Vocaţie

26 apr., 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

La 14 ani, mă pregăteam să dau examen la un liceu de electrotehnică, căci fusesem cucerit de diode, tranzistori, condensatoare, circuite și lumea radioului prin care în mintea mea începea să pătrundă un alt orizont, al sunetelor care circulă prin eter și sunt transformate în voci de aceste mici componente prezente într-un aparat radio. Să mă laud cu ceva: construisem un radio într-o cutiuță de paté.
Dar iată că la o sfântă și solemnă liturghie din satul meu natal (mai precis, când a fost prezentat noul paroh, răposatul preot Dumitru Adămuț), tot ceremonialul desfășurat în altar și mai ales frumusețea veșmintelor și noblețea gesturilor preoților m-au cucerit instant și în acel moment am decis că vreau să fiu ca ei, să fac ceea ce fac ei. Așa a început vocația mea și am abandonat într-o clipă tot planul meu de a intra în lumea componentelor și aparatelor electronice, care mă acaparase un timp destul de lung în școala din satul meu natal.
Ulterior, am început să pricep că vocația este cu totul altceva și că mai ales trăirea ei, adică urmarea unei chemări a cerului pe acest pământ este destul de anevoioasă, dar și foarte frumoasă în același timp. Am înțeles că scopul meu este acela de a fi în folosul altora.
Mă întrebam adineaori când și cum s-a născut dragostea între un tânăr și o tînără. Cât de frumoasă a văzut-o el în acea oră de vrajă a începutului, câte jurăminte de dragoste înfocată i-a făcut și ce a urmat apoi, cu trecerea timpului. A mai rămas vraja primei iubiri? A mai continuat să ardă focul aprins cândva în inima lui, sau a uitat chiar și când are ea aniversarul, să-i ofere măcar o floare?
Mă întrebam ce a simțit în inima lui acel dascăl care pentru prima dată pășește în clasă, întâlnindu-și elevii ale căror minți este decis să le lumineze, ale căror inimi este pregătit să le înflăcăreze pentru cunoașterea tuturor comorilor cuprinse în paginile cărților? Ce va mai simți el cu trecerea anilor din toate emoțiile și planurile mari pe care și le-a făcut atunci când a pășit pentru prima dată în templul luminii, al cunoașterii care este școala? La fel de sacră este școala pentru minte și inimă, precum este biserica pentru suflet și conștiință!
Mă întrebam ce a simțit un medic prima dată când s-a aplecat asupra unui bolnav, decis să-l scoată din neputința, boala și durerile lui, să-i îndepărteze lacrimile cu măestria și geniul pregătirii și devotamentului lui? Cum îl va vedea el pe cel bolnav, care gârbovit de durere, de bătrânețe vine la cabinetul lui implorându-l să-l vindece? Va vedea în continuare în cel suferind un semen al său care-i cere ajutorul, sau va privi mai degrabă la ce are în mâini, sau se va întreba cât i-a pus într-un plic?
M-a dus gândul și la un politician, al cărui serviciu în interesul comunității este atât de mare și de important, dar îmi dau seama că aici mă asemăn cu acel filosof al antichității care ziua, în amiaza mare, umbla cu lampa aprinsă prin piața orașului plină de lume strigând: caut un om!
Vocație! Dacă Dumnezeu există, atunci El există pentru a ne însoți din prima până în ultima clipă în urmarea vocației noastre.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *