Opriți timpul!

15 dec., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Ne lamentăm de multe lipsuri, dar nu ne dăm seama că avem un dar neprețuit numit timpul.
Pe cadranul ceasului vieții noastre, cu fiecare secundă care trece, se scurge destinul vieții noastre. Adesea privim în gol cum aleargă clipele existenței, fără să o putem strânge în vreun fel în căușul palmei noastre.
Timpul fuge ca un tren de mare viteză și ne poartă cu el, fără să-l putem opri măcar o clipă. Și până să ne bucurăm în tihnă de ceea ce avem, suntem purtați deja mai departe, spre ziua de mâine, de poimâne, iar ceea ce a fost ieri intră deja în uitare.
Învățăm de toate, limbi străine, informatică, diete alimentare și semnele zodiacale; ne interesăm de mai marii lumii și de nevestele sau amantele lor, îi criticăm pe toți mai marii țării, dar nu învățăm cum să ne prețuim acest mare dar oferit gratis și cu multă generozitate, numit timpul. Acest dar ne fuge printre degete ca un țipar, ca apa din căușul palmei pe care până să o ducem la gură, deja a curs, s-a împrăștiat pe jos în fața noastră. Admirăm monumente și suntem fascinați de modă și modelele ei, dar știm atât de puțin cum să savurăm, cum să mușcăm din mărul vieții noastre de fiecare zi.
Ne creăm singuri un profund sentiment de frustrare, constatând că ne-a fost furat de un dușman fără nume darul neasemuit al înșiruirii continui a secundelor pe cadranul ceasului vieții. Nu am găsit încă punctul fix, pârghia și piatra filosofală cu care să oprim timpul în loc, să mușcăm cu poftă din fructul lui rumenit, copt și plin de savoare.
Ceea ce a fost, nu mai este, iar ceea ce va fi, nu știm încă, dar știm că va fi, până într-o zi. Până la sosirea acelei zile, a cărei filă nu o vom mai rupe noi din calendarul vieții, până atunci să ne oprim în loc:
-pentru a ne scălda fața în razele soarelui care din nou ne luminează;
-pentru a ne face semnul Crucii și a ne închina în fața icoanei din care ne binecuvântează Cel care ne-a dat viața;
– pentru a îmbrățișa îndelung persoana iubită și a bea împreună cafeaua aburindă, fără grabă, privind-o în ochi cu drag, ca în ziua dintâi a iubirii noastre;
-pentru a privi cu admirație și mulțumire ceea ce avem în casa noastră, rodul hărniciei minții și brațelor noastre;
-pentru a privi cu drag și recunoștință tot ceea ce vedem în jurul nostru și cerul de deasupra capului nostru;
-pentru a șterge o lacrimă din ochii celui care lângă noi suferă și plânge, căci nu de mai multe farmacii și doctori are nevoie lumea noastră, ci de mai multă iubire.
Sunt atât de multe lucruri în lumea aceasta binecuvântată pentru care merită să oprim timpul și să-l umplem cu roadele inimii noastre. Ne dorim atât de mult să mușcăm din mărul copt și îmbietor, să-i simțim în cerul gurii gustul lui parfumat.
Gustul plin de savoare al fiecărei clipe care fuge pe cadranul ceasului vieții se numește iubire. Iubirea este cheia de boltă și piatra filosofală a vieții și a lumii, iar îndărătul chipului vieții care fuge cu fiecare clipă, se ascunde fața misterioasă, seducătoare a veșniciei Celui de la care toate vin și spre care toate se îndreaptă. Fericirea clipelor noastre se ascunde în mâna lui Dumnezeu care ține în palmă ceasul veșniciei. El este alfa și omega istoriei, iar religia fericirii noastre poartă numele lui, care este Iubire; căci scurgerea noastră prin timp se scaldă în apele iubirii sale fără început și fără sfârșit.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *