Plicu lu’ dom doctor

26 ian., 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Dintr-un sat nu departe de Iași ajunge la spital un bătrân. În viața lui nu mai fusese internat, iar acum, de pe patul spitalului privea nedumerit în jur la toți ceilalți bolnavi, la asistentele care îi îngrijeau și mai ales la medicul care își făcu apariția în salon. În ochii lui acesta era ca un fel de mic zeu, înalt, sobru, îmbrăcat tot în alb și cu o voce gravă, aproape solemnă. Se simțea pierdut bietul sătean și se tot întreba de ce a acceptat el să vină aici; aproape îi era ciudă pe soția lui că l-a tot bătut la cap să se ducă la control, să se caute de sănătate. Mai mult de gura ei era aici, și iată-l acum în pijamale, într-un pat dintr-un salon alb, cu atâta lume în jur, iar el era obișnuit să fie doar cu ”baba” lui, cum s-a exprimat față de vecinul de pat; iar acesta i-a replicat râzând: Bine că o ai și pe aia, că alții nu au nici atât.
Stând în șezut la marginea patului (uf, și i s-a interzis strașnic să fumeze), omul nostru se uita nedumerit la toți bolnavii, la asistente, la femeile de serviciu, la domnul doctor (o cvasi divinitate pentru el), la pereții albi și goi, la ferestrele mari și luminoase și nu știa ce să zică, cum să se comporte. Își ținea mâinile în poala pijamalei noi pe care i-o cumpărase ”baba„ lui și se tot uita nedumerit, fără să scoată vreun cuvânt. Aștepta liniștit să i se spună ce trebuie să facă, dar era cu urechile ciulite la tot ce se vorbea în jur, mai mult pe șoptite. Atent la tot ce vorbeau bolnavii, i-a atras atenția un cuvânt pe care l-au repetat de mai multe ori vecinii de pat: Plicul! De mai multe ori a auzit cum aceștia se întrebau unul pe altul: I-ai dat plicu lu` dom doctor? Îi gata plicu pentru dom doctor? Nu pricepea despre ce plic este vorba, dar nici nu avea curaj să întrebe. De fapt, nu întreba mai nimic, căci nu-i plăcea nimic din tot ce vedea. Nu-i plăcea că se afla aici și avea de gând să se certe cu baba lui când se va întoarce acasă, căci numai de gura ei a plecat el de acasă. Dar acum îl frământa mult problema cu plicul. Toți cei din jur discutau despre plicul pentru dom doctor, iar el nu știa nimic despre asta. Ceea ce însă a înțeles era faptul că și el ar trebui să aibă un plic pentru dom doctor, așa cum vedea că toți sunt preocupați de plic. Vroia să-i întrebe, să se lămurească, dar nu avea curajul. Așa că după ce s-a tot gândit la problema aceasta, și-a zis că neapărat și el trebuie să-i dea lui dom doctor un plic, așa cum erau pregătiți toți cei din jurul lui. Fiindcă nu avea niciun plic la el, s-a dat jos din pat, a ieșit din salon și a coborât la parterul spitalului, unde era un chioșc cu de toate. S-a dus direct la doamna care vindea acolo și a rugat-o frumos să-i dea un plic. Aceasta, grăbită, i-a răspuns sec: Nu ținem plicuri aici, domnule! Hm, am pățit-o, și-a zis țăranul nostru. Ce mă fac eu? Ce-i dau lui dom doctor, că aici nu au plicuri? A stat un moment pe gânduri, după care s-a luminat la față pentru ideea ce i-a venit: Dacă nu am să-i dau un plic lu` domn doctor, o să-i dau măcar o vedere, o felicitare și cred că o să se mulțumească și cu asta. Și, de fapt, și-a zis el în sinea lui, o vedere sau o felicitare este mai de valoare decât un plic. Zis și făcut! Se întoarse către vânzătoare și-i zise hotărât: Dacă plicuri nu aveți, vă rog frumos să-mi dați cea mai frumoasă felicitare pe care o aveți aici. La care aceasta îi răspunse la fel de grăbită: Alegeți d.voastră una! Și fiindcă îi plăceau florile pe care baba lui le planta în grădinița din fața casei, alese o felicitare cu flori. Satisfăcut de soluția găsită, plăti felicitarea și se întoarse înapoi în salon. Puse cu grijă felicitarea în sertarul de la noptieră și se simți ușurat de povara plicului. A doua zi, dimineață, la vizita lu` dom doctor, când acesta ajunse la patul lui, omul nostru scoase grăbit felicitarea din sertar și i-o întinse, spunându-i cu glas tare: Nu vă supărați, dom doctor, că nu am găsit plic. Felicitarea aceasta este bună? Îi cu flori, iar alta mai frumoasă nu am găsit. Dom doctor rămase blocat cu hârtiile pe care le ținea în mână și pe moment nu găsi niciun cuvânt să-i răspundă. Se întinse tăcerea în tot salonul, iar bolnavul nostru stătea cu mâna întinsă spre dom doctor și nu pricepea pentru ce acesta nu zicea nimic și nici nu îi lua felicitarea. Nemaiînțelegând nimic, puse felicitarea pe noptieră și oftă adânc, înciudat, nemulțumit că a ajuns pe patul spitalului. Se uită din nou la dom doctor, spunându-i: Nu vă supărați, dom doctor. Am crezut că-i bună felicitarea. Acum, ce trebuie să fac? La care, dom doctor își recăpătă glasul și-i spuse râzând: Nu trebuie să faceți nimic. Avem noi grijă să vă faceți bine. Văzând cele întâmplate, în salon mai mulți bolnavi râdeau pe înfundate, iar țăranul nostru se simți și mai stingher, mai nedumerit decât era înainte și era și mai hotărât să se certe cu ”baba” lui când va ajunge acasă, căci numai de gura ei a ajuns el acum pe patul spitalului și s-a făcut și de râs cu felicitarea. Dar ce vină avea el dacă la chioșcul spitalului nu erau plicuri?!
…Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea (adevărată) așa.

PS: Personal, cunosc medici care nu numai că nu acceptă niciun plic, dar te mai și ceartă dacă mergi la ei cu plicul. Am făcut un mic exercițiu de memorie și pot să scriu aici numele a 11 medici care, din experiența mea directă cu ei, nu acceptă niciun plic.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *