Un om sfios

21 Mai, 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Cunosc un om cu o poziție profesională destul de înaltă, tobă de carte, care atunci când îți vorbește, simți în cuvintele lui un fel de sfială iar privirea lui îmi amintește de cea a femeilor din tribul Gabbra din nordul Kenyei sau a multor bunici din vremea copilăriei mele, care parcă evitau să te privească direct în ochi și întorceau puțin capul într-o parte atunci când erau în fața ta. Are un limbaj delicat acest om, parcă își alege cuvintele, căutându-le pe cele mai frumoase, ca și merele pârguite dintr-un coș. Când îl întâlnesc, simt o plăcere deosebită unită cu un soi de respect tăcut și reverențios, cu un fel de admirație aproape sacră, căci îmi crează senzația apropierii de un templu al sfioșeniei și al unei frumuseți interioare acoperită de un văl al unei modestii care te atrage prin frumusețea și noblețea ei. Când discut cu el, îmi dispare repede orice dorință de a vorbi eu și fără să i-o spun, se naște în mine o dorință unită cu o plăcere enormă de a-l asculta, de a-i sorbi înșiruirea cuvintelor lui frumoase, alese, pline de sens, atrăgătoare, scoase dintr-un vocabular al limbii române folosit de poeți, sau de mistici, de sfinți și de mari înțelepți. În prezența lui simt o plăcere de a-i sorbi vorbele asemănătoare cu plăcerea înfruptării dintr-un măr domnesc, cu plăcerea admirării unui trandafir alb sau roșu, cu plăcerea ascultării muzicii lui Mozart și cu multe alte plăceri pe care le-am descoperit în oameni sau în frumusețile naturii.
Sfiala aproape sacră, ruptă parcă de pe chipurile sfinților din icoanele din casele bunicilor sau de pe pereții mănăstirilor, vorbirea în cuvinte alese, pline de farmec, de sens și înțelepciune, gesturile delicate, discrete ca ale unei fete mari de odinioară, toate acestea îmi vorbesc în acest om de o măreție și noblețe care parcă este pe cale de dispariție, iar când mă despart de el (îl întâlnesc rar, ocazional), simt în inimă un fel de durere și un regret, o pierdere a ceva ce mi-aș dori să simt mereu în preajma mea.
Sunt și atâtea alte frumuseți pe care le văd în jurul meu, în fiecare zi, în oamenii pe care îi întâlnesc. Văd atâta frumusețe și chiar farmec în modelele vestimentare din vitrine sau în îmbrăcămintea și gesturile multor oameni, în decorațiunile și amenajările interioare și exterioare. Dar, a început să mă obosească, ba chiar să mă deranjeze publicitatea ostentativă, ca și lipsa de modestie, tupeul care merge până la agresivitate sau chiar bădărănie pe care îl văd în mass media, ca și în comportamentul multora dintre noi. Fanfaronada și trâmbițările cu care unii își declamă importanța și valoarea, condamnând în același timp incompetența și lipsurile altora (reale sau inventate), reprezintă niște clișee de gândire și comportament care uneori mă fac să râd, dar adesea mă întristează sau chiar mă revoltă. Constat că mândria și prostia cresc mereu pe aceeași creangă iar copaci cu astfel de crengi sunt cam mulți în societatea noastră.
În comerț, ca și în economie funcționează legea concurenței și câștigă (bani și putere) cel care este mai agresiv, mai șiret, care știe să-și convingă (să-și îmbrobodească) mai ușor clienții. Poate că și în relațiile de cuplu a pătruns acest morb, această filoxeră, iar câștig de cauză în fața unei fete are tânărul care știe să-și etaleze mai bine mușchii, forța și capacitățile lui; sau invers, câștig de cauză are fata care știe să-și etaleze mai bine acel vino-ncoace care nu redă neapărat valoarea și frumusețea ei. Ba chiar și în cv-uri, acum este la modă să-ți notezi abilitățile de comunicare și convingere, chit că atunci când unii deschid gura, nu sunt capabili să-ți vorbească coerent și corect gramatical nici măcar cinci minute.
Mă întorc din nou la omul sfios, modest, atât de frumos și de profund în vorbire și mă întreb dacă nu cumva el exprimă modelul omului primar, creat de Dumnezeu și nefalsificat încă de prostia și mândria omenească? Mă întreb dacă nu cumva acest model de om care emană un parfum discret asemănător cu cel al busuiocului de pe grinda din casa bunicilor, este cel spre care în adâncul sufletului nostru încă aspirăm cu toții?
Aștept să-l întâlnesc din nou pe omul sfios și discret, frumos, profund, calm și plin de respect. Adesea l-am căutat în mine pe acest om și recunosc că mi-a fost destul de greu, dar când l-am descoperit, m-am simțit atât de bine în prezența lui.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *