Iubirea în vremea nesiguranței

31 mai, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Oare în câte persoane ne încredem cu adevărat? Sau există măcar o persoană în care să avem încredere totală, care să reprezinte punctul nostru de sprijin oricând și pentru orice problemă? În țesutul social în care trăim, există vreo persoană sau vreo instituție care să ne ofere siguranța absolută? Sau o anumită neliniște și nesiguranță le purtăm mereu cu noi? Nu avem siguranța absolută a locului de muncă, nici că cel sau cea de lângă noi nu se gândește și la o altă persoană chiar și atunci când ne face declarații de dragoste. Nu suntem siguri nici pe sănătatea, nici pe bunurile noastre, nici că cineva nu ar putea să înțeleagă greșit sau să răstălmăcească spusele noastre. Nu avem siguranța absolută nici măcar pe viața noastră. Culmea este că nici în Dumnezeu nu avem o siguranță absolută, căci altfel nu ne-am îndoi de El. Și, de fapt, cum să nu te îndoiești de El, de dreptatea și de bunătatea lui, când constați în jurul tău atâtea nedreptăți și răutăți?! Există ceva cu adevărat sigur, sau cel mai sigur lucru este că totul este nesigur?
Poate însă că ar trebui să ne punem întrebarea și altfel: Eu pentru cine reprezint siguranța absolută? Există măcar o persoană pentru care eu să fiu acel loc în care să se simtă mereu ca acasă? Există în inima mea măcar o persoană care să fie fericită cu adevărat și pentru care eu să reprezint totul, să nu-i lipsească nimic, să fiu fericirea vieții ei, să iradieze de fericire ori de câte ori mă vede și să nu-și mai facă nicio grijă?
Garanții și siguranțe absolute nu există și nimeni nu ni le poate oferi; nici noi nu le putem oferi, nimănui. Fiecare are punctele lui slabe. Personal, nu cred în perfecțiunea și corectitudinea totală a nimănui. De aceea, nu pun pe nimeni pe un soclu și nu fac statuie nimănui. Nu mă închin în fața nimănui, în fața niciunei autorități (nu din spirit de rebeliune), indiferent de ce natură ar fi ea; ceea ce mi-a cauzat nu puține neplăceri.
Și totuși… Această lume trebuie iubită așa cum este ea, cu toate nesiguranțele și slăbiciunile ei. Și dacă există măcar o siguranță, dacă există măcar ceva care să ne ajute să nu o luăm razna, să nu cădem pradă depresiilor și nebuniei, acel ceva, acel punct sigur de sprijin este iubirea necondiționată, aruncarea chiar în brațele adversarului, fiind convins că chiar și atunci când are pumnalul scos ca să te ucidă, el rămâne un om și un dram de umanitate tot mai există în el. Dacă ne comportăm doar în baza rațiunii și a intereselor, vom găsi pete și în soare. Oamenii trebuie iubiți tocmai pentru că sunt oameni ca și noi. Iar vindecarea rănilor noastre începe atunci când ne iubim pe noi înșine și așa învățăm să-i iubim și pe cei de lângă noi. Și cu cât vom iubi mai mult, cu atât nesiguranțele noastre vor scădea sau chiar vor dispărea. Căci iubirea este însăși mobilul, motorul vieții, iar acolo unde ea lipsește, se instaurează moartea.
Singura noastră siguranță este aceea a iubirii, chiar dacă rămânem mereu conștienți că oricine, inclusiv noi, este capabil să cadă, să ne înșele încrederea. Perfect nu este nimeni, în nimic din tot ceea ce gândește, spune sau face. Și totuși, singura noastră siguranță este să iubim lumea cu toate nesiguranțele ei. Este calea de a deveni mai buni și de a face această lume mai bună decât este acum.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *