…Şi v-am spus povestea aşa

22 feb., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Trecând prin școală și trebuind să învăț la istorie atât de multe personaje de ieri, de alaltăieri și de demult, am constatat că am memorizat anul de naștere al multor morți cu secole înainte, iar data de naștere a apropiaților mei a trebuit să o notez într-o agendă pe care o consult adesea, ca să nu-mi scape cumva vreo aniversare a celor cu care lucrez în același birou.
Dând apoi peste tot felul de șefi și oameni care se dădeau mari, am început eu să devin mai mic, pentru că ei au umplut tot spațiul din jurul meu, mi-au luat chiar și aerul și aproape m-au sufocat cu prezența lor.
Pe unde mă învârt văd nenumărate reclame, afișe publicitare, iar urechile mi-s pline cu vocile și glasurile tuturor acelora care au să-mi spună ceva sau vor să-mi vândă ceva și atât de mult m-au bătut la cap încât m-au convins să-mi umplu două sertare mari cu șosete (cel puțin 50 de perechi), deși tot cu două picioare am rămas. Oriunde mă învârt, totul are glas, toți au ceva de spus și vor ceva. O mulțime imensă de oameni și obiecte au glas și mi-au împuiat capul de mult timp, mi-au obosit privirea și mi-au terorizat timpanele urechilor cu toată prezența și tot ce mi-au spus și continuă să-mi spună. Lumea aceasta devine obsesivă și atât de mult m-a strivit cu zgomotul și agresivitatea ei, încât m-a făcut să mă chircesc și să-mi construiesc o carapace de apărare, să mă retrag în ea, să devin acolo mic, mic de tot ca să-mi salvez existența. Mi-au împuiat capul și mi-au ocupat tot timpul; abia de mai găsesc răgaz ca să mănânc și seara târziu să mă arunc extenuat pe pat, ca să-mi recuperez forțele pentru a face față unei alte zile la fel de grea ca și cea de ieri, de alaltăieri și de mulți ani, de când am intrat vrând-nevrând în hora vieții acesteia nebune.

Era mai bine odinioară când nu aveam nici radio, nici televizor, nici internet, nici mașină, când stăteam liniștit în satul meu și-i întâlneam zilnic pe aceiași oameni, părinții, bunicii, rudele și oamenii din sat. Toți ne cunoșteam între noi și întregul nostru univers se învârtea între casele noastre și câmpurile din jur. Cam atât era orizontul existenței noastre și cuvântul stres ne era complet străin. Fiecare știa bine cine este tatăl și mama lui; acum sunt mulți care nu au trecut numele lor nici măcar în certificatul de naștere, sau rămân fără unul sau altul dintre ei deja din fragedă pruncie și-i mai văd doar așa, rar, cum a stabilit tribunalul sau când se mai întorc din străinătate. Fiecare știa bine cine este preotul din sat; acum în preot credem foarte puțin; el și-a pierdut enorm din importanța de odinioară, căci ne-am emancipat, am devenit autonomi și mai apelăm la el la botez, cununie și înmormântare, până într-o zi când n-o să mai avem nevoie de el nici la aceste momente. Aveam și un învățător în sat și o serie de profesori, în fața lor ne scoteam basca de pe cap iar ceea ce ei ne învățau era literă de lege; acum ne tragem de curea cu ei, iar dacă vreunul face gafa să se răstească la noi, îl denunțăm imediat și vine legea de-l înșfacă ca pe un infractor, ca pe un hoț de găini. La fel pățesc și părinții care fac imprudența să-și urechească copiii, când aceștia îi aduc la disperare. Și tot așa, urcând pe treptele societății, i-am detronat pe toți, urcând până la președintele țării. Toți și-au pierdut mult din importanță. În centru suntem noi, eu, tu, el, ea și tot așa o mulțime de individualități care însă, paradoxal, nu au crescut nicidecum în importanță, nu au nicidecum un spațiu mare de afirmare a propriei personalități, căci tot ceea ce este în jurul nostru ne terorizează simțurile, ne agresează și ne face, cum ziceam, să ne retragem în propria carapace în care cu disperare încercăm să supraviețuim.
Și uite așa am ajuns să nu mai dialogăm cu semenii noștri și cu lumea din jur, să ne retragem în carapacea noastră unde există tabletele, calculatoarele și ecranele telefoanelor mobile, iar dacă este să numărăm îmbrățișările de care avem parte (să nu mai zic săruturile, căci mulți nu le știu gustul sau l-au uitat demult), mult mai multe sunt cele virtuale decât cele reale. Nu vă vine să credeți? Faceți un calcul numeric al propriilor like-uri de pe Facebook și comparați-le cu cele din realitate. Care este scorul? Zuckerberg este foarte inteligent și a devenit unul din marii bogătași ai lumii pentru că noi, toți fanii lui am devenit mici, mici de tot (aproape că am uitat și cine suntem) și tare săraci în umanitate.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa… v-am spus cumva o minciună?

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *