Omul și marea

Emil Dumea"> Emil Dumea 22 Noi, 2017 Raze de lumină No Comment

OMUL ȘI MAREA
Mare a adâncurilor de nimeni atinse vreodată; mare tăcută în care se ascund gânduri, simțiri, răsete și lacrimi.
Mare ale cărei margini ochii mei nu pot să le cuprindă. Pe valurile tale mă simt atât de bine, în liniște și siguranță; căci în apele tale încap toate visele mele.
În tine îmi văd fața; tu ești așa, ca mine. În tine se joacă lumina soarelui în zi și sclipirea stelelor în noapte. În oglinda ta se scaldă veșnicia cerului; în adâncurile tale lumina de deasupra se unește cu întunericul din adâncuri. În tine se împreunează misterul vieții și al morții.
Pe barca vieții mele, vâslind îți aud șoaptele: Duioase ca glasul mamei; ademenitoare ca vocea frumoaselor sirene; îngerești precum cântul îngerilor; demonice precum răgetele iadului.
În față este ceață, dar lumina farului tot se mai vede. Deasupra este întuneric, dar steaua polară străpunge adâncimea nopții. Destinul mi-e vâslirea; în barcă nu este nimeni decât eu cu visurile și fricile mele. Ești atât de aproape; întind mâna și-ți ating valul. Nu ne separă decât lemnul fragil al bărcii. Când acesta se va sparge, mă vei îmbrățișa pentru totdeauna; în tine voi dispare.
Agitat sunt precum valurile tale; neliniștit precum adâncurile tale. Mă zbat mereu de țărmurile neputințelor mele. De piatra lor dură și neagră se sparg în fiecare zi visurile și aspirațiile mele.
Pe apele tale vin furtuni și ridică valuri uriașe. Dar nu durează mult și liniștea se așterne din nou peste tine. Tu rămâi mereu aceeași și nimic nu va putea să te facă să fii altceva decât ești.
În tine se scufundă bărci, corăbii și vapoare; dar tu rămâi mereu aceeași și nimic nu te impresionează. Mereu tăcută și misterioasă, calmă și agitată, mereu aceeași; imutabilă precum veșnicia. Poate ești chiar veșnicia. Valurile tale ajunse pe țărm spală castelele de nisip ale copiilor; le spulberă visele unei alte lumi. În valurile tale dispar temerarii; apele tale înghit totul, ascund totul și nimeni nu știe câte comori ascunzi în adâncuri.
Tu cuprinzi totul și chiar cerul se scaldă în tine.
Tu îmi arăți nemărginirea; mă înveți să fiu liber și nimic să mă-ngrădească. În vasul meu de lut îmi deschizi misterul adânc și tainic, ca și adâncimile tale.
Mare a adâncurilor de nimeni atinse vreodată…

Articole recomandate

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *