Preoţii catolici trebuie să primească mărţişoare?

25 feb., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Reclamele sunt pâinea noastră cea de toate zilele și cu ele ne hrănim mintea și inima și devenim asemenea acestora. Pentru perioada 1-8 martie, firma Meli Melo vinde mărțișoare și cadouri începând de la prețul de 4.99 lei. Ca să fie pentru buzunarul tuturor, mai ales al elevilor și studenților care în cea mai mare parte trăiesc din banii părinților și ai statului. Cu astfel de costuri, își pot permite și ei să ofere cât mai multe mărțișoare prietenilor, prietenelor sau mamei.
Frumos și delicat gest acesta, de a oferi mărțișoare. Sunt semne ale prețuirii și iubirii pe care o purtăm altora. Sunt și semne ale vieții care renaște odată cu prima zi calendaristică a noului anotimp, primăvara și dorim să împărtășim cu alții bucuria pentru natura care revine la viață. Oricâte ar fi semnificațiile lor, sigur este că ne place să oferim și să primim mărțișoare. Poate că unii oferă mărțișoare mai mult duși de val sau de mentalitatea (greșită și farizaică) că șefului, profesorului, prietenei sau soției trebuie să-i oferi un mărțișor; altfel, ar putea să gândească că nu o apreciezi suficient de mult.
Eu, datorită statutului social religios pe care îl am, primesc mai puține, sau chiar niciunul în anumiți ani. O fi acesta un semn că un preot catolic nu intră în lumea celor care sunt iubiți, prețuiți? Sau o fi primirea unui mărțișor semnul unei afecțiuni care nu trebuie să atingă (violeze) sufletul și inima lui dedicate total lui Dumnezeu și slujirii dezinteresate a semenilor?
Unui preot catolic în lumea satului din care provin, cândva i se săruta mâna, chiar și de către părinți. Acum, nu prea sau chiar deloc. Nu demult, de ziua lui, credincioșii satului ofereau preoților lor cadouri spirituale, adică buchete de rugăciuni. Cândva, nu demult, prin satele catolice din Moldova oamenii se salutau cu salutul Lăudat să fie Isus, iar celălalt răspundea: În veci. Acum, nu prea se mai salută așa, sau, mai grav, nu se mai salută deloc, decât dacă se cunosc bine între ei sau dacă sunt rude (și nu sunt certați cumva din cauza unui hat sau a unui săculeț cu fasole rămas moștenire de la părinții decedați).
Dar, nici în trecut și nici astăzi, preotului catolic nu i se oferă mărțișoare; poate că în timpurile actuale, tinerii și mai ales tinerele mai apropiate de biserică prin Scout sau Acțiunea Catolică, să ofere mărțișoare mai ales părinților vicari, nu parohilor, căci aceștia au mai multă autoritate și stau mai la distanță de tineretul acesta zvăpăiat.
Cândva, nu demult, când nu eram încă invadați de consumism și de toată publicitatea asta care ne bântuie și visele și somnul, preotul era o personalitate aureolată cu sacru sau bârfită și denigrată (de comuniști). Acum a fost inclus în bună parte în mulțimea personajelor care umplu scena societății și căruia cei mai devoți, mai credincioși îi acordă încă un mare credit. Mulți alții sunt prea prinși în tot felul de probleme materiale, sunt luați de iureșul vieții și nu au ei grija preotului și nici a ceea ce spune el.
Dar fie că sunt practicanți sau mai puțin practicanți religios, nu oferă preotului catolic mărțișoare; iar excepțiile confirmă regula. Nu știu dacă preotului ortodox i se oferă mărțișoare; sau poate îi oferă doar soția? Și când mă gândesc că religia noastră, creștinismul, este în primul rând religia inimii, adică a iubirii, parcă nu prea înțeleg această mentalitate-practică, și tocmai din acest motiv am dorit să-mi exprim acum nedumerirea. Aștept păreri și mulțumesc anticipat pentru ele. Și m-am grăbit să scriu astăzi, pe 25 februarie, cu câteva zile înainte de 1 martie; mai știi, dacă totuși lumea gândește altfel decât am spus eu acum? Să aibă timp să reflecteze și cine știe ce se va întâmpla peste câteva zile?! Trebuie să fiu pregătit din timp pentru orice surpriză sau pentru trăirea aceleiași mici dileme: Preoții catolici trebuie să primească (și să ofere, căci prea s-au obișnuit doar să primească) mărțișoare?

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *