Paradoxuri

30 oct., 2017 Raze de lumină 1 Comentariu

Constat cu o anumită stupoare și nedumerire faptul că înainte de anul 1989 Biserica catolică din țara mea (mă refer mai ales la cea din Moldova) era mai săracă material, dar mai bogată spiritual. Acum, lucrurile s-au inversat. Biserica are mult mai multe bunuri materiale; preoții trăiesc în case parohiale mari, au mașini destul de bune, dar parcă sunt mai puțin convinși de vocația lor. Iar credincioșii devin din ce în ce mai distanțați de păstorii lor sufletești, iar atenția și-o îndreaptă spre casele, serviciile și problemele lor materiale, și mai puțin spre preoți.
Astăzi, deși oamenii au case mult mai mari decât în trecut, numărul copiilor a scăzut drastic. Bisericile s-au înmulțit, dar a scăzut numărul celor care le frecventează. Comparativ cu perioada dinainte de anul 1989, seminariile unde se formează viitorii preoți sunt net superioare ca dotări materiale, dar a scăzut mult numărul celor care doresc să devină preoți.
Nu cred că în sine progresul material este o piedică în calea spiritualității și credinței. Constat însă că acum oamenii se roagă mai puțin și muncesc mai mult. Sunt preocupați mai mult de câștigul material și pricep din ce în ce mai puțin ce înseamnă credința în Dumnezeu și importanța ei pentru viața lor de fiecare zi.
Acum oamenii au mult mai multe bunuri materiale, dar sunt mai săraci nu numai în credință, dar și în umanitate. Am senzația că de la un an la altul înstrăinarea între oameni crește și pune stăpânire din ce în ce mai mult pe inimile și gândurile lor. Am senzația că oamenii devin din ce în ce mai stăpâniți de un duh care-i înstrăinează nu numai de semenii lor, dar chiar de ei înșiși.
Am senzația că lumea aceasta își devine sieși o străină și sunt din ce în ce mai puțini cei care se întreabă în mod serios care este sensul și scopul vieții lor. Neștiind prea bine pentru ce fac umbră pământului, mulți oameni săvârșesc fapte care n-au nicio logică.
Ținând cont de toate acestea, cred că este absolut necesar să încetinim mersul, să luăm chiar o pauză și să ne întrebăm pentru ce trăim și de ce trăim așa și nu altfel. Căci criza mare care s-a abătut peste noi nu este cea economică, ci una morală, existențială, și de ieșirea din această criză depinde viața noastră de astăzi și de mâine.

Articole recomandate

Comentarii la acest articol

  1. Nu doresc să vorbesc în numele altora, doresc să mă raportez la cum gândesc și simt eu relația mea, a oamenilor cu Biserica, cu preoții. Atenție! Nu mă refer aici la relația mea cu Dumnezeu.
    În general, oamenii tânjesc după ceea ce le este îngrădit. Înainte de ’89 am fost privați de libertate, în gândire, religie, presă,… nu știu dacă au existat domenii în care să nu fi fost îngrădiți. Ni le-am dorit mult, să le avem pe toate. Dupä ’89, am obținut multe din libertățile la care am aspirat. Biserica s-a schimbat și ea mult, s-a dezvoltat mult material(fusese ignorata și privată de libertate în epoca comunistă). Modernizarea bisericilor și noile biserici construite în perioada post decembristă au adus un suflu nou în toate comunitățile catolice. Creștinii, în biserica de astăzi, au un bun confort în ascultarea Sf. Liturghii, în practicarea ritualurilor pe care au să le îndeplinească pentru rugăciuni, botezuri, cununii, înmormântări, Prima Sf. Euharistie, Mir, Spovadă…, alte ritualuri și activități de ordin religios.
    Toate sunt bune și plăcute la Biserică. Dar Biserica actuală are nevoie și de preoți noi, cu mentalitate nouă. Eu nu vreau să merg la Biserică să – l ascult pe preot la predică cum se lamentează că tanti Vica a intrat in biserică și azi după preot,… multe alte critici la adresa credincioșilor spuse într – un mod care-l face pe bietul creștin să-și spună că mai bine rămânea acasă. Dragii noștri, dascăli, preoți,… noi, păcătoșii, mergem la Biserica ca să ne întâlnim cu Cristos , să cerem milostivirea și binecuvântarea lui, știm că El este bun și este singurul care ne știe nevoile, greșelile. Mergem acolo, în Casa Domnului căci știm că oricât de murdari suntem, El ne primește și ne primenește rănile.
    Ca să scurtez vorba părinte prof. Dumea, vă spun că la timpuri noi avem nevoie de preoți noi, cu mentalități noi. Nu vreau să simt în duhovnicul, pe care îl rog să vină în scaunul de Spovadă ca să mă spovedesc atât eu cât și fratele care stă pe uscat câteva zile pe an(după ce terminase Sf. Liturghie) că – mi spune că a fost preot la Spovadă, n-am văzut?!, da, nu vreau să îl simt ca pe un slujbaș care își face meseria pentru un amărât de salar. Eu, în Preotul Bisericii și al comunității vreau să îl văd pe Cristos.
    Nu puneți la inimă părinte cuvintele mele, nu sunt personale, iar preotului meu i-am dat dreptate că am întârziat la Spovadă, și m-a înțeles în final și Sfinția sa căci făceam priveghi la mama moartă. Eu am înțeles atunci, dar sunt mulți tineri care, din acestea dar și din multe alte motive nu se apropie de Biserică. Doamne, dă – ne păstori buni în Via Ta, Amin.

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *