Glasul arzător al pustiului

10 Dec, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

GLASUL ARZĂTOR AL PUSTIULUI
”Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor. Întreaga regiune a Iudeii şi cei din Ierusalim veneau la el şi erau botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste şi miere sălbatică şi predica, zicând: “Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”.
Evanghelia după sfântul Marcu 1, 1-8.

Glasul celui care strigă în ”pustiu” este o flacără care arde mereu fără a se consuma vreodată. Focul din glasul lui mistuie, purifică și scoate din minereul materiei aurul cel mai pur. Focul din glasul lui spiritualizează trupurile noastre și ne face ființa transparentă și strălucitoare. Căci cei mai puternici și mai frumoși oameni sunt cei care au învins cele mai mari suferințe, iar cei care știu să prețuiască cel mai bine această viață sunt cei care s-au întors de pe pragul morții.
Focul din glasul care răsună în ”pustiu” arde formele diavolului și din cenușa lor construiește îngeri. Iar dintr-o lume a păcatului aduce la viață o lume a fiilor lui Dumnezeu.
Pentru a ajunge la Dumnezeu, măcar odată în viață trebuie să ne întâlnim față în față cu pustiul existenței noastre. Măcar odată în viață trebuie să avem curajul să dăm piept cu nimicul din nou, pentru că doar acolo (în nimicul nostru) și doar atunci îl vom întâlni pe Cel care ne-a creat și care pentru noi a creat și paradisul pământesc, adică acest pământ cu toate bunurile lui. Îți trebuie o mare doză de curaj pentru a-ți îmbrățișa propria nimicnicie, și doar atunci vei rupe cordonul omblical care te leagă de lutul acestui pământ și te ține sclavul materiei. Doar atunci te vei elibera de dresajul cu care semenul tău a dorit să te înlănțuie. Doar atunci vei fi liber să mergi spre brațele deschise ale Celui care atât de mult te iubește încât și-a revărsat viața lui în pieptul tău.
Glasul care răsună în pustiu este fierbinte ca și căldura deșertului și arde în inima omului; arde mereu, purificându-l de mizerii și patimi, mărindu-i spațiile libertății cu care a fost înzestrat la creație.
A trăi creștinește înseamnă a fi conștienți că în ființa noastră există un pustiu al inimii care nu trebuie populat cu zeități, cu idolii orgoliului și patimilor noastre. Toate visurile, speranțele și aspirațiile noastre îți vor găsi împlinirea doar atunci când la cârma tuturor acestora va sta Cârmaciul căruia nu suntem vrednici să-i dezlegăm cureaua încălțămintei.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *