Sfinții (martirii) mai sunt actuali?

10 Dec, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

SFINȚII (martirii) MAI SUNT ACTUALI?
În noaptea de 10 spre 11 decembrie 1951, izolat și înfometat în închisoarea din Sighetul Marmației, murea episcopul Anton Durcovici. Ultimele sale cuvinte au fost: «Mor de foame. Rugați-vă ca să am o moarte bună și să rămân statornic până la sfârșit”. Doar în cămașă și chiloți, fără sicriu, este aruncat într-o groapă din cimitirul de la Sighet. Nici până astăzi nu i se cunoaște mormântul.
România a avut și are mulți oameni mari și importanți, care însă datorită vitregiilor vremurilor trecute, sau datorită confuziei, indiferenței și necredinței timpurilor actuale, rămân într-un con de umbră pe filele cărților de istorie, dar și pe filele cărții vieții noastre, a celor de astăzi.
Eventual, ne emoționăm și spunem vorbe mari când se mai stinge câte o stea pe firmamentul acestei țări, așa cu se întâmplă acum cu moartea Majestății Sale Regele Mihai al României, pentru ca apoi să ne reluăm cursul vieții, preocupați prea mult de propriile probleme materiale și prea puțin de destinul nostru veșnic și de binele real al acestei țări și al bisericii din care facem parte.
Trăind clipa prezentă după logica lui ”carpe diem!”, vrăjiți de o lume în continuă înavuțire, eroii de ieri sau de astăzi nu mai au loc în viața noastră; nu le mai găsim rostul. Discutam nu demult cu un medic și-i povesteam viața și cauzele morții episcopului Durcovici. M-a ascultat cu atenție acel medic, a rămas chiar pe gânduri, dar apoi mi-a zis următoarele: Comuniștii preluaseră puterea. Soarta acestei țări era decisă deja din 1945. Episcopul acesta știa bine care este mersul lucrurilor. Știa că poziția și atitudinea lui nu au nicio șansă de izbândă. Oare nu ar fi fost mai bine să plece din țară, căci aici oricum se lupta cu morile de vânt? Sau nu ar fi fost mai bine să ajungă la o înțelegere cu autoritățile comuniste și apoi să continuie să păstorească? La ce i-a servit această verticalitate? A schimbat ceva în România? Nu. A murit de foame în iluziile lui.
De la această mentalitate vis-a-vis de moartea unui martir, să trecem și să ne întrebăm prin ce este actual pentru noi episcopul Durcovici și moartea lui martirică?
Trăind într-o societate permisivă, confuză, în care legăturile ei interne sunt destul de fluide și schimbătoare, soliditatea și profunzimea valorilor evanghelice în care s-a forjat personalitatea acestui episcop nu au mare audiență și credibilitate, sau cel puțin nu interesează prea mult. Creștinul dintr-o bucată este considerat astăzi retrograd, fundamentalist; este arătat cu degetul sau izolat de către o majoritate mereu crescândă numeric. În avalanșa de informații cu care mintea noastră este bombardată zilnic, informația despre un episcop martir intră în creierul nostru alături de multe altele, pentru ca a doua zi să fie ștearsă și înlocuită cu alte informații pe care ecranele televizoarelor, calculatoarelor, tabletelor și telefoanelor le prezintă ochilor și minții noastre. Sau suntem prea preocupați cu multe treburi, probleme și griji ca să mai avem timp și de reflectat și aprofundat viața martirilor noștri. Aceasta este una din marile provocări cu care se confruntă credința și viața noastră de creștini. În marele bazar în care trăim, Dumnezeu și sfinții săi sunt concurați de mulți alți zei falși și de multe alte himere și iluzii ale fericirii. Am impresia că mulți dintre noi devenim din ce în ce mai mult niște rătăcitori într-o lume rătăcită în care lumina martiriului episcopului Durcovici este concurată de sclipiciul lumii și nici măcar nu ne dăm seama de aceasta. Am impresia că pentru mulți episcopul Durcovici rămâne în continuare singur, așa cum a murit singur, înfometat în închisoarea de la Sighet. Așa cum sunt multe alte personalități ale României care au fost sau sunt ignorate sau scoase la lumină numai cu anumite ocazii.
Aceasta se întâmplă și pentru că noi, cei de astăzi, am uitat sau nu acordăm importanța necesară și unui alt lucru, unei alte virtuți pe care el a trăit-o din plin, și anume aceea a unității creștine. Acum, conform unei afirmații a papei emerit Benedict al XVI-lea, mulți creștini își fabrică o religie și un Dumnezeu conform propriei imaginații, așa cum cineva își conturează un personaj sau un obiect în lucrul de traforaj. Individualismul ne-a făcut să ne fabricăm propria religie în care pe primul plan suntem noi și nu comunitatea, nu biserica, nu unitatea ei în jurul păstorilor și în jurul papei. Și nu ne dăm seama că acest creștinism individualist ne face slabi. Uităm că unirea face puterea. Nouă, celor de astăzi, episcopul Durcovici are ceva foarte important să ne învețe: Spiritul unității în jurul păstorilor noștri și împreună cu ei, în jurul Sfântului Părinte. Și, de fapt, acesta a fost motivul principal pentru care episcopul nostru martir a fost închis și lăsat să moară de foame: Pentru că a ținut cu toate forțele lui la unitatea bisericii locale cu Biserica Universală și cu Sfântul Părinte; pentru că nu a acceptat absolut deloc formarea unei Biserici Catolice Naţionale a României sub controlul direct al statului; pentru că, împreună cu episcopul Marton Aron, nu a vrut deloc să alcătuiască un Statut al Bisericii Catolice din România așa cum îl doreau autoritățile comuniste. Mentalitățile lumii în care trăim au erodat mult principiul autorității, al importanței celor puși în funcții de răspundere. Toți ne considerăm egali în fața legii, doar că această egalitate legitimă a tuturor în fața legii a degenerat în egalitarism, un egalitarism care ne duce la relativiziarea importanței celor cu misiuni deosebite în societatea civilă, ca și în biserică. Episcopul Anton Durcovici, ca și oricare alt martir al credinței sau erou al neamului riscă să scadă în importanță, să se estompeze în fața ochilor noștri, pentru că în mentalul nostru totul este relativ. Și de la relativizarea oamenilor lui Dumnezeu, nu-i decât un pas până la relativizarea lui Dumnezeu însuși.
Sunt multe de spus despre episcopul nostru martir și despre importanța și actualitatea lui pentru viața noastră de creștini, aici și acum. Acestea au fost doar câteva gânduri, câteva reflecții, aduse acum ca un pios omagiu fericitului martir Anton Durcovici, gânduri și reflecții care ne pot fi utile, benefice în viața noastră de creștini, dar și de cetățeni.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *