Nostalgie pământeană

24 apr., 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Voi duce mereu cu mine nostalgia paradisului din care am ieșit, din cauza păcatului meu, iar tu m-ai trimis în lumea aceasta plină de oameni buni și răi.
Voi duce mereu cu mine nostalgia lumii din care am ieșit, în care eram fericit și fără griji ca și copilul la pieptul mamei sale.
Voi duce mereu pe cărările acestei lumi visul ce-l visam în paradisul din care m-ai scos și la poarta căruia ai pus un înger ca să-i păzească intrarea, să nu mai pot intra înapoi, căci sunt murdar și zdrențuit.M-ai trimis pe pământul acesta din raiul tău ceresc și de atunci rătăcesc în căutarea chipului meu de odinioară.
Mă oglindeam în ochii tăi cerești și ochiii mei sclipeau de lumina și fericirea ta. Zâmbetul tău era zâmbetul meu, viața ta era viața mea.
Mă învăluiai cu întreaga ta ființă, iar eu eram atât de fericit, încât acum mă întreb de ce am fost în stare să fac: În libertatea mea, am atentat la prerogativele tale, să-ți iau puterea, cunoașterea, să te dau deoparte, să-ți iau locul (un delict de lezmaiestate). Nu mi-a mai convenit rolul de creatură a ta, de faptul că primisem totul de la tine. Vroiam emanciparea mea, iar tu, în înșelepciunea ta, mi-ai îndeplinit dorința: Tu ai rămas în cer, iar pe mine m-ai trimis aici, pe pământul acesta plin de lacrimi, ca să mă emancipez în sudoarea frunții mele.
Ce o fi oare acest pământ, o vale a lacrimilor, a iluziilor, sau mai mult locul unde m-ai trimis ca să mă emancipez, să-mi împlinesc menirea aici, pe pământ, pe care să-l transform într-un mic paradis, o imagine a celui din care m-ai scos afară?
In necazurile mele, am fost înclinat să cred că m-ai trimis aici ca într-un exil. Dar am auzit foșnetul frunzelor în adierea vântului și parcă îți auzeam glasul blând, duios, vocea caldă care-mi vorbea odinioară. M-am scăldat în razele soarelui și ți-am simțit din nou căldura plăcută; m-am simțit înveșmântat în lumina zilelor de vară și ți-am văzut măreția. M-am minunat sub bolta înstelată a nopților senine și mi-am amintit de serile când stăteam împreună pe prispa paradisului, stând de vorbă ca doi buni prieteni.
Am auzit ciripitul păsărilor și glasul duios al mamei ce-și leagănă pruncul cântând și mi-am amintit de cântecul îngerilor din fața tronului tău ceresc.
Am mâncat din pâinea caldă, scoasă din vatră; am mâncat din roadele copacilor, dulci și aromate, și mi-am amintit de masa bogată din raiul tău, unde erau întinse toate bunătățile.
M-am culcat pe pajiștea plină de flori și miresme și te-am visat pe tine, Dumnezeul meu, cum îmi surâdeai din tot ceea ce mă înconjoară, din ceruri, din soare și din lună, din apele limpezi, de pe crestele munților și de pe valurile mării. Dar m-ai ales ți-am auzit inima ta bătând in pieptul meu, cu același ritm, cu aceeași putere pe care o simțeam mereu în paradis, când mă luai la pieptul tău, mă alintai pe brațele tale, iar eu eram strâns lipit de tine și-ți auzeam bătăile inimii tale. Le simt și acum, trezit din reveria în care te-am văzut pe tine, aici pe pământul pe care m-ai trimis ca să fac din el un colț al paradisului tău. Am înțeles acum care-mi este menirea în această lume: să o transform în paradisul din care am ieșit.
Sânge din sângele tău curge în mine, lumină din lumina ta îmi luminează mintea și chipul, frumusețe din frumusețea ta îmi umple ființa, dar mai ales inima ta o simt bătând în pieptul meu. Tu ești tatăl meu, iar eu sunt fiul tău și știu că într-o zi, Fiul tău unul născut mă vă lua de mână și mă va conduce înapoi pe prispa paradisului unde tu mă aștepți cu brațele deschise. Acolo vom sta din nou de vorbă ca doi buni prieteni, așa cum stăteam odinioară la începuturile timpului și ale lumii.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *