Lumea aparține celor care o iubesc

24 nov., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Dacă vrei să schimbi lumea, începe prin a te schimba pe tine însuți. Și dacă nu poți aduce mai multă lumină între oameni, adu mai multă căldură; de fapt, aceasta este cea mai importantă.
În lumea actuală, cei mai mulți dintre noi ne simțim aproape neputincioși sau chiar perdanți în raport cu atâția alții care au reușit să adune capital, să aibă putere, influență și relații; care au reușit să se cocoațe ilegal pe treptele de sus ale societății. Așa este de când lumea și pământul.
Ceea ce știm mai puțin, sau suntem mai puțin convinși este altceva, mult mai important: Lumea aparține acelora care o iubesc mai mult. Cei care vor să domine omul, să profite de el, mai devreme sau mai târziu vor pierde; toți aceștia vor pierde, căci omul are înscris în codul său genetic instinctul independenței.
Singurii câștigători sunt cei care își umplu inima cu iubire și potolesc setea de iubire a semenilor lor. Aventura speranței într-o lume plină de iubire bate în inima noastră și ne poartă mereu mai departe, mai sus, mai în profunzimile existenței umane.
Cine vrea să se salveze pe sine și semenii săi, să iubească! În fața iubirii, orice altceva devine secundar, chiar nesemnificativ. Căutarea și trăirea în iubire reprezintă destinul înscris de Creator în inima noastră.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *