Trăim în anticamera paradisului

30 dec., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Ca și păsările migratoare, intrăm cu toții în legea universală a migrării, căci gândurile și dorințele noastre zboară mereu spre alte orizonturi. Suntem condamnați la un exil continuu și ne construim cuiburile noastre în copacii viitorului.
Deși aparținem unei țări și avem un domiciliu stabil în actul nostru de identitate, suntem niște simpli călători print-o lume migratoare ca și noi.
Ne agățăm cu toate puterile de acest pământ din care am fost făcuți și în care ne vom întoarce, dar spiritul nostru zboară către ceruri, spre o altă lume, spre o altă patrie al cărei nume este scris în adâncul inimii noastre. Căci purtăm în ființa noastră nostalgia paradisului din care am fost alungați, dar pe care avem misiunea de a-l construi în scurta noastră călătorie pe pământ. Căci lumea aceasta nu-i altceva decât o anticameră a paradisului; păcat că unii dintre noi nu înțeleg aceasta și încearcă să o transforme într-o anticameră a infernului, a nefericirii lor.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *