Iubirea salvează lumea

29 oct., 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

În atotștiința sa, Dumnezeu a știut bine și tot ce se va petrece cu El când va veni în această lume. A știut că va fi persecutat, răstignit și părăsit de toți pe cruce, cu câteva excepții. Și totuși, a venit printre noi. De ce nu a stat în cerurile lui și s-a amestecat printre oameni, care, drept recunoștință pentru tot binele făcut, l-au răstignit? Biblia și Biserica ne spun că a venit pentru ca prin moartea și învierea lui să ne învie din moartea păcatelor noastre și să ne apropie din nou de El.
Relația dintre Dumnezeu și oameni este asemenea unei logodne și unei nunți. Orice logodnic sau logodnică, ținând cont de experiența tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate locurile, știe bine că unindu-se cu partenerul de viață, este posibil ca într-un anumit moment al vieții, din slăbiciune sau răutate, oricare dintre ei să-l trădeze pe celălalt. Iar dacă la începutul lumii, Dumnezeu ar fi creat mai multe perechi de oameni, ar fi fost foarte posibil ca chiar sub ochii lui să se desfășoare una sau mai multe infidelități matrimoniale. Deși își jură unul altuia iubire și fidelitate până la moarte, în germen, în ființa fiecărui logodnic (ă) zace și viermele trădării. Și totuși, în iubirea lor își jură fidelitate până la sfârșit; și tocmai în această iubire este prezentă șansa fericirii lor.
Judecând după criteriile rațiunii, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni este fără logică și chiar o nebunie, la fel cum, după aceleași criterii, și iubirea logodnicilor este tot o nebunie. Și totuși, în inima lui Dumnezeu, ca și în cea a logodnicilor este prezentă șansa fericirii oamenilor. În fond, relația lui Dumnezeu cu lumea, ca și legătura bărbatului cu femeia nu sunt decât niște pariuri ale iubirii. Iubirea este lumina care luminează misterul lui Dumnezeu și al omului.
Fericirea omului, în fond, este o problemă de credință oarbă urmată orbește, o abandonare totală în brațele celuilalt. Căci, este adevărat: Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le poate înțelege. Pentru că în inima omului bate inima lui Dumnezeu.
Iar ateismul, în fond, mai mult decât o formă de rebeliune contra religiei sau contra divinității, reprezintă exprimarea neputinței rațiunii omului de a înțelege bătăile inimii lui Dumnezeu în inima omului.
Iar religia, în fond, mai mult decât o problemă de înțeles și de dezbătut la masa rațiunii, înseamnă o abandonare a omului în iubirea a ceea ce niciodată nu va înțelege suficient, dar spre care se simte atras… Așa cum se simt atrași cei doi logodnici, într-un legământ de iubire, care în ochii raționalului pare hazardare și chiar nebunie.
O lume doar cu rațiune devine ca gheața, rece și fără viață. Iar secolul nostru, dacă nu va fi religios (dacă nu va avea inimă), nu va mai fi deloc (A. Malraux). Doar cu mintea noastră, vom trage cortina peste scena lumii și ne vom întoarce în neant.
Din fericire, artizanul acestei lumi nu suntem noi, ci Cel de Sus pe care-l simțim în bătăile inimii noastre. Și atâta timp cât vor mai exista doi logodnici care să-și jure dragoste veșnică, lumea va continua să existe, iar frumusețea ei depinde de bătăile inimii fiecăruia dintre noi.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *