Privind marea

24 Aug, 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

De câte ori ajung pe malul mării, privesc în zare la orizont, acolo unde cerul se unește cu apele ei mereu neliniștite. Îmi place să cred că undeva, departe cerul se unește cu pământul, iar îngerii lui Dumnezeu coboară printre oameni. Aș vrea să văd Duhul lui Dumnezeu plutind peste ape, înconjurat de îngeri și de oameni, iar deasupra lor să se întindă curcubeul păcii dintre cer și pământ, ca în timpurile lui Noe. Privind apele întinse până dincolo de puterea privirii mele, mă unesc cu neliniștea valurilor în așteptarea păcii veșnice, care să aducă în sfârșit liniștea pe acest pământ; să liniștească valurile mai mici sau mai mari care mereu se zbat în inimile oamenilor și se lovesc, se sparg de țărmul neputinței lor.
Îmi place să privesc marea la asfințit, să văd cum soarele coboară și se topește în ea, iar valurile ei încet încet sunt cuprinse de întunericul liniștitor al nopții.
Iubesc marea cu valurile ei și tare mult mi-ar place să fiu o pasăre, un albatros zburând deasupra, între cer și mare. Infinitul apelor unduitoare înseamnă bătaia lină, cadențată a aripilor mele și zborul spre alte zări, mereu mai departe, purtând ofurile și dorurile unei lumi întregi.
Mă simt obosit uneori; parcă am o aripă lovită, frântă și-mi vine să schimb ruta, să mă întorc la țărm. Așa cum se întoarce copilul la pieptul mamei, așa-mi vine să mă întorc din zbor la țărmul mării. Așa cum din larg, valurile vin spre țărm și se pierd pe nisip sau se sparg de stânci, așa-mi vine acum să mă întorc din zbor spre țărmul pe care să-mi odihnesc trupul obosit.
Viața mea nu-i decât un zbor spre infinitul unde cerul sărută marea, pentru ca apoi, la căderea nopții să mă întorc din nou pe țărmul ei. Stau obosit în port, pe debarcader, dar vraja valurilor mă cheamă iar în larg. Va trece doar o noapte de odihnă, iar a doua zi, purtat de razele soarelui de dimineață, îmi voi lua din nou zborul spre locul acela unde cerul se unește cu marea, unde îngerii lui Dumnezeu își unesc glasurile cu cele ale oamenilor.

Vraja valurilor mării, chemarea ei te îndrăgostește pentru totdeauna, iar visurile tale, în zbor, nu-s decât unduirea fără sfârșit a valurilor ei.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *