În ce lume minunată am trăi, dacă…

30 Ian, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Vedem zilnic aceleași fețe, ale celor din familie, ale vecinilor, ale celor cu care lucrăm împreună de ani de zile; sunt fețe ale unor oameni pe care-i știm deja de mult timp. Oare privirea noastră a reușit să vadă dincolo de înfățișarea lor? Poate observăm că își schimbă îmbrăcămintea; că și-au luat o pereche nouă de pantofi sau ghete. Dar știm oare măcar ceva, măcar puțin din gândurile pe care le au cei de lângă noi? Gândurile noastre iau oare forma chipului celuilalt?
Ar trebui să ne dezvoltăm abilitățile unui pictor și să încercăm să desenăm sau, mai bine, să pictăm chipul celui de lângă noi. Gândurile și cuvintele noastre să ia forma trupului, dar mai ales a sufletului celui de lângă noi. Poate că ne este capul plin cu tot felul de știri, cunoștințe și informații despre locuri și evenimente care se petrec în lume, bune și rele. Oare nu ar fi mai bine ca gândurile și mai ales sentimentele și atitudinile noastre să ia forma persoanelor cu care ne trăim viața de zi cu zi?
Un plus de fericire în viața noastră vine atunci când cel de lângă noi nu ne mai este un străin. Poate că suntem obișnuiți să urmărim buletinele de știri, să fim la zi cu ceea ce se petrece în țară și în lume; sau să mai comentăm (pardon, să mai bârfim) ce a mai făcut sau nu a făcut unul sau altul. Ar fi mult mai bine să cunoaștem cu adevărat viața, mai ales cea nevăzută, a celui de lângă noi. Ar fi mult mai bine să învățăm a respecta persoanele pe lângă care trecem zilnic.
În cel de lângă noi sunt aceleași doruri și aspirații, aceleași bucurii și dureri pe care le avem și noi. Și cel de lângă noi se confruntă cu aceleași dificultăți cu care ne confruntăm și noi. Ne-am pus căștile în urechi și walkman-nul în buzunar și trecem absenți pe lângă oameni, ascultându-ne muzica noastră. Suntem atât de cufundați în ceea ce ne sună în urechi și în creier, că nici nu mai vedem pe lângă cine pășim. Poate nici la culoarea roșie a semaforului nu mai suntem atenți și dă o mașină peste noi și așa ajungem la spitalul de urgențe, cu căștile în urechi. Închiși în lumea nostră interioară, ne trezim dacă nu la spitalul de urgențe, singuri în camera noastră, singuri într-o lume care mișună pe lângă noi, dar în care am devenit niște străini într-o lume care ne este din ce în ce mai străină, ostilă chiar.
Poate că astăzi este ziua în care vom privi cu mai multă atenție chipul celui de lângă noi și vom încerca să înțelegem mai bine ce este dincolo de aparențe. Eventual, vom face un pas înainte și vom fi plini de respect pentru semenii noștri. Sau, vom face un pas și mai departe și vom îmbrățișa semenul nostru; îi vom mângâia și săruta chipul. Așa cum întreaga creație este învăluită în lumina și căldura Creatorului, așa și cel de lângă noi ar fi tare bine să fie învăluit în lumina minții noastre, dar mai ales în căldura inimii noastre. Ce frumos ar fi! În ce lume minunată am trăi…dacă…

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *