascultă 15 minute pe săptămână (ce procentaj din numărul total al credincioșilor?). În restul timpului, adică în majoritatea timpului, acest om este conectat la o infinitate de rețele și surse de informare și manipulare. În plus, este preocupat existențial de siguranța zilei de mâine pentru el și familia lui. La care se adaugă tentația bunăstării materiale, pe care o confundă cu progresul și binele lui real. Acestei lumi suntem noi chemați să-i vorbim astăzi despre care Dumnezeu, despre care și ce fel de mântuire a sufletului? Și ce înțeleg oamenii prin suflet? Iată doar câteva aspecte ale lumii în care trăim acum și pentru care Dumnezeu ne-a trimis cu o misiune precisă. Și poate ar trebui să ne întrebăm ce înțelegem noi din această misiune și cât de convinși suntem de ea.
Alături de credința și determinarea noastră de a beneficia de aceste zile de har și lumină, cred că și toate aceste premise ar trebui să le avem prezente atunci când este vorba de exerciții spirituale. Nu pentru a ne bloca în ele și a nu mai face un pas mai departe, ci pentru faptul că realismul este absolut necesar în orice proiect, în orice demers, de oricare natură ar fi acesta.