…Seduși?

23 oct., 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

HUGO WEAVING as old Georgie in the epic drama “CLOUD ATLAS,” distributed domestically by Warner Bros. Pictures and in select international territories.

SEDUȘI DE DIAVOLAȘII CEI FRUMOȘI ?

Nici măcar pe pereții bisericilor diavolii nu mai sunt pictați atât de des ca odinioară. La orele de religie, am înțeles că este aproape interzis să mai abordezi problema lor, iar în mass media, ca și în opinia publică în general nu se mai vorbește despre diavoli. Nu mai sunt la modă, pentru că sunt urâți și sperie lumea. S-ar putea ca într-o zi să fie publicată o lege care interzice orice vorbire despre ei. În fața acestei scoateri complete din decor a diavolilor, îmi puneam întrebarea cum se simte Scaraoțchi și toată șleahta lui. În primul moment, am fost tentat să cred că tot iadul moare de ciudă pentru faptul că noi, pământenii, i-am eliminat din limbaj (în afară de urarea ”du-te dracului!”). Iar dacă în legislația UE numele lui Dumnezeu este scos, de ce să nu fie scos și numele diavolului?! O sabotare mai greu de suportat pentru cei încornorați și cu o coadă urâtă, nici că se putea.

Dar într-un moment ulterior m-am întrebat dacă nu cumva ființele de la cazanele cu smoală ale iadului nu sunt mai șirete decât ne închipuim noi? M-am întrebat dacă nu cumva, pentru a nu pierde competiția cu Dumnezeu și cu omul, diavolii au schimbat tactica de luptă. Și fiindcă am anumite indicii că așa au procedat, mi-am imaginat următorul scenariu:

În surdină și fără să facă prea mult zgomot, pășind elegant în încălțările lor de firmă, îmbrăcați la casele de modă, surâzători și ademenitori, dulci și plăcuți, manierați, educați și parfumați discret, cu smartphone-ul la purtător, diavolii cu chip de îngerași încep să facă parte din viața noastră de fiecare zi. Și fiindcă sunt atât de atrăgători, în scurt timp începe să ne placă de ei, îi căutăm și ne neliniștim, devenim agitați și nerăbdători, ba chiar nervoși atunci când, nu se știe din ce motiv, diavolașii cu chip de îngeri lipsesc din decor.

Ne simțim atât de bine atunci când cineva ne gâdilă orgoliul; când oamenii ne laudă sau chiar ne fac temenele; când primim premii, titluri onorifice și medalii. Ne însoțim cu dialovașii noștri îngerași când mergem la shopping și mai adăugăm o haină în dressing-ul devenit de mult timp neîncăpător. Ne simțim tare bine când ne schimbăm smartphone-ul, deși nici măcar nu-i cunoaștem decât foarte puțin meniul (oricum, lapte nu dă și nici cafea nu face); ne plac telenovelele și emisiunile picante sau de scandal; suntem în al noulea cer când ne schimbăm mașina; avem și multe, multe alte plăceri și preferințe. Ne vin tot felul de inspirații și gânduri, unele mai curioase decât altele, mai toate furate de prin reclame și vitrine. Și uite așa, inima noastră cândva simplă și liniștită, acum este plină cu tot felul de dorințe și ofuri, iar mintea noastră, cândva limpede, clară și precisă, acum este dependentă de Google, iar somnul ne este plin cu vise curioase.

Încet-încet, parcă am devenit alți oameni și nici orașul în care trăim nu mai este ca cel de odinioară. Parcă și lumea s-a schimbat și nu mai reușim să pricepem nimic din tot ce se întâmplă și de ce se întâmplă așa și nu altfel. Nu ne place de niciun primar, de niciun ministru și nici de președintele țării. Nu mai suntem siguri nici măcar pe noi înșine și nici pe viața pe care o avem înaintea noastră. Nu mai suntem siguri nici de partenerul de viață; parcă și el s-a schimbat, iar copiii noștri, uneori o iau razna prin vorbele și comportamentul lor.

Și uite așa, viața noastră s-a schimbat; noi înșine ne-am schimbat; prietenii de odinioară au dispărut, iar cei pe care-i avem acum nu se știe cât vor mai fi prin preajmă.

Nu mai suntem mulțumiți nici cu ce-i în jurul nostru. Nu suntem mulțumiți că trenurile sunt jalnice, că nu avem autostrăzi, că nu ne putem mișca mai repede de la un capăt la altul al țării. Dar de ce această grabă? Nu știm bine de ce, dar asta vrem: Într-o oră să ajungem dintr-un capăt la celălalt al țării. Grăbiți suntem și la masă și stăm cu smartphone-ul lângă noi; nu care cumva să ne scape vreo știre sau vreun mesaj; și între două înghițituri, mai dăm cu degetele pe ecran și, eventual, trimitem ceva like-uri iar în grabă aruncăm și o privire spre cel cu care stăm la masă. Da, suntem foarte grăbiți; toți sunt grăbiți. Nu se știe de când ne-a apucat boala aceasta numită grabă, dar constatăm că suntem grăbiți și nu ne ajunge timpul; iar asta ne stresează și am devenit mai nervoși decât eram odinioară. Nici digestia nu ne mai merge bine și nici somnul nu mai este odihnitor cum era cândva. Noroc că avem niște pastile prin buzunar sau pe noptieră, la capul patului.

Și uite așa, în surdină, sub vraja multor diavolași îmbrăcați la Prada, am devenit nu se știe ce anume; ne-am schimbat foarte mult.

Paradoxal, stând în fotoliile noastre comode, viața noastră a devenit din ce în ce mai incomodă. Ne incomodează vecinii, sau chiar cei din propria casă, dintre pereții aceluiași apartament. Și pentru a ne simți mai comozi, revendicăm o cameră pe ușa căreia lipim un afiș: Aceasta-i camera mea și nu intră nimeni fără acceptul meu. În propriile noastre spații, ne-am creat propriul nostru univers; avem propriile noastre aspirații și nu ne întrebăm dacă ele folosesc și altora. Nu; fiecare să-și vadă de ale lui.

Încet-încet, evoluția noastră s-a transformat mai mult în involuție. Seduși, vrăjiți, mai bine zis, prostiți de tatăl minciunii, nu mai suntem noi înșine. Am devenit rodul, fructul din care se înfruptă alții, dar creîndu-ne impresia că noi suntem stăpâni pe viața noastră, că gândim cu mintea noastră și avem ideile noastre proprii. Nu ne dăm suficient de bine seama că dimineața ieșim din casă cu ideile noastre, puține câte mai avem, iar seara ne întoarcem acasă cu ideile altora. Am devenit fructul dulce-amar al capitalismului sălbatec, deși, paradoxal îl condamnăm din toate puterile; dar tot cu toate puterile noastre ne lăsăm seduși de el, adică de o mulțime de diavolași unul mai frumos și mai atrăgător decât altul. Aceasta este mondenitatea care ucide creștinătatea. Mai grav este atunci când chiar și cei care trebuie să fie liderii creștinătății vor să-i îndrepte pe oameni spre Dumnezeu, îmbrăcând nu doar hainele, ci și spiritul lumesc al mondenității.

Cred că avem nevoie de o lungă și serioasă introspecție; să ne privim cu atenție în oglindă și să vedem dacă reușim să descoperim adevăratul nostru chip.

Mai suntem creștini adevărați sau niște mondeni seduși de frumoșii și mulții diavolași care mișună nu doar în jurul nostru, ci chiar în mintea și inima noastră?

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *