Nu-ți fie frică!

25 iun., 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

”Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. Vouă însă vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii. Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri.”
Evanghelia după Matei 10, 26-33
Sunt două frici: Frica de a-și pierde viața fizică și cea de a-și pierde sufletul. Care o fi mai rea? Cristos ne spune că a doua. După logica noastră, lucrurile stau complet invers. A muri, reprezintă răul cel mai mare și facem orice, numai să nu murim, sau să amânăm cât mai mult posibil întâlnirea directă cu doamna aceea schiloadă, îmbrăcată în negru și care are o coasă pe umăr.
Și totuși, oare chiar așa stau lucrurile? Oare moartea fizică reprezintă cel mai mare rău care ni se poate întâmpla? Iar a ne pierde sufletul reprezintă ceva secundar, lipsit de importanță?
Să ne gândim la un lucru: Ce s-ar întâmpla cu noi dacă într-o bună zi am pierde sensul numărului? Nimeni dintre cei care locuiesc la bloc nu ar mai ști unde locuiesc și nu ar reuși să se întoarcă acasă, căci pur și simplu nu ar ști la ce număr locuiesc; ar umbla bezmetici pe drum, căutându-și la nesfârșit propria locuință; ar sfârși prin canale împreună cu aurolacii.
A-ți pierde sufletul înseamnă a-ți pierde sensul vieții, a nu mai ști pentru ce trăiești și care este valoarea vieții și a tot ce ți se întâmplă. Înseamnă a nu mai găsi nicio explicație în suferințele care te lovesc, iar momentele cele mai grele înseamnă întuneric și deznădejde totală; înseamnă a nu mai crede în nimeni și nimic; înseamnă a deveni trist și descurajat; înseamnă să fii viu, dar de fapt, să fii mort; înseamnă să schimbi bucuria de a trăi cu înecarea minții și a voinței tale în patimi, alcool, ură și violență, desconsiderare a toți și a toate; poate însemna să-ți pui capăt singur vieții tale care pentru tine a devenit insuportabilă. Aceasta este lipsa de credință.
Nu viața este grea, ci lipsa sensului vieții și orbecăirea pe drum, ca și fuga după toate himerele pe care ni le vinde societatea de consum. Nu moartea este grea, ci neînțelegerea ei și necredința în viața care ne așteaptă după ce închidem ochii pentru această lume.
În fața unor astfel de perspective sumbre ale vieții omului, Dumnezeu se grăbește să ne asigure de faptul că credința în El înseamnă încredere în El, înseamnă iubirea Lui, pentru că El ne iubește mult mai mult decât putem noi să înțelegem. Dumnezeu ne știe numărul firelor de păr din cap; știe cineva câte fire de păr are? Nu cred; ei bine, El știe. Poate că una din cele mai mari dureri și neliniști ce o avem este solitudinea interioară, adică faptul că nu suntem iubiți cu adevărat de nimeni. Evanghelia de astăzi ne asigură că există totuși cineva care ne iubește: Cel care ne-a creat ne iubește cu o dragoste fără margini. Și dacă am privi cu mai multă înțelepciune în jurul nostru, am înțelege că tot ceea ce există, tot ceea ce ne înconjoară este pentru noi; toate sunt o dovadă a iubirii Celui care ni le-a dat nouă pe toate. Ba, mai mult, ni s-a dat nouă pe sine însuși, căci fiecare bătaie a inimii noastre este de fapt o bătaie a inimii lui Dumnezeu din noi.
Deci, de ce, sau de cine ne temem noi? Ne temem de propriile noastre frici? Sau, mai rău, ne temem de noi înșine?

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *