Reflecţie

20 Dec, 2014 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Majoritatea oamenilor sunt mici și neînsemnați, ca și furnicile. Furnicarul își continuă viața și toate treburile lui, indiferent dacă apare sau dispare o furnică. Ea este neglijabilă și de neobservat, ca și un fir de nisip de pe malul mării, iar cu timpul intră în uitare definitivă: Cine dintre noi știe ceva despre stră-străbunicii săi?
Din fericire, convingerea mea despre omul-furnică are și alte dimensiuni și valențe: Eu văd în om chipul și prezența lui Dumnezeu cel infinit în toate calitățile sale, iar când își pune la lucru aceste calități, omul-furnică este capabil să schimbe sisteme de conducere statală (vezi votul din 16 XI), sau să scrie opere nemuritoare (vezi poezia Mama de G. Coșbuc). Omul-furnică este omul îndumnezeit. Si dacă memoria noastră se oprește la străbunici, memoria lui Dumnezeu este veșnică, iar în cartea vieții pe care El o ține, numele noastre vor fi veșnic vii. De fapt, unica noastră șansă de a fi puternici și nemuritori atârnă de ancorarea noastră în dumnezeire.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *