Misterul mării şi al înălţimii munţilor

28 Ian, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Apele liniștite sunt adânci! Am auzit demult această vorbă și știu că exprimă un adevăr profund al omului, al existenței lui. Dincolo de chipul lui fardat, cosmetizat sau care poartă adesea o mască protocolară, bună de dat la public, se ascunde adevărata lui față, pe care cu greu o poți înțelege, iar la unii este plină de paradoxuri, așa că rațiunea ta nu prea poate înțelege multe la el, sau poate uneori să rămână crucificată pe lemnul perplexității.
Dincolo de zâmbetul senin, calm, liniștit de pe fețele multora nu se ascunde, de fapt, seninătatea, liniștea și calmul, cât mai mult aspirația după aceste stări de fericire ale ființei umane. Dar sunt aspirații atât de mari și profunde încât ele îi oferă respectivului om o mare stabilitate în fața vitregiilor și necazurilor vieții, și mă fac să-i asemăn pe astfel de oameni cu niște stejari falnici pe care nici cele mai puternice vânturi și furtuni nu-i mișcă din loc și nu-i doboară; cel mult, le mai smulg din ramurile lor niște crengi uscate, făcându-i astfel și mai puternici și mai sănătoși, mai curați. Toți acești oameni îmi amintesc de titlul unei cărți “ Copacii mor în picioare”. Câte mame nu au devenit mai puternice tocmai prin marile dureri și deziluzii cu care iubirea și inima lor (unică) de mamă s-au lovit în viață! Au rămas singure cu unul sau mai mulți copii, dar iubirea le-a făcut mai puternice, iar chipul mai senin și mai liniștit, căci ceea ce nu te distruge, te întărește.
Stăteam pe malul mării, admirându-o îndelung, privindu-i valurile care tot veneau spre țărm, cu zgomote adânci, profunde purtând în ele parcă neliniștea întregii lumi încă de la facerea ei. O simțeam în fața mea, fără de sfârșit, îmbrățișând pământul acesta pe care locuim noi, ființele cuvântătoare și cugetătoare. In apele ei profunde se ascund neliniștile noastre de la începuturi și până vom fi în această lume. Suntem în bună parte o compoziție din lut a marelui Olar în care însă predomină apa (75 % la naștere și 50 % pe parcursul vieții) și precum întinderile acestea ale mării veșnic neliniștită și agitată, purtăm în adâncurile ființei noastre neliniștile întregii lumi. Nimic nu ne este străin din ceea ce caracterizează natura ființei umane. Fie că stăm pe scaune prezidențiale (tronurile împărătești nu mai sunt la modă, decât pe ici pe colo pe planetă), sau că locuim într-o cocioabă ascunsă în munte, în ființa noastră purtăm aceleași aspirații și dorințe comune tuturor oamenilor. Priveam în lungul mării, admirând razele soarelui, scânteietoare, care se scăldau în apele ei, jucăușe, zglobii, într-o multitudine infinită de culori care sclipeau necontenit deasupra ei, și vedeam în ele jocul copilului și scânteierea din ochii tânărului, iar coborând apoi spre adâncuri cu privirea și auzul ciulit ca ale unui câine de pază, auzeam ofurile, dorurile, plânsul și neliniștea adultului și ale omului în crepuscului vieții, pe care de atâtea ori nu i le cunoaște nici chiar persoana cu care împarte același pat și aceeași masă.
De pe malul mării în apele căreia se scaldă aspirațiile, dorurile, dar și nelininiștea și plânsul lumii, pentru a-l înțelege și mai bine pe om, este necesar să te urci pe crestele munților, unde fața și mâinile lui se îndreaptă spre ceruri și spre infinit. După un lung efort, după multă transpirație, ființa aceasta ajunge acolo de unde vrea să-și ia zborul spre înălțimi, spre acel cer albastru ca și ochii lui, în care, dacă te uiți cu atenție, vei vedea infinitul și măreția unei lumi care parcă nu mai aparține acestei lumi în care mișunăm noi acum. Frumusețea și măreția crestelor munților nu sunt altceva decât expresia palidă a aspirațiilor pe care omul, ajuns acolo, sus, le simte, le trăiește mai din plin decât în cotidianul existenței sale.
Marea și crestele munților sunt două locuri în care poți citi ceva din misterul omului, mister care este ca o fereastră ce-ți deschide orizonturile infinitului și ale Celui pe care cerul și pământul nu le pot cuprinde, dar care și-au dat mâna în om, marele mister care suntem noi, fiecare dintre noi.

Fotografia postată de Emil Dumea.
Fotografia postată de Emil Dumea.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *