Omul protagonist

28 Aug, 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Sunt oameni care ajung în locuri îndepărtate nu atât pentru că îi interesează acele locuri, istoria, cultura și viața oamenilor care locuiesc acolo, ci pentru că vor să treacă în palmaresul lor și să se laude cu faptul că au ajuns în locuri unde mulți alții nu au ajuns.
Sunt oameni care adună tot felul de lucruri care nu le sunt utile, dar fac aceasta pentru că vor să aibă ceea ce mulți alții nu au.
Sunt oameni care fac orice pentru a cuceri inima unei alte persoane nu pentru că o iubesc cu adevărat, ci pentru că vor să treacă în palmaresul lor o cucerire, sau încă o cucerire. Iar după ce au cucerit-o, satisfăcuți de bravura lor, pornesc în cucerirea alteia.
Sunt oameni care merg la biserică sau se implică în activități organizate de preoți doar dacă au un rol de protagoniști, dacă ies în evidență cu ceva; altfel, sunt cu totul absenți din viața comunității din care fac parte.
Sunt oameni care, dacă ar putea ar cuceri tot pământul (vezi istoria tuturor puterilor coloniale), dar nu pentru a-i face fericiți pe oameni, ci pentru a-și alimenta setea lor de cucerire, de dominare.
Oamenii, în afară de instinctul de conservare, au un alt instinct, acela de dominare, iar îndărătul activităților lor trebuie să cauți unul din aceste două instincte, pentru a le înțelege faptele.
Oamenii cu adevărat oameni acționează însă conduși și de filantropie, de caritate și de iubire, iar acțiunile izvorâte din aceste motive, izvorăsc de fapt din Dumnezeu.
Dumnezeu, deși este creatorul întregului univers și salvatorul omului, acționează fără a ieși în evidență, în mod silențios, discret, fără a căuta lauda cuiva. Unde vedem fapte de iubire discretă, generoasă, constantă, acolo cred că este mâna lui Dumnezeu.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *