Să fii genial!?

23 Mar, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Discutam astăzi cu cineva și îi spuneam că îmi pregătesc lecția pe care o voi ține studenților. ”Să fii genial! Un exemplu pentru studenți!”, mi-a urat acea persoană. Drept să spun, puțin m-a măgulit și m-a încântat urarea, dar în secunda următoare am revenit cu picioarele pe pământ și am căzut pe gânduri.
Genial nu cred că am fost vreodată. Un exemplu? Nu știu să mă fi copiat vreun student. Un om banal sau un birocrat care vorbește ceea ce deja au spus alții înaintea lui, pentru a primi un salariu? Oi fi puțin din toate acestea?
Lăsând deoparte ”geniul” meu, pe care nu-l am, trăiesc însă un paradox: Eu, nefiind un geniu, ies din calcul. Dar dacă Dumnezeu, este ”genialitatea” fără limite, El de ce nu-i entuziasmează pe oameni, măcar pe cei care s-au botezat în numele Lui? Nu sunt entuziasmați de El nici unii dintre clericii care au jurat că-L vor preamări și sluji toată viața; și iată că într-o bună zi unii dintre ei își pun sutana în cui și se apucă de altceva, de exemplu, de economie sau comerț? Sau mulți dintre ei, mai mult decât o vocație, au făcut din preoție o meserie și o sursă de câștig. Stau uneori perplex și mă uit la băncile goale din biserici și mă întreb de ce se întâmplă aceasta? În schimb, de exemplu, opera din Iași a devenit neîncăpătoare, iar biletele se epuizează încă din prima zi când sunt puse în vânzare.
Ca și mărturisitor al lui Dumnezeu, cum să fiu eu genial într-o lume care are alte planuri decât cele scrise în Biblie?
Cred că am pus întrebarea greșit: Oare eu am descoperit genialitatea lui Dumnezeu? Sunt entuziasmat de El măcar pe jumătate de cât aș vrea să fie entuziasmați studenții de mine și de cursurile mele?
Aș vrea ca studenții mei să fie numai ochi și urechi la ceea ce spun eu. Și când colo, mulți dintre ei stau în bănci cu smartphone-ul în față și deși am ajuns la un consens să nu-l folosească pe timpul orelor, câte unul tot mai cedează tentației de a da cu degetele pe ecranul lui. Hm, nu-mi convine! Dar când mă gândesc că și atunci când mănâncă, într-o mână țin lingura și cu cealaltă îi mângâie ecranul, parcă-mi mai trece din năduf. Am auzit că sunt mulți care chiar dorm cu smartphone-ul lângă pernă, sau sub pernă și dacă se trezesc noaptea, instinctiv mâna le fuge după obiectul iubirii lor totale și necondiționate. Uf! Dacă tot se cere legalizarea unirilor de dragoste dintre persoane de același sex, mă întreb dacă într-un viitor nu prea îndepărtat nu vor cere unii legalizarea iubirii față de smartphone-ul lor. Căci deja am constatat că poți să-i furi cuiva cărțile sau încălțămintea, dar dacă îl lași fără smartphone, parcă intră în sevraj sau face o criză de depresie. Așa că, ia-ți gândul, Emil, de la atenția totală a studenților pentru lecțiile tale și de la ceea ce le spui altora!
Oare ce am învățat eu despre Dumnezeu este ceea ce vrea El ca eu să știu și să le spun și altora? Oare viața mea chiar este conformă cu voința Lui? Mă îndoiesc, căci în acest caz, ”dacă aș avea credință cât un bob de muștar, voi spune muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta” (Evanghelia după Matei 17, 20). Probabil că am prea puțină credință, căci nu numai că nu am reușit să mut niciun munte din locul lui, dar nici măcar nu am reușit să-i conving pe studenți să nu mai stea cu telefonul în fața lor și nici să fiu atât de atractiv încât să vină cât mai aproape de mine, în primele rânduri de bănci. În schimb, mă întreb câte ore din zi privesc cu maximă atenție ecranul telefonului și al calculatorului. Pot să mă întreb câte ore din zi privesc ochii persoanei iubite? Sau aceasta nu-i așa de importantă precum telefonul sau calculatorul? Sau, dacă tot sunt pus pe cârcotășie, mă întreb câți bani, energie și timp investesc mulți bărbați în mașinile lor de lux, de câte ori o duc la cosmetica auto și cam câți bani investesc în flori pentru soțiile lor? Sau, invers, cât investesc femeile în vestimentație, cosmetică și bijuterii și cât investesc pentru soții lor?
Așa că, iar revin: Ia-ți gândul, Emil, de la atenția totală a studenților pentru lecțiile tale! Lumea are alte priorități, iar tu și Dumnezeul despre care vorbești reprezintă niște accesorii care chiar pot să lipsească fără ca cineva să-și facă din aceasta vreun proces de conștiință. Și ce crezi, după moartea ta, or să curgă mulțimi de oameni să-ți pună flori pe mormânt, să verse lacrimi? Sau mai bine să-mi fac un soclu și o statuie din timpul vieții? Încă îmi păstrez mintea întreagă și lucidă, iar așa ceva nu se va întâmpla.
Unde-i genialitatea mea? Nicăieri, căci nu există. Mă gândesc totuși că o anumită genialitate există în fiecare dintre noi, doar că chipul acesteia reprezintă chipul lui Dumnezeu. Aici este tot nodul problemei. Dar ce ne facem dacă pe El îl scoatem din calculele noastre și vrem o societate complet laică? Răspunsul este simplu: Nimeni dintre noi nu va mai fi genial, nici măcar Patriarhul Daniel, nici chiar papa Francisc; nimeni!
Cine are urechi de auzit, să audă!

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *