Istoria omului (sinteză)

22 feb., 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Antichitatea: Lăsând deoparte preistoria, să începem cu era noastră, adică după Cristos (d.C.). Omului născut atunci i se predică despre Cristos și noua lui împărăție, iar omul, cucerit de predica încântătoare, dorește botezul. Este botezat, înfășat în scutece și hăinuțe creștine și începe să crească.
Evul Mediu: Creștinul crește în casa Tatălui, numită Creștinătate. Trebuie să asculte de doi stăpâni (regele și episcopul), învață multe lucruri, bune și rele și se maturizează. Trupul îi devine puternic, plin de vlagă, sîngele îi clocotește în vine, spațiul din casă începe să i se pară prea îngust și se gândește că a sosit timpul să părăsească casa părintească.
Evul Modern: Tânărul om își cere partea de moștenire și pornește în lumea largă. Incepe să se confrunte cu alte realități, descoperă sau crează el însuși multe lucruri bune și mai puțin bune. Din când în când se mai uită îndărăt de unde a plecat, cu o anumită nostalgie, dar atras de noua lume, nu se mai întoarce acasă.
Evul Contemporan: Omul a devenit adult, s-a căsătorit conform unui rit de demult, dar care nu-i mai spune mare lucru și își vede de treburile lui. Intre timp au sosit mulți predicatori care-i predică despre stăpânul casei de unde a plecat și că ar fi cazul să încerce să se întoarcă la casa părintească. Abia că-și mai aduce aminte, vag, de casa de unde a plecat demult prin lume și nu are mare chef de întoarcere, sau uneori nu are deloc. Dar, totuși, undeva în adâncul conștiinței problema aceasta a întoarcerii îl mai frământă, îl mai preocupă.
PS: Mai interesant este faptul (zice-se) că acum trăim într-o nouă epocă, postmodernă, în care omul a uitat de casa părintească și navighează pe valurile iluzorii și anonime ale Internetului. Suntem în epoca SF-ului.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *