Reflecţii despre timp pe malul mării

31 dec., 2014 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Un alt an se duce pe cararile vesniciei binecuvintate de Dumnezeul incarnat in fiinta umana a lui Isus din Nazaret si prin El, intrupat in fiecare creatura recuoscuta de Tatal din ceruri ca propriul copil.
Dumnezeul acesta, unic de altfel, care ia asupra lui natura mea umana ma face sa ma intreb de ce o face si ce inseamna asta pentru timpul meu care zi de zi se scurge, ca ceara unei luminari care arde si lumineaza. Timpul meu este timpul Lui, sau ar trebui sa fie mai mult al Lui si mai putin al meu.
Incerc sa string timpul in miinile mele si vad ca imi fuge printre degete. Am incercat sa imortalizez timpul in cuvinte spuse sau scrise si cred ca a ramas ceva. Am incercat sa transform timpul meu in zimbete si fapte bune si cred ca a ramas ceva. Am incercat sa evit lacrimile si durerile din timpul meu si cred ca am reusit ceva, ceva… Am incercat in timpul meu sa dau friu liber iubirii, sa sper in mai bine, sa cred in mai bine si poate ca am reusit ceva.
Reflectind cu atentie asupra a tot ceea ce am gindit, dorit sau facut, imi dau seama ca valoarea acestor mici gesturi sau fapte ale mele a fost sau nu a fost in functie de cit de mult le-am ancorat in Cel care este Vesnic in timpul meu limitat.
Dumnezeul crestinilor este Dumnezeul timpului si al istoriei umane, atit de zbuciumata si confuza. Este atit de confuza, incit uneori ma intreb unde este prezent Dumnezeu intr-insa. Si gindindu-ma la mine si la multitudinea planurilor si aspiratiilor mele pe de o parte, si la realizarile mele pe de alta parte, inclin sa cred ca Dumnezeul meu este mai mult cel al aspiratiilor decit al realizarilor. Dar ce m-as face daca nu ar fi motorul aspiratiilor mele, in timpul atit de limitat, incarnat in trupul meu atit de mic si de slab in comparatie cu dorintele mele care nu au limite? De aici, de pe malul marii sud-italiene (calabreze) aspiratiile mele zboara spre orizontul care reprezinta limita puterii privirii ochiului meu, iar de acolo in continuare, incep sa zboare aspiratiile si visele mele dincolo de spatiu si timp, spre infinit si vesnicie. Poate ca noul an, 2015, va muta putin mai departe bariera orizontului meu, acum invesmintat intr-un soare care se scalda in apa marii, agitata, ca si existenta mea care nu este decit o scurgere prin timpul acesta marcat de dorinta infinitului si a vesniciei.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *