Talanții (ce-s ăia?)

Emil Dumea"> Emil Dumea 19 Noi, 2017 Raze de lumină No Comment

TALANȚII… (ce-s ăia?)

”În acel timp, Isus le-a spus această parabolă discipolilor săi: “Un om, voind să plece într-o călătorie, şi-a chemat servitorii şi le-a încredinţat bunurile sale. Şi unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere. Apoi a plecat. Îndată, cel care primise cinci talanţi s-a dus, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci. La fel cel cu doi talanţi, a câştigat alţi doi. Dar cel care primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns banii stăpânului său… Oricui are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua şi ceea ce are.”
Evanghelia după sfântul Matei 25,14-30

Isus Cristos știa că se apropie ziua plecării din această lume și a întoarcerii lui în Împărăția Tatălui. Știa că va veni ziua în care apostolii și toți cei care i-au auzit cuvântul, au văzut tot ceea ce a făcut, va veni ziua în care toți aceștia vor rămâne fără prezența lui fizică alături de ei. Știa bine toate acestea, iar în acest fragment evanghelic le-a transmis celor de atunci și ne transmite nouă, celor de astăzi, într-o manieră clară și explicită, misiunea de a-i continua activitatea aici, pe pământ. Talanții din Evanghelie sunt toate calitățile, abilitățile și posibilitățile noastre primite de la El pentru a le face să rodească în noi și în lumea în care trăim. Așa cum o tânără familie primește de la o bancă (păcat că dobânzile sunt mult prea mari; băncile au fost mereu lacome) o sumă de bani cu scopul precis de a-și construi o casă, la fel, noi primim de la Dumnezeu o mulțime de talanți (daruri complet gratuite și fără nicio dobândă) pentru ca să fim în această lume ochii, gura, inima, mintea, mâinile și picioarele lui Dumnezeu.
Dacă însă toate darurile primite le ținem strâns în interiorul nostru, vom rămâne toată viața ca un copilaș strâns în scutece care refuză să crească, să se dezvolte, și va fi dus la mormânt (chiar și la 100 de ani) tot mic și înfășat.
Evanghelia aceasta ne reamintește faptul că darurile primite trebuie să devină un foc ale cărui flăcări trebuie să incendieze întreaga lume. Apa cea vie în care am fost spălați la botez trebuie să spele toate păcatele noastre și să ne facă transparenți, curați și strălucitori ca și cristalul. Hrana primită în Euharestie trebuie să ne sature în așa măsură încât să nu mai luăm cu asalt magazinele cu reduceri, nici să nu ne mai umplem casa cu lucruri, ci cu persoane care să mănânce împreună la aceeași masă, în fiecare zi. Poate că noi am uitat faptul că talanții primiți de la Domnul sunt daruri și puteri gratuite care să ne facă pionieri pe drumuri noi și pline de lumină. Astăzi trebuie să ne reamintim că viața este adevărată doar atunci când devine o aventură și un abandon în brațele Providenței, iar darul cel mai mare pe care îl primim este tocmai prezența atotputernică a lui Dumnezeu. Cuvântul lui trebuie să devină un strigăt care să acopere zăngănitul și tălăngile care cu decibelii lor ne asurzesc sau ne anesteziază conștiința și auzul nostru interior.
Suntem adesea dominați de clișee și modele prefabricate care ne spun ce și cum să mâncăm, ce și cum să ne îmbrăcăm, ce și cum să vorbim, unde să mergem, ce să cumpărăm de sărbători, ce greutate să avem și ce dimensiuni trebuie să aibă corpul nostru, cum trebuie să fie la botez, la cununii și înmormântări. Suntem sclavi înregimentați ca niște turme de oi conduse de alții mai șireți decât noi. Evanghelia aceasta ne amintește faptul că suntem și trebuie să rămânem oameni liberi de orice constrângere și orice manipulare; suntem creaturi libere ale lui Dumnezeu care ne-a oferit talanți, daruri pe care trebuie să le investim în viața noastră după cum ne inspiră conștiința și nu după cum vor cei care încearcă să domine lumea. Și să nu uităm că tehnicile și mijloacele de manipulare au devenit extrem de puternice și nocive pentru om, creatură liberă și înzestrată de Creator cu o mulțime de daruri, talanți.
Poate că unora le este frică să-și spună cuvântul, să-și investească talantul; nu vor să greșească, să fie arătați cu degetul, să râdă alții de ei. Este o mare greșeală să îngropi în pământ darul lui Dumnezeu. Frica îl paralizează pe om, îl face neputincios, îl duce la faliment. Ce s-ar fi întâmplat dacă lui Columb i-ar fi fost frică să se aventureze pe apele Atlanticului? America ar fi fost descoperită mult mai târziu, sau poate că nici astăzi nu am fi știut de acest continent. Ce s-ar fi întâmplat dacă astronauților le-ar fi fost frică să se aventureze în Cosmos? Astăzi nu am fi avut niciun satelit, iar comunicarea oamenilor la scară planetară ar fi doar un vis. Ce s-ar întâmpla dacă doi tineri nu s-ar aventura împreună pe drumul iubirii totale? Pe pământ nu ar mai fi familii; nu ar mai fi oameni iar planeta noastră ar fi populată doar de animale.
Cine are urechi de auzit, să audă și să înțeleagă!
PS: În Biblie talantul nu este monedă, ci denumire a valorilor monetare mari, fiind echivalent cu 49.077 kg aur sau 43.620 kg argint.

Articole recomandate

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *