Sare a pământului și lumină a lumii

23 Oct, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Voi sunteți sarea pământului și lumina lumii

Mă întreb adesea ce garanții sau speranțe de viitor ne oferă societatea în care trăim. Ce garanții de bine și prosperitate ne oferă statul și guvernul nostru? Sincer să fiu, la aceste întrebări pe care cred că nu doar eu mi le pun, ci noi toți, nu știu ce răspunsuri aflăm, sau dacă ne mulțumesc răspunsurile pe care ni le dă societatea și cei care au funcții mari în stat și pe care noi i-am ales.

Dacă statul și societatea actuală nu ne oferă mari speranțe, ce trebuie să facem în acest caz? Să disperăm? Să luăm cu toții drumul străinătății în căutarea unei vieți mai bune?

Nu mă pricep să dau soluții de redresare economică, dar ca și creștin, cred că pot să-mi spun ceva pozitiv mie și lumii în care trăiesc. Ca și creștin, eu știu că sunt iubit de Dumnezeu și în pofida nesiguranței zilei de mâine, nesiguranță care ne paște pe mulți dintre noi, eu privesc încrezător în viitor, căci știu că Dumnezeu nu mă va părăsi niciodată.Știu că harul și lumina lui mă vor întări și mă vor ajuta să găsesc calea cea dreaptă pe care să merg și mâine, și poimâne și până la sfârșitul vieții mele.  Ca și creștin, eu îmi amintesc adesea de cuvintele lui Cristos: Nu vă temeți!

În fața suferințelor de care și eu și noi toți avem parte, în fața Calvarului meu și al lui Cristos, eu nu uit că după Vinerea Mare urmează totdeauna Duminica Învierii. Așa cum în limbaj laic spunem același lucru: O să răsară soarele și pe strada mea.

Și apostolii erau mâhniți, chiar descurajați în Vinerea Mare, văzându-l pe Învățătorul lor răstignit pe cruce între doi tâlhari. Însă acestor apostoli dezamăgiți, descurajați și cuprinși de frică Isus le apare înviat și le oferă pacea sa. Îi încurajează și apoi îi trimite în lumea întreagă să predice tuturor că El, Domnul cel mort și înviat, este Mântuitorul tuturor oamenilor.

Acest Isus mort și înviat ne apare și nouă în fiecare zi și ne dă pacea sa. Dacă inimile noastre sunt cuprinse uneori de neliniștite și frică; dacă sunt fără speranță, atunci să le deschidem larg în fața Domnului și Mântuitorului nostru și El le va umple cu pacea sa. Astăzi sunt nenumărate persoane care cad în depresie. Sunt nenumărate persoane care apelează la psihologi și consilieri de tot felul. Tututor acestor persoane le-aș sugera să-și deschidă inima și mintea lor în fața lui Dumnezeu și să-i ceară cu umilință și insistență lumina și harul său.

Poate că ceea ce lipsește mai mult lumii noastre de astăzi nu este atât locul de muncă, cât mai ales un loc în inima lui Dumnezeu. Constatăm că din punct de vedere material, mulți se îmbogățesc pe zi ce trece și de la un an la altul. Dar spiritual, ce se întâmplă cu noi? S-au înmulțit magazinele, casele, mașinile. Lumea mișună peste tot, dar se golesc bisericile, iar în scaunele de spovadă nu în puține biserici apar pânze de păianjen.

Cred că avem nevoie de o convertire interioară a minții și inimii noastre, de o întoarcere de pe drumurile noastre care nu se știe unde duc. Chiar, noi încotro mergem, încotro ne îndreptăm? Ne-am întrebat cu toată seriozitatea care este sensul, scopul vieții noastre? Doar să mâncăm, să bem, să adunăm cât mai multe bunuri precum hârciogii? Sau avem și un alt scop în viață?

Avem nevoie de noi Rusalii în care Duhul lui Dumnezeu să reaprindă speranța și curajul în inimile noastre, să ne deschidă ochii minții pentru a înțelege mai bine pe ce drum trebuie să mergem în viață. În ochii și pe fețele noastre trebuie să radieze lumina lui Dumnezeu, iar în inimile noastre trebuie să pulseze din plin iubirea lui. Nu suntem doar niște ființe care facem umbră pământului, nici trestii bătute de vânt. Suntem copiii lui Dumnezeu și formăm o mare familie umană bazată pe credință, pe speranță, dar mai ales pe multă iubire. Cu aceste virtuți noi, creștinii, reușim să schimbăm fața acestei lumi. Credința noastră, care este în primul rând darul lui Dumnezeu, este cea care oferă speranță lumii în care trăim. Iar iubirea noastră este cea care-i întoarce pe oameni la Dumnezeu.

Dacă guvernanții nu ne pot oferi o viață mai bună, cu siguranță Dumnezeu ne poate lumina și întări ca împreună cu toți cei de bunăvoință să construim o lume de care noi să fim mulțumiți, Dumnezeu să fie mulțumit de noi, iar cei care vor veni după noi ne vor mulțumi și se vor ruga pentru noi. Noi trebuie să oferim generațiilor viitoare o lume în care Împărăția lui Dumnezeu să strălucească în toată splendoarea ei.

Mare, nobilă și sfântă este menirea noastră în această lume, căci noi suntem sare a pământului și lumină a lumii. Și aceasta nu atât datorită meritelor și puterilor noastre, cât mai ales datorită Duhului lui Dumnezeu care locuiește în noi.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *