Orgolii şi orgolioşi

15 iun., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Discutam zilele trecute cu o persoană și-mi spunea că este foarte fericită deoarece o bună prietenă a ei, în sfârșit, a acceptat cererea în căsătorie a logodnicului, după ce l-a tot amânat un an de zile. Motivul? Ambii sunt orgolioși și nu vor să depindă unul de celălalt; cu nimic. Reflectam în sinea mea la tot ce-mi spunea și mă gândeam că unul dintre marile obstacole care stau în calea fericirii omului este tocmai orgoliul.
Nivelul de pregătire sau serviciul pe care cineva îl are, condiția socială, anumite calități, adevărate sau pretinse, pot fi cauze ale unei superiorități nocive în raporturile respectivei persoane cu ceilalți, începând de la nivelul familial și ajungând apoi la locul de muncă, în societate, etc.
În învățătura bisericii, orgoliul sau mândria stă în fruntea păcatelor capitale și este cel care-l pune pe om în conflict direct cu Dumnezeu și cu semenii.
În afară de prostie (prostul dacă nu-i și fudul, nu-i prost destul), cred că banii și funcțiile sunt cele mai frecvente cauze ale orgoliului.
Chiar dacă pe undeva, în adâncurile ființei noastre, orgoliul înseamnă și o ascundere a fricilor din noi, iar mai adesea reprezintă și aspirația noastră spre perfecțiune, în practică, orgoliul este cauza marilor nenorociri pe care oamenii și le provoacă unii altora; este cauza rivalităților și conflictelor dintre etnii și popoare, a intrigilor de tot felul, a războaielor și crimelor împotriva umanității. Orgoliile au creat marii tirani ai omenirii; orgoliile au orbit dreapta judecată a multor șefi de state; orgoliile celor ajunși în funcții înalte îi dezumanizează pe mulți dintre ei, care se văd doar pe ei înșiși și interesele lor și-i fac insensibili față de necesitățile și durerile semenilor lor. Câți dintre cei ajunși cu bani și putere nu sunt insensibli la suferințele și lipsurile angajaților din instituțiile pe care le conduc! Chiar dacă ei încasează șase, opt, zece mii de lei lunar, sau chiar mai mult, nu le pasă că persoanele de serviciu (mame cu copii și multe greutăți în familiile lor) primesc mai puțin de o mie de lei lunar. Ei se consideră îndreptățiți în averile pe care le acumulează și sunt insensibili la durerile celor care cu greu se târâie de la o lună la alta. Orgoliul te dezumanizează.
Orgoliul minții îl face pe om să creadă că are totdeauna dreptate sau că, oricum, el gândește cel mai corect, indiferent câte argumente ar aduce altcineva. Orgoliosul se consideră deasupra celorlalți și-l recunoști ușor după felul de a vorbi, după cum gesticulează. Orgoliosul nu te va întreba niciodată ce părere ai tu despre el sau despre ce spune. Sau chiar dacă te va întreba, nu va face cum îi spui că ar fi bine să procedeze, căci el, oricum se crede superior ție. Iar dacă îl contrazici, este foarte probabil să ți-l faci dușman și nu are liniște până nu te culcă la pământ, la propriu sau la figurat. În fața lui nu suportă nici un fel de rival, iar cine nu este de acord cu el, devine dușmanul lui.
Orgoliosul inclut este mai din topor, rudimentar și nu-i atât de periculos ca orgoliosul cult, studiat, deștept. Acesta din urmă își croiește cu abilitate și măestrie propria ascensiune, iar celor care îl contrazic sau i se opun le pregătește răzbunarea cu multă dibăcie. Orgoliul minții este sinistru; este o față a diavolului. Să ne gândim, de exemplu, la dictatura comunistă, care i-a ridicat pe unii peste cadavrele a milioane și milioane de victime. Și să ne întrebăm câți dintre mai marii acestui regim ateu și antiuman și-au recuoscut propriile rătăciri și propriile crime? Niciunul. Iar fostul nostru președinte continuă să zâmbească, deși este artizanul principal al tragediilor din anul 1989 și din perioada imediat următoare.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *