Lumină plăpândă şi discretă

29 Noi, 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Flacăra plăpândă a lumânării din coroana de brad ne vorbește tăcută și discretă despre Dumnezeul care ne surâde în background-ul existenței noastre pentru ca împreună cu El să construim o lume mai bună.
Biserica soră ortodoxă a intrat deja (15 noiembrie) în timpul special de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Catolicii aprind astăzi prima lumânare (din cele patru) în coroana de Advent, ca semn vizibil al intrării lor în aceeași perioadă atât de importantă de pregătire sufletească pentru aceeași mare, unică sărbătoare a tuturor creștinilor: Venirea în lume în trup omenesc a Celui pe care cerul și pământul nu-l pot cuprinde.
Acest timp, mai lung la ortodocși, mai scurt la catolici, se numește Post, ceea ce înseamnă că se caracterizează prin abstinență de la consumul alimentelor de origine animală, cu excepția peștelui în anumite zile (în reglementările Bisericii Ortodoxe).
Dincolo de aceste abțineri de natură culinar-spirituală, de purificare a trupului, a minții și mai ales a sufletului omului, acest post mi se pare mai mult unul al bucuriei și speranței decât unul al abstinențelor alimentare.
Adventul este un timp al speranței, și întrucât speranța moare ultima, privind prima lumânare aprinsă în coroana de brad, credinciosul îl vede în background pe Cel simbolizat de lumina lumânării, pe Dumnezeul cu noi, pe Pruncușorul din ieslea de la marginea Betleemului, pe Dumnezeul întrupat în ființa lui, pe Dumnezeul din chipurile tuturor oamenilor, pe Dumnezeul simplu, umil și sărac care ne cheamă la El; în bunătatea lui nesfârșită își deschide larg brațele pentru a-i cuprinde pe toți oamenii. Dincolo de licărirea timidă parcă și tremurândă a flăcării lumânării din coroana de brad, creștinul îl vede pe Dumnezeul său care-i surâde mereu cu bunătatea lui fără margini. Și întrucât… spreanța moare ultima, creștinul speră în Dumnezeul sădit adânc în inima și gândurile lui, iar flacăra plăpândă din coroană îi alimentează acum această speranță, parcă cu mai multă intensitate. Mai mult decât în Moș Crăciun care va veni cu daruri peste patru săptămâni, omul speră în ceva mult mai profund, ancorat în adâncul ființei sale, speră și dorește bucurie și mulțumire deplină, iar acest cadou nu i-l poate oferi decât Dumnezeu.
Nu știu de ce îmi vine să asemăn viața omului cu o luntre în care el s-a urcat și la care tot vâslește pe ape mai mult tulburi și agitate, decât limpezi și liniștite. Mai mult decât o călătorie pe un drum bine delimitat, solid și plăcut la mers, viața este o călătorie într-o ambarcațiune în care suntem fericiți dacă mergem în doi sau în mai mulți, căci adesea, în momentele dificile constatăm că vâslim singuri și nici nu știm cât mai avem de vâslit până la mal. Și nici cerul nu-i senin, luminat de soare ziua, sau de lună noaptea; și nici farul din port nu se vede prea ușor. Nu vedem luminița de la capătul tunelului. Mi se pare că această flacără plăpândă, dar constantă din lumânarea coroanei de Advent, este lumina acelui far de care avem nevoie pentru a ști încotro trebuie să ne îndreptăm. Așa cum un copil are nevoie să vadă lumina din ochii părinților lui și să simtă căldura iubitoare a îmbrățișării lor, așa fiecare om are nevoie să vadă lumina lui Dumnezeu simbolizată de această lumânare aprinsă, dincolo de licărirea căreia îl vede pe Dumnezeul întrupat care-l așteaptă cu brațele deschise.
Aceasta este vraja Adventului, vraja luminii lui Dumnezeu și a iubirii Lui cu care vrea să îmbrățișeze toată lumea. Iar rugăciunea noastră, cu mâinile goale și brațele întinse spre ceruri, este aceea a invocării continui: Vino, Doamne Isuse, vino la noi! Iar Domnul coboară la noi.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *