La poarta raiului (așa o fi?)

Emil Dumea"> Emil Dumea 16 Noi, 2017 Raze de lumină No Comment

LA POARTA RAIULUI (așa o fi?)
Într-o zi se prezintă la poarta raiului un mare păcătos. Să bată, să nu bată la poartă?… Nu prea avea curajul, căci știindu-și viața plină cu păcate și răutați, nu prea întrevedea mari șanse să fie primit. Oricum, vrea sau nu vrea, la poartă trebuie să bată, căci așa este scris pentru orice muritor care părăsește viața de pe acest pământ. Cu sfială, se apropie și cioc, cioc, cioc în poartă. De dincolo se auzi glasul sfântului Petru: Cine-i acolo? Eu sunt, sfinte Petre, eu, Ion, păcătosul pe care-l știe tot satul. Fie-ți milă de mine și deschide-mi. Aoleu, strigă Petru ca ars, ție să-ți deschid? Cum ai îndrăznit să vii aici, păcătosule?! Pleacă și du-te direct la poarta iadului, căci acolo-i locul tău. Focul veșnic o să te mănânce. Speriat, păcătosul rămâne descumpănit și speriat de ce-l așteaptă la cealaltă poartă. Stă puțin și se gândește cum ar putea să-l înduplece pe sfânt ca să-i deschidă poarta. Îi vine o idee, fața i se luminează și-i spune lui Petru: Sfinte Petre, dar adu-ți aminte că și tu te-ai lepădat de Isus Cristos de mai multe ori; te-ai lepădat de el tocmai atunci când lui îi era mai greu. Și uite că Isus Cristos te-a iertat și acum ești în Rai; hai nu fi așa dur cu mine; deschide-mi! Sfântul rămâne descumpănit de cuvintele păcătosului, dar tot nu vrea să-i deschidă. Plecă de la poartă și se duse să-l caute pe sfântul Pavel. Îl găsește pe o alee din Rai, stând de vorbă cu alte suflete pe care le convertise cât era pe pământ, printre oameni. Îl trage deoparte și-i spune șoptit, să nu audă ceilalți: Pavele, a ajuns la poartă un mare păcătos și nu-mi vine să-i dau drumul. Du-te tu și lămurește-l să plece acolo unde îi este locul, la Iad. Ca să nu-l supere pe prietenul lui (deși pe pământ odată se certase zdravăn cu el), Pavel se duse și când ajunse în dreptul porții îi strigă păcătosului să plece la Iad, căci nici el nu are de gând să-i deschidă. Auzindu-i verdictul, păcătosul cade iar pe gânduri, dar după câteva clipe își revine și-i spune lui Pavel: Dar, Pavele, adu-ți aminte că atunci când erai pe pământ, i-ai persecutat pe creștini și mult rău le-ai făcut. Ai luptat contra lui Cristos, și uite că Domnul te-a iertat; ai ajuns aici, în Rai; te rog, fie-ți milă de mine, așa cum i-a fost și lui Cristos de tine; deschide-mi poarta. Pavel îl ascultă cu neplăcere și fără să se gândească mult, îi răspunse: N-ai decât să aștepți aici mult și bine; nu-ți deschid. Imediat se întoarse la locul unde se întâlnise cu Petru și-i spuse: Nu i-am deschis păcătosului ăluia; nu merită să intre aici, chiar dacă și eu și tu, când eram pe pământ am păcătuit împotriva Domnului. Uite, Petre, mi-a venit o idee cum să scăpăm de gura păcătosului. Dacă nouă ne-a reproșat că atunci când eram pe pământ am fost și noi păcătoși, îl trimitem la el pe apostolul Ioan. Acesta nu prea a făcut păcate. Lui nu are ce să-i reproșeze. Bună idee ți-a venit, zise Petru. Așa facem. Se iau amândoi apostolii de mână și pleacă în căutarea lui Ioan. După puțin timp îl găsesc la umbra unui copac, meditând și rugându-se. Ioane, îi zise Petru, nu te supăra că te întrerup din rugăciunile tale. Dar am la poartă un păcătos care nu vrea să plece de acolo. I-am zis că locul lui este în Iad, dar el se tot încăpățânează și nu vrea nicidecum să plece. Du-te tu și alungă-l acolo unde îi este locul. Fără să se gândească prea mult, Ioan o luă grăbit spre poarta raiului. Apropiindu-se, auzi glasul rugător al păcătosului: Deschideți-mi! Nu mă lăsați aici; nu mă trimiteți la Iad. Fie-vă milă de mine, păcătosul! Nu-i aici locul tău, păcătosule, îi zise Ioan grăbit. Du-te la Iad; acolo-i de tine. Recunoscându-i vocea, păcătosul îl împloră să-i deschidă, dar degeaba; Ioan rămase ferm pe poziție. Ioane, continuă păcătosul, nu tu ai scris în Evanghelie: ”Bateți și vi se va deschide!?” Dacă nu-mi deschizi, să știi că mă întorc pe pământ și spun la toți oamenii că ai scris minciuni în Evanghelia ta. Speriat de ce putea să-i facă acest păcătos îndărătnic, ca să nu-și strice reputația, mai de voie, mai de nevoie, Ioan întredeschise poarta, iar păcătosul o zbughi înăuntru, amestecându-se printre sfinți. Degeaba îl căută Ioan, căindu-se de gestul pe care-l făcuse și decis să-l arunce înapoi, afară. Ia-l pe păcătos de unde nu-i. Îngândurat și nemulțumit, cu capul plecat se îndreptă spre locul unde-l întâlnise pe Pavel. De necaz, nici nu-și ridica privirea și mergea așa, abătut. Deodată, în fața lui auzi o voce gravă: Ioane, ce-i cu tine, de ce mergi așa abătut? Vocea îi era cunoscută; era a Isus Cristos. Tresărind, își ridică privirea și-l văzu pe Domnul plimbându-se la braț cu păcătosul.
PS: Relatarea îi aparține nepoatei mele, Maria, profesoară de religie. Fiindcă m-a pus pe gânduri, am redat-o aici. Și-am încălecat pe-o șea și v-am spus povestea așa.
Și dacă poarta Raiului este acum și aici, în inima noastră?

Articole recomandate

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *