Portret (schiţă)

26 Feb, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Departe de mine gândul de a-mi sculpta și șlefui propria statuie și de a-mi ridica un soclu pe care să o pun. In fond, sunt doar un fir de nisip pe malurile unei mări care înconjoară pământul și o simplă furnică (nici cea mai harnică, dar nici cea mai leneșă) într-un furnicar cu peste șapte miliarde de viețuitoare. Mă gândeam însă să încerc o schiță despre mine însumi în baza a două activități care cumva mă definesc, și anume pelerinajul și călătoriile.
Văzându-mă în pelerinaj sau în călătorii și ținând cont de faptul că am o vocație și fac parte dintr-o biserică, ca și de faptul că am o profesie și sunt încadrat într-o instituție universitară, cineva ar putea să se întrebe: dar omul ăsta, ce mai vrea de la el însuși și de la viață? Nu-i este suficient ceea ce este deja?
Este o intrebare legitimă pe care cineva și-ar putea-o pune, dar înainte ca să și-o pună alții despre mine (de fapt, nici nu mă interesează asta), mă întreb eu despre mine însumi ce sunt atât ca preot, cât și ca profesor. Sau, merg mai departe, mai la baza existenței mele și mă întreb ce sunt eu ca om, ca și ființă cugetătoare, cu liber arbitru și cu voință? Sunt întrebări identitare pe care mi le pun, iar pentru a găsi un răspuns la ele, caut și metodele și mijloacele adecvate de investigare și aflare a adevărului despre mine însumi.
Mi-am dat seama de mai mult timp că răspunsurile sociale sau ideologice despre om aparțin mai mult altora și unor interese mari la nivel național sau internațional. De exemplu, a existat un model comunist al omului revoluționar, șablonat de o ideologie de partid și de stat, care lucrează fără nicio referire la Dumnezeu sau la transcendent pentru construirea unei epoci de aur, epocă care nu a apărut nici acum. Nu am fost entuziasmat de acest model uman și social; dimpotrivă, m-am ridicat împotriva lui. Există astăzi un alt model propus de o societate capitalistă, de consum, în goană după acumulare și consum de bunuri cât mai multe. Nici în acest model nu mă regăsesc și îmi caut drumul propriu.
Fac parte dintr-o biserică care afirmă că deține adevărul revelat și este o societate mult mai bună decât celelalte. Intrucât este formată din oameni, chiar dacă este animată de harul lui Dumnezeu, și aici constat lipsurile inerente oricărei structuri în care mișună oameni. Incerc și aici să confrunt mesajul evanghelic cu viața concretă a mea în primul rând și să-mi definesc propriul drum într-o manieră cât mai coerentă cu ceea ce cred și cu ceea ce citesc în paginile Evangheliilor.
Lucrez într-o instituție universitară și contactul cu cărțile și cu studenții reprezintă ambientul în care mă regăsesc profesional, dar mereu este ceva de făcut mai bine, deși hațișul și angrenajul instituțional le simt adesea ca pe un corset prea strâmt și incomod. Incerc să dau ce-i mai bun din mine, mai ales pentru a aduce un plus de lumină în mintea tinerilor și un plus de căldură în inima lor.
Marcat de tot ceea ce am spus deja, adesea mă retrag în mine însumi, încercând să-mi privesc sufletul în oglinda conștiinței mele. Analizându-mi la rece gândirea și comportamentul, îmi dau seama că împlinirea persoanei mele are absolută nevoie de confruntarea cu mine însumi, dincolo de orice influență a formării mele trecute sau prezente, dincolo de orice condiționare socială sau de altă natură. Imi dau seama că am absolută nevoie de revenirea la omul necosmetizat, la redescoperirea eu-ului adamic, așa cum am ieșit din mâinile Creatorului.
Intâlnirea cu mine însumi reprezintă rezultatul parcurgerii unui drum de redescoperire, în care învăț despre mine lucruri pe care cu trecerea anilor, sau datorită diferitelor conjuncturi în care m-a aruncat viața, am început să le uit, dar care există și sunt chiar vitale pentru o mai bună cunoaștere a propriilor capacități, dar și a propriilor limite psihice, fizice și afective.
De mulți ani am fost interesat de pelerinaj ca formă de spiritualitate, dar mai ales de pelerinajul tipic pe jos, cu rucsacul pe spate, mergând spre un anume loc (Santiago de Compostela, Roma și în perspectivă, Ierusalim) pentru ca în dificultatea, farmecul și frumusețea drumului să mă descoper mai mult pe mine însumi și chipul lui Dumnezeu din mine, să cunosc mai bine bogățiile și frumusețile naturii, să întâlnesc noi oameni, să relaționez cu ei. Pelerinajul pe jos, așadar, reprezintă pentru mine una din formele privilegiate de reîntoarcere majoră în mine însumi, de întărire a potențialului meu nativ, de autodepășire, de descoperire a unui univers mereu nou, fascinant chiar, care mereu mă cheamă să-l cunosc mai bine, să mă bucur mai mult de frumusețile și măreția lui. Se afirmă că Universul este în continuă expansiune; prin pelerinaj, eu descoper un univers, la fel, în continuă expansiune a coordonatelor lui: frumusețe, viață, pace, lumină, comuniune, putere, adevăr și multe alte atribute ale divinității care îmi surâde și mă cheamă mereu la o mai profundă participare la viața lui Dumnezeu.
Alături de pelerinaj, importante pentru mine sunt călătoriile, pornind de la simplele ieșiri sau călătorii scurte în natură, până la călătorii în alte țări, pe alte meridiane ale globului. Aș putea spune că de când mă știu, dorința mea de pătrundere și de cunoaștere a spațiilor existente dincolo de satul natal, de orașul unde m-am format, de țara mea a fost o constantă, un vis care m-a însoțit mereu. Dacă aș putea, aș vizita toate țările globului pământesc, pentru că lumea aceasta are bogății și frumuseți despre care cei mai mulți nu știm nimic. Mă atrage, mă fascinează frumusețea acestei lumi și vreau să-mi umplu mintea și inima cu ce are ea mai frumos, mai nobil, mai demn de om. Sunt multe călătoriile făcute deja și despre care nu am scris nimic. Sunt unele despre care am consemnat câte ceva. In viitor, îmi propun să îmi notez și să imortalizez mai multe aspecte din ceea ce sper să văd, să simt, să aud și să-mi rămână în minte și în inimă.
De ce fac toate acestea? Răspunsul este simplu: Fiindcă așa cred că trebuie să fac spre a mă simți mai împlinit, mai fericit. Dacă acest răspuns poate folosi în vreun fel cuiva, eu mă voi declara și mai mulțumit. In fond, încerc să-mi aduc micul meu aport la construirea unei lumi mai bune și mai fericite decât este acum. La asta simt că mă cheamă Dumnezeu.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *