Unde să ne rugăm?

09 Iul, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Oriunde am fi, este bine să nu uităm că suntem aceiași fii și fiice ale lui Dumnezeu, că locuim sub același cer, iar El este prezent în el, pe pământ și în orice loc și cunoaște totul, chiar și gândurile noastre cele mai ascunse. Nu are rost să fugim de El, ci, dimpotrivă, să ne apropiem de El prin gândul nostru drept și curat, dar mai ales prin iubirea noastră generoasă. In felul acesta, oriunde am fi și orice am face, viața și faptele noastre devin o rugăciune, o comuniune a unor fii cu Tatăl lor.
Există, desigur, locuri speciale dedicate cultului și rugăciunii numite moschei, sinagogi, temple, biserici. Văd că se ridică multe biserici în țara aceasta, multe din ele numite catedrale datorită măreției lor arhitectonice. Dacă ele ar simboliza și măreția interioară a omului, tare bine ar fi! Dominat de ritmul trepidant, de zgomotul orașelor, oamenii se pot retrage în aceste lăcașuri de cult în care să-și regăsească pacea și liniștea interioară. Acestea sunt vitale pentru sănătatea psihică și chiar fizică a omului. Constat o creștere și o dezvoltare a farmaciilor, iar acest fenomen mă îngrijorează. Poate că este bine să ne îndreptăm mai mult spre adevăratele farmacii ale inimii care nu sunt “Catena”, ci casa lui Dumnezeu și a noastră a tuturor numită biserică. Nu medicamentele prescrise pe rețete vor vindeca inima și mintea noastră de bolile și alienările lor, ci iubirea adevărată față de Dumnezeu și față de semeni.
Pentru om, simptomatică este confuzia, zgomotul și publicitatea agresivă care domină din ce în ce mai mult orașele noastre, iar în casele noastre televizorul și ecranul calculatorului au devenit obiectele care ne țintuiesc adesea timp îndelungat în fața lor. Suntem agresați audio-vizual și nu mai reușim să ne vedem pe noi înșine așa cum suntem cu adevărat. Pentru o reîntoarcere în intimitatea și profunzimea ființei noastre din alienarea în care suntem purtați aproape cu forța de mass-media și de tot ceea ce ne înconjoară (acaparează), avem neapărată nevoie de locuri ale liniștii și reculegerii interioare. Avem nevoie de oaze de singurătate în care să ne revedem pe noi înșine, așa cum suntem, în fața unui Dumnezeu care ne iubește și ne vrea binele mai mult decât ni-l vrem noi înșine.
Este absolută nevoie de revenirea în noi înșine, de coerență între ceea ce zicem că suntem și ceea ce suntem în realitate. Civilizația noastră este bună, dar are și mult rău în ea. Una din relele care ne marchează deja existența, o boală de care suferim foarte mulți dintre noi este duplicitatea, ruptura și fragmentarea gândirii și acțiunilor noastre, toate acestea ducându-ne spre un absurd al existenței, spre confuzie și non-sens. Mulți ne începem ziua cu o rugăciune, mai scurtă (o simplă invocare a divinității) sau mai lungă, pentru ca apoi peste zi să ne comportăm ca și cum Dumnezeu nu ar exista (l-am uitat complet) și ca și cum cel de lângă noi nu ar fi fratele nostru.
Climatul juridic laic și laicizant al societății noastre a adus cu sine în mentalul, dar și în comportamentul nostru concret, cotidian o ruptură, o divizare a omului care, ca și Lady Gaga, poate fi oricum, fără o identitate marcantă, coerentă cu un ideal și un set de valori clare. Avem neapărată nevoie de rugăciune ca mijloc de regăsire a identității noastre. Iar îndepărtându-ne de Dumnezeu, de fapt, ne îndepărtăm de noi înșine. Refuzându-l, uitându-l, ignorându-l pe El, ne fapt, noi nu facem altceva decât să ne refuzăm, să ne uităm, să ne ignorăm pe noi înșine, căci în ființa noastră, în conștiința și inima noastră El și-a clădit chipul și casa. Templul adevărat al lui Dumnezeu nu este nici bazilica Sf. Petru din Roma, nici Catedrala Mântuirii Neamului din București (în construcție), și nicio altă biserică, templu, moschee, sinagogă, casă de rugăciune, nicio altă construcție, ci este omul, orice om!
Bisericile și orice lăcaș de cult nu ar trebui să se lase antrenate în concurența lumii contemporane (dacă tot se construiesc mari centre comerciale, mari stadioane, zone rezidențiale, hai să construim și mari catedrale, ca să arătăm cât de credincioși suntem?!), căci dacă este cu adevărat nevoie de o concurență, aceasta este cea dorită de Dumnezeu care ne cere să-L iubim și să ne iubim! Atât! Prin iubire, omul îi aduce cult lui Dumnezeu și se împlinește pe el însuși. Rugăciunea noastră trebuie să devină o formă de manifestare a iubirii unor copii față de Tatăl lor ceresc și a iubirii noastre fraterne. Iar în lăcașul de cult ar trebui să pășim cât mai des pentru a-l întâlni pe Dumnezeul care locuiește nu între niște ziduri de piatră sau beton, indiferent cât de mari și de frumos ar fi pictate, ci între pereții casei noastre interioare.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *