Nu ştiu dacă…

25 nov., 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Mă gândeam la cât de mult s-au schimbat satele și orașele noastre. Scăpați de comunism, în confuzie și mare grabă, oamenii s-au îndreptat spre capitalism, construindu-și un alt nivel și standard de viață în care apar case mari, multe magazine, iar străzile s-au umplut cu mașini. Au apărut internetul, calculatoarele și smartphone-urile și au dispărut video-urile, radiocasetofoanele și discurile din vinyl. Viața strălucește în alte culori, iar mama mea nu știu cum s-ar regăsi în tot ceea ce mă înconjoară astăzi.
Dincolo de aceste schimbări, mă întreb dacă în noi s-a schimbat ceva, dacă noi am devenit mai buni, mai drepți decât părinții și bunicii noștri?
Dincolo de tot ceea ce am acum, mă întreb dacă ”valorez” mai mult acum decât atunci când dimineața mâncam o bucată de mămăligă cu slănină și o ceapă strivită în pumn?
Nu știu dacă eu astăzi ofer altora mai multă iubire decât îmi oferea mie mama când împărțea cu mine mâncarea pe care o aveam.
Nu știu dacă eu astăzi am mai mulți prieteni decât aveam atunci când mă jucam pe malul șanțului sau mă întorceam de la școală și mă țineam de după umeri cu băieții din clasa mea.
Nu știu dacă eu astăzi inspir mai multă încredere, mai multă speranță, mai mult curaj decât o făceam cândva pe drumurile satului meu.
Nu știu dacă eu astăzi sunt mai credibil, mai convingător, mai atrăgător în vocația mea decât atunci când întorcându-mă de la școală duceam ghiozdanul unei colege de clasă. Eu nu am avut ghiozdan la școală, ci doar o plasă.
Îmi pun adesea întrebarea dacă nu cumva lumea aceasta este așa cum este și pentru că eu nu sunt așa cum ar trebui să fiu. Îmi pun adesea întrebarea dacă nu cumva sunt atât de mulți oameni care se simt singuri pentru că eu nu am știut să solidarizez cu ei. Îmi pun adesea întrebarea dacă nu cumva corupția acestei țări nu se datorează doar guvernanților și politicienilor, ci și mie, ca și multor altora care nu am știut să fim drepți și demni, harnici și corecți și în loc să ne lamentăm sau să criticăm, ar fi trebuit să luăm parte activă la construirea unei lumi mai bune și mai drepte.
Îmi este clar, evident că acum am mult mai multe lucruri decât odinioară, dar mă întreb dacă am mai mult din ceea ce Dumnezeu și semenii cer acum de la mine. Sunt dator față de cineva? Dacă da, cu ce anume? În afară de obligațiile profesionale, ce sunt eu pentru semenii mei și ce ar trebui să fiu?
Și de la mine, gândul îmi fuge la toți cei cu care respir același aer al Iașului. Când mă urc pe dealul Repedea, privesc îndelung cu emoție și cu un oftat în inimă orașul meu schimbat profund în interior și răspândit mult în afară și mă întreb dacă în el acum este mai multă omenie decât cândva, nu cu mult timp în urmă. Cu siguranță, satul în care m-am născut și orașul în care locuiesc sunt mult mai bogate decât erau odinioară, însă nu știu dacă inimile oamenilor de astăzi sunt mai calde și mai generoase decât ale părinților și bunicilor mei. Este cu totul altfel orașul meu, trepidant, plin de lumini, magazine și instituții noi, plin cu mașini, agitat, plin cu elevi și studenți în timpul anului școlar și mai liniștit în vacanțe.
Nu știu însă dacă orașul meu a crescut în umanitate. Rămâne ca fiecare dintre noi să se examineze și să constate: Odată cu creșterea aceasta economică, am crescut și noi ca oameni? Odată cu aceste schimbări, ne-am schimbat în mai bine, sau în mai rău?

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *