Trăind (la) în prezent

28 feb., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Există timpul, sau existăm noi în timp, iar în momentul în care murim, moare timpul și începe veșnicia? Cu siguranță, timpul există, căci în el se învârt sau se extind aștrii universului de la Big Bang-ul inițial și nimeni nu știe până când; la fel cum nimeni nu știe când anume a sunat acel gong primar. Logic și biblic, așa spunem, că a fost un început când Dumnezeu a creat cerul și pământul.

Există și un început al fiecăruia dintre noi și-l marcăm anual prin aniversare, voioasă, optimistă, veselă și plină de speranțe în prima parte a vieții; puțin nostalgică în partea a doua, văzând cum tot se scurg anii; din ce în ce mai nostalgică în partea a treia a existenței noastre. În prima parte, ne jucăm de-a viața, în partea a doua ne jucăm cu viața, iar în partea a treia se joacă viața cu noi, pentru ca în final să ne spună adio și să ne coboare în mormânt.
Ce o fi și viața aceasta? Pentru mulți, o continuă luptă pentru existență. Pentru alții, o continuă luptă pentru a agonisi și tot fericiți nu sunt. Pentru alții, o continuă visare a unei lumi în care însă nu vor trăi niciodată, căci ea nu există decât în mintea și visurile lor. Pentru alții, viața înseamnă iubire, căci așa sunt ei făcuți, să iubească, chiar dacă inima lor va fi rănită o dată, de două sau de mai multe ori; ei vor iubi mereu. Pentru mulți, însă, viața înseamnă a-și hrăni și întreține trupul, iar în rest, privesc descurajați sau nepăsători la toate. Nu au nimic de spus acestei lumi și nimicul se va așterne după moartea lor.
Fiecare dintre noi se înscrie cumva în una sau alta din categoriile enunțate.
În prezent, consider că în lumea noastră, omul prea puțin își aparține sieși și prea mult depinde de alții. De mic copil este dus la creșă și grădiniță, pentru ca să fie educat acolo și învățat cum să se comporte în funcție de ce-i spun educatorii. Urmează școala în care i se predau nenumărate noțiuni și cunoștințe și fiindcă are mintea proaspătă, odihnită, se tot toarnă în creierul lui, uneori cu nemiluita, fără ca elevul să aibă timp să asimileze, să decanteze și să înțeleagă suficient de bine sensul și valoarea cunoștințelor și a lucrurilor. Și fiindcă nu a avut timp să le înțeleagă bine rostul, elevul are tendința de a relativiza totul sau chiar de a respinge ceea ce i se predă. În același timp, mass media bombardează mințile copiilor și tinerilor, iar avalanșa publicității umple ultimele spații rămase libere în creierul omului. Părinților le rămâne prea puțin timp și spațiu în creșterea și educarea copiilor, căci aceștia le-au fost confiscați de alți oameni, alte instituții, alte forțe care conduc lumea. Sau ei înșiși, părinții, prinși în angrenajul muncii, nu mai au timp suficient pentru a fi cu copiii lor. În tot acest cor universal care-i cântă omului din toate părțile, se mai aude și glasul bisericii, dar deși bisericile au crescut numeric în localitățile noastre, se pare că impactul lor asupra oamenilor scade de la o zi la alta.
Cam așa văd eu că se desfășoară în bună parte viața în prima ei fază, aceea a copilăriei spre tinerețe. Privindu-i pe cei din jurul meu, mai ales pe tineri în drum spre vârsta adultă, am impresia că de la un an la altul devin tot mai neputincioși în a-și construi și decide propria viață. Sunt din ce în ce mai mulți aceia care bat ani și ani de zile la porțile instituțiilor pentru a-și găsi un loc de muncă mai bun și nu găsesc. Aceasta și din cauză că sunt, cum se spune, niște ignoranți cu diplomă; nu știu nici tabla înmulțirii pe de rost, căci se bazează pe calculator, iar dacă îi întrebi când a trăit Beethoven, se uită lung și nedumeriți la tine. Mă întreb, cu ce poate contribui o astfel de persoană la progresul societății? Vrea să trăiască și are acest drept, dar ce poate oferi ea bun și valoros acestei societăți? Această întrebare ar trebui să și-o pună fiecare înainte de a se lamenta de relele și lipsurile din jur.
Ignoranța și întunecimea minții naște sclavie, sub diferite forme, iar un sclav este un neputincios, chiar dacă trăiește într-o lume care se declară liberă și democratică. Pe acești tineri îi prinde 30 de ani sau chiar trec de această vârstă și nu reușesc să aibă un rost în viață, să se simtă stăpâni pe ceva, siguri pe casa și locul lor de muncă. Rămân în continuare niște arendași și zilieri ai altora și nu au nici casa, nici serviciul și nici familia lor. Nu au decât o viață nesigură și iluzorie și îi văd cum butonează pe ecranele telefoanelor și calculatoarelor în căutarea fericirii. Atât de mult depind de tehnică și de fetișurile ei încât aspirațiile lor cele mai profunde le caută cu Google, iar când văd cea mai frumoasă floare, cel mai atrăgător peisaj, cel mai frumos monument sau operă de artă, în loc să se oprească extaziați în fața acestor frumuseți și să le admire îndelung, scot imediat smartphone-ul și fac poze, imortalizând aceste frumuseți unice nu în creierul și inima lor, ci în memoria unui aparat. Fericirea, frumusețea și bunăstarea nu se găsesc în ecranele televizoarelor și calculatoarelor, fetele și băieții frumoși nu sunt în nenumăratele poze de pe Facebook, ci pe pământul acesta, pe fiecare centimetru de pământ pe care călcăm, în lumea aceasta concretă în care trăim, printre oamenii de care ne frecăm zilnic. Aici trebuie să ne căutăm și să ne construim fericirea. Oare câte ore petrec unii în fața televizoarelor vizionând filme de dragoste, iar în viața lor concretă nu-s în stare nici măcar pentru cinci minute de trăire a unei iubiri autentice cu semenii lor? Câți sunt capabili și pregătiți să facă din viața lor dacă nu o capodoperă, cel puțin o creație frumoasă?
Fiindcă lumea care era până acum câteva decenii nu mai este, iar cea viitoare nu se întrevede, generației tinere de astăzi mai ales îi revine dificila misiune de a-și inventa și construi viața. Fie că îi place sau nu, generația aceasta trebuie să inventeze și să construiască o nouă societate. Lumea și societatea dinainte este moartă în bună parte iar cea prezentă este haotică, plină de constraste și dominată de cei care au bani și dețin puterea politică. Generația tânără trebuie să inventeze un nou model de societate. Modelul românesc actual este sufocant, inuman, haotic, corupt, fără nicio perspectivă atrăgătoare și convingătoare iar instituții fundamentale precum școala și biserica se dovedesc încă incapabile de a fi ceea ce trebuie să fie, adică focare de valori și idealuri pentru acest neam. Nu vreau să mă îmbăt cu apă rece și nici să mă consider un înecat care vrea să se salveze cu un pai, dar cred totuși că putem ajuta actuala guvernare pentru ca împreună să facem un pas înainte spre normalitate.
Ce valori ale trecutului ar trebui să intre în noul țesut social al României noastre? Aceasta este una din marile întrebări și provocări ale prezentului. Niciun copac nu poate crește dacă nu are rădăcini și cu cât acestea sunt mai adânci și mai groase, mai viguroase, cu atât și copacul va crește mai mare și mai sănătos. Fără să fiu un nostalgic al trecutului, eu cred că România de astăzi și cea de mâine se construiește mai bine și mai frumos cu ceea ce ne-au oferit bun părinții și bunicii noștri, cu valorile umane fundamentale care nu se învechesc niciodată precum creativitatea, cinstea, hărnicia, generozitatea, iubirea de semeni și de Dumnezeu. Cu o deschidere spre valori europene și universale, dar fără a arunca la gunoi valorile tradiționale, căci, să o recunoaștem, tare sunt frumoase! Știm noi, de exemplu, că simbolismul de pe ouăle pictate la noi are o apreciere la scară europeană și chiar mondială? Și câte valori tradiționale nu avem și care ne-ar face atât de frumoși în fața întregii lumi!
Scăpați de jugul sărăciei și dictaturii comuniste, românii s-au aruncat orbește în brațele capitalismului sălbatec și pentru bani, bunuri materiale și putere au călcat în picioare orice și pe oricine. Acum culegem deja roadele: O țară condusă de hoți și din care au fugit milioane și milioane de oameni, toți tineri și buni de muncă. Iar cei care au mai rămas aici adesea sunt tratați nedemn cu salarii de mizerie, amenințați cu disponibilizarea dacă au ceva de comentat. Iar aceștia se pot considera fericiți, căci sunt foarte mulți aceia care respiră nesiguranța zilei de mâine așa cum respiră aerul pentru a trăi.
Aceasta este România prezentului, iar dacă actuala generație vrea să aibă un viitor, trebuie să-și pună mintea la contribuție și brațele la treabă și să-și construiască existența în fiecare zi, cu toate forțele și capacitățile pe care le au, apelând la experiența altora și învățând din realizările altora, ca și din greșelile lor. Dar dacă pentru a afla cât fac 8×9 trebuie să apeleze la calculator, sau dacă nu vor ști să scrie măcar o nuvelă frumoasă sau un eseu de valoare, toată viața lor este și va rămâne…fără valoare.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *