SÂMBĂTA SFÂNTĂ = Marea TĂCERE

26 mart., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

S-a întins tăcerea. Fiul lui Dumnezeu a fost ucis iar acum zace într-un mormânt din apropierea crucii unde a murit în cele mai crunte chinuri. Dușmanii lui sunt, în sfârșit, satisfăcuți că i-au închis gura, iar ucenicii lui au fugit care încotro, s-au ascuns și le tremură inima de frică, să nu fie descoperiți și condamnați ca și învățătorul lor. O conjurație a tăcerii s-a întins peste Ierusalim și împrejurimi și nimeni nu mai vorbește despre Cristos.
De câte ori în istorie peste cazul Isus Cristos nu s-a impus tăcerea! Creștinilor li s-a interzis adesea să mai spună vreun cuvânt despre El; sau s-a vorbit despre El doar pentru a-l denigra, pentru a-l combate. Mă gândesc că și astăzi peste cazul Cristos se impune tăcerea cu forța, cu amenințarea sau chiar cu moartea tuturor creștinilor din atâtea regiuni ale lumii dominate de fanatismul musulman.
Peste cazul Isus Cristos se impune prin lege tăcerea și în spațiul public al Franței actuale. Un profesor catolic nu are voie să intre în școală purtând semnul Crucii sau vreun alt însemn religos. În țara noastră sunt voci ca să fie scoasă Crucea și alte semne religioase din școală, eventual și din alte instituții publice.
Dumnezeu a fost omorât, este mort; trăiască omul! Aceasa pare a fi marea victorie a omului. Îmbătat de cuceririle lui tehnice și de bunăstarea materială pe care și-a creat-o, în falsa lui emancipare s-a eliberat și de religie, a devenit laic iar pe Dumnezeu l-a trimis între personajele unui muzeu care de acum aparține trecutului.
Dintotdeauna a existat o istorie de iubire dar și de ură în același timp între om și Dumnezeu. De ce? Pentru că dintotdeauna omul poartă pe umărul său drept pe îngerul cel bun iar pe cel stâng pe îngerul cel rău.
Această zi este ziua cea mai lungă a tăcerii în fața morții Fiului lui Dumnezeu. Să ne plecăm în tăcere peste trupul Lui plini de răni, rece și fără viață care zace acum în singurătatea mormântului. Să stăm lângă El, așa cum stăm lângă crucea părinților noștri dragi din cimitir și să medităm în tăcere; să nu scoatem un cuvânt. Se spune, și pe drept cuvânt, că adevărata valoare a unui om începi să o înțelegi atunci când l-ai pierdut deja. Cât de mult te-a iubit cineva începi să pricepi atunci când ai pierdut deja acea persoană și vei plânge o viață întreagă o iubire pe care nu ai știut să o prețuiești atunci când ai avut-o lângă tine.
Astăzi, stând în tăcere lângă mormântul Fiului lui Dumnezeu, medităm de fapt iubirea lui fără margini cu care ne-a iubit până la ultima suflare și noi nu am înțeles aceasta. Nu am înțeles că El ne-a dat viața, lumina minții și căldura inimii. Nu am înțeles că El ne-a dat toate bunurile și frumusețile acestui pământ ca să ne bucurăm de ele. Nu am înțeles că El ni s-a dăruit pe El însuși pentru a ne face fericiți, pentru a trăi împreună cu El o mare istorie de iubire pe acest pământ. Nu am înțeles că El ne-a creat egali pe toți și că vrea ca noi toți să formăm o unică familie pe tot pământul. Nu am înțeles că pentru noi a creat îngerii și cerul în care fiecăruia ne-a pregătit un loc. Nu am înțeles că Cel pe care noi l-am răstignit este Cel care ne-a iubit cum nimeni nu ne va iubi vreodată și că lumea pe care noi vrem să o construim fără El este o lume fără inimă, fără căldură, rece, pragmatică și în care oamenii chiar dacă râd, sunt triști în inima lor.
Astăzi, în ziua mare a tăcerii, stând lângă mormântul lui Dumnezeu, vom avea însă surpriza de a auzi cum în trupul său rece și plini de răni, inima lui bate, bate de iubire, căci Iubirea lui este mai tare ca moartea. Aceasta va fi marea noastră surpriză, dacă vom face tăcere în noi și în jurul nostru: Vom auzi bătăile inimii lui Dumnezeu. Și așa cum chiar dacă mama moare, inima ei continuă să bată în inima copiilor ei, la fel Inima lui Dumnezeu bate în pieptul tuturor oamenilor; paradoxal, inima lui Dumnezeu continuă să bată chiar și în inima călăilor săi. Dumnezeu nu este mort; El doar tace și dacă vom tăcea și noi, îl vom lăsa pe El să ne vorbească despre marea Lui iubire pe care o are cu noi, cu fiecare dintre noi. Un legământ veșnic de iubire a încheiat Dumnezu cu omenirea. Și așa cum în istoria popoarelor sunt eroi care devin legende, în istoria omenirii există un singur Erou care scrie istoria acestei lumi cu sângele său. Și dacă cerul și pământul vor trece, Isus Cristos nu va trece și va fi cu noi în toate zilele până la împlinirea timpurilor.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *