Omul: râmă sau vultur?

29 Sep, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Citeam o poezie plină de farmec și conținut a lui Blaga: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” și nu știu cum se face că ea m-a purtat în lumea în care trăiesc:
Cu cât omul va fi mai legat de televizoare și alte obiecte care emit sunete și imagini, cu atât îi va fi mai greu să-l descopere pe Dumnezeu. El este spirit și nu poate fi încătușat în niciun obiect, nici în tehnica cea mai sofisticată și avansată, nici în sunetele și imaginile celor mai geniali compozitori și pictori. El este spirit, superior oricărei forme de existență a materiei. Ceea ce au creat Mozart sau Grigorescu sunt opere geniale în fața cărora cădem în admirație și extaz artistic. Creațiile lor însă nu sunt decât o treaptă dintr-o scară care urcă de pe acest pământ spre ceruri, iar treptele ei sunt nenumărate; le știe numărul doar Dumnezeu. Eu cred că această frumusețe și vrajă a lumii nu este decât o picătură din oceanul fără margini al frumuseții lui Dumnezeu.
Dacă omul se consideră cumva centrul universului, dacă el își închipuie vreodată că a reușit să cuprindă în mintea lui misterul existenței, atunci ar trebui să privească în ochii unui copil și acolo ar descoperi o poartă care-i deschide un drum despre care nu știe mai nimic și pentru care nu poate experimenta decât bucurie, emoție și o admirație fără margini. Sau ar trebui să se gândească la toți filosofii lumii și să constate faptul că niciunul dintre ei nu a descoperit piatra filosofală a existenței și nici nu a reușit măcar să dea o definiție completă și convingătoare despre om. Dacă omul se consideră cumva vreodată stăpânul vieții și al oamenilor, atunci ar face bine să-și aducă aminte data de naștere, înaintea căreia nu exista; și să nu uite că după un număr de ani nu va mai fi printre cei vii; toată agoniseala și averile lui vor rămâne pe marginea mormântului, iar toată puterea mânilor și pumnilor lui va fi moartă deja în brațele încrucișate pe piept.
Dacă omul se consideră cumva atotștiutor, să stea seara pe prispa casei și să încerce să numere stelele cerului. Să încerce să numere toate cărțile din bibliotecile lumii. Să încerce să-și explice de ce există binele și răul, de ce suferă cei drepți, nevinovați și neputincioși. Să încerce să-și explice ce caută el în această lume. Abia atunci va începe să priceapă că cu cât știe mai mult, mai multe, cu atât își dă seama că știe mai puțin. Abia atunci va începe să devină înțelept; va începe doar, iar toată viața care-i mai rămâne până va închide ochii pentru această lume, nu va fi decât o secundă pe cadranul ceasornicului vieții care nu se oprește niciodată.
Inteligența, frumusețea, binele, adevărul, sentimentele, căutările și frământările interioare, aspirațiile, toate aceste forme de manifestare ale spiritului uman sunt expresii ale Spiritului Divin sădit de Creator în om și prin care omul are acces mai ușor la Creatorul și Răscumpărătorul lui. Toate acestea sunt cu mult superioare celui mai performant procesor și calculator din lume. Spiritul are legile lui de exprimare și funcționare care nu vor fi niciodată îndeajuns cunoscute, așa cum omul nu va reuși niciodată să cunoască toate tainele materiei și nici până unde se întinde Universul. Omul este doar un simplu privitor al scoarței unui mister care se scurge dincolo de ceea ce el vede și simte. Și poate că cea mai înțeleaptă atitudine a lui ar trebui să fie aceea nu de a încerca să cuprindă misterul, ci de a se lăsa cuprins în vraja misterului.
Un pericol al epocii tehnicizate actuale este acela de a-l încătușa pe om în ceea ce tot el a creat. Homo tehnicus actual, parțial este deja un sclav al propriilor realizări. El a produs deja multe bunuri pe care le consumă cu o lăcomie de neexplicat, pentru ca la rândul lui să fie consumat de ceea ce a produs. Consumismul de astăzi, tocmai aceasta înseamnă: Omul consumă și în același timp este consumat de produsele lui. Atât cât materia îl ajută pe om să nu sufere de frig și de foame, să se poată deplasa, să poată ajuta pe alții, ea este bună, chiar necesară. Dincolo de susținerea unei vieți oneste, cu cât oamenii au mai multe bunuri materiale, cu atât devin mai dependenți de ele; din instrumente în slujba omului, bunurile materiale se transformă în capcane și chiar închisori pentru el.
Nu propun un dualism materie-spirit, om-Dumnezeu, ci doar îmi spun că Dumnezeu Creatorul este superior creației sale și ca atare, nu poate fi cuprins, limitat nici în creierul celui mai mare geniu și nici în forma cea mai elevată de inteligență artificială. Cred că omului nu-i rămâne altceva de făcut decât să continuie să zboare spre ceruri cu cele două aripi ale sale: rațiunea și credința. Dacă prima îi este cumva înnăscută, a doua este un dar complet gratuit al lui Dumnezeu. Doar folosindu-se de amândouă va deveni mai mult ceea ce este și în același timp, înnobilând acest pământ, se va înălța împreună cu el spre ceruri, patria lui din care a coborât cândva pe pământ. De fapt, simbolul lui nu este râma care se târăște pe pământ, ci vulturul care zboară peste crestele munților și chiar deasupra norilor.

Fotografia postată de Emil Dumea.
Fotografia postată de Emil Dumea.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *