Peştele mare îl înghite pe cel mic

26 Sep, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Mâncam astăzi o conservă de sardine în ulei vegetal și am constatat că deși acești pești sunt așa de mici, în burțile lor au încăput totuși alți peștișori. Așa mi-am amintit de proverbul care spune că peștele mare îl mănâncă pe cel mic. Și este adevărat: Turcii ne-au mâncat pe noi câteva sute de ani, europenii au mâncat o bună bucată a globului, acum americanii, rușii și chinezii mănâncă pe unde pot și cât pot, conform acestei zicale a înțelepciunii populare universale.
Doar că între timp, ceva mă pune pe gânduri referitor la valabilitatea oricând și oriunde a acestui proverb, adică am început să mă întreb dacă nu cumva peștii mici veniți pe bătrânul și bogatul nostru continent în ultimii 60 de ani vor ei să pape peștele mare, bătrân și bogat numit Europa (vestică)? După legile fizicii, este imposibil ca o ființă mai mică să înfulece una mai mare.
Reflectând asupra acestei grele probleme, mi-a venit în minte nu un alt proverb, ci legea universală a vieții care nu a avut și nu va avea nicio derogare, și anume că atunci când ești bâtrân, când toate încheieturile te dor, când ai pastile pe noptiera de lângă pat și numărul de telefon al medicului de familie sau de la urgențe, când vezi cum pe strada din fața casei tale trec zilnic, plini de viață tot felul de tineri și copii, iar tu stai pe scaun și-i privești cu gândul nostalgic la anii când erai ca ei, în aceste momente ți se strecoară pe furiș sau mai pe de-a dreptul un alt gând și anume al locului de veci pe care deja ți l-ai asigurat la cimitir.
Imi face impresia că toată gălăgia și agitația mai ales din ultimul timp pe seama noilor veniți cu boccelele lor din Orientul Apropiat, este a unor bătrâni care se tem că noii veniți le vor lua casele, averile, locurile în parlament și în locul bisericilor lor (multe lăsate de izbeliște sau scoase la vânzare) vor fi construite moschei, iar în locul tango-ului și al valsului, frumoase cadâne vor dansa din șolduri dansuri tradiționale orientale (bellydance) în sunete de tamburină și alte instrumente muzicale venite de departe.
Lucrul acesta este foarte posibil, căci tot aici în Europa, creștinii au zidit biserici cu pietrele templelor păgâne și chiar peste acestea și în ele nu au fost invocați zeii străini (scoși în afara legii), ci Dumnezeul creștinilor. Acum, musulmanii ar putea imita exemplul creștinilor. Deocamdată nu o fac aici, dar au un dinte contra creștinilor în locurile lor de baștină.
Constatând că gluma s-a îngroșat prea mult, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea spaniolii creștini catolici i-au mătrășit cu forța pe musulmanii nepoftiți veniți în casa lor cu mai multe secole în urmă. Iar apoi, ei și mulți alți europeni, pești mari, au înghițit nenumărați pești mici pe tot globul. In timpurile recente, peștele mare numit Hitler i-a mătrășit și chiar distrus pe evrei și țigani, considerându-i impuri, nedemni de numele de om după modelul lui paranoic. Și nu doar atât, ci a încercat să înghită o bună bucată a continentului nostru. I-a dat însă o lecție zdravănă peștele mare de la răsărit, de la Moscova, și a înghițit el Europa până la Berlin.
Introcându-ne acum la peștișorii (să nu ne facem iluzii: sunt peste 50 de milioane în Europa) veniți aici, bătrânii europeni se întreabă cu îngrijorare ce-i așteaptă în viitorul apropiat. Ce să-i aștepte? Sigur mulți dintre ei vor muri și sigur musulmanii arabi vor crește numeric și poate și ca forță. Este posibil ca într-o bună zi să aibă loc o detronare a europeanului iar pe tronul lui să se urce un asiatic, așa cum de pe tronul Romei imperiale, împăratul Romulus a fost detronat de Odoacru, regele herulilor. Acesta a fost destul de uman cu cel detronat: i-a acordat o pensie bună pe viață și l-a trimis să locuiască în sudul Italiei, ceea ce s-a și întâmplat. Este posibil ca în viitor, bătrânilor europeni să li se facă o pensie bună din partea chinezilor și altor asiatici și trimiși să-și ducă traiul până la obștescul sfârșit în vreun cămin de bătrâni. Huntington numește acest fenomen “ciocnirea civilizațiilor”.
Poveștile de odinioară se încheiau cu formula: Și am încălecat pe o șea și v-am spus povestea așa. Dar dacă cumva povestea mea, spre diferență de cele din cărțile de povești, ar putea fi adevărată?

Fotografia postată de Emil Dumea.
Fotografia postată de Emil Dumea.
Fotografia postată de Emil Dumea.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *