Frumusețea va salva omenirea

25 apr., 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Pentru prezentul, dar mai ales pentru viitorul omenirii, pericole mari sunt prezentate și trâmbițate deja de mult timp. Economiile naționale și națiunile însăși sunt puse în pericol de multinaționale și corporații conduse de strategi planetari. Islamul și China au invadat deja Europa și semne mari de îngrijorare se ridică cu o neliniște crescândă. Șomajul va crește, iar în deceniile următoare va cuprinde jumătate din populația activă; aceasta se va întâmpla din cauza tehnologizării din ce în ce mai crescânde a economiei. În fața acestor mari provocări ale prezentului și viitorului omenirii, se conturează tot felul de proiecte nu doar de dezvoltare durabilă, dar și de rezistență, de autoapărare a omului ca ființă. Se pare că nu numai natura este atacată, lovită. Nu numai pădurile sunt defrișate și vandalizate. Se pare că omul însuși a ajuns să fie vandalizat; de cine? De semenul său. Homo homini canis!
La toate aceste probleme reale, nu imaginare, nu sunt capabil să indic soluții economice sau politice. Poate mă pricep puțin în a indica soluții religioase, dar care se intersectează cu cele estetice și filosofice, cu cele care aparțin de esența ființei umane. Înclin să cred că soluțiile de ieșire din orice criză socială sau economică se află în om, în intimitatea ființei sale. De aici, din profunzimile lui izvorăsc și căile de rezolvare a marilor lui probleme. Iar crizele economice, demografice, sociale și politice înseamnă în primul rând crize interioare umane, crize, să le numim antropologice.
Omul este definit de valori interioare, intrinsece ființei sale numite Binele, Adevărul și Frumosul. Frumusețea este aceea care va salva lumea de la pierie. Frumusețea înseamnă nu atât estetism pur exterior, ci exprimare a unei armonii și ordini interioare a omului. Frumusețea înseamnă echilibru armonios între părțile componente. Echilibrul înterior înseamnă o funcționare armonioasă a spiritului în trupul uman. Iar această armonie a individului dintre spirit și materie generează armonie în relațiile cu ceilalți semeni. Armonia crează sunete (limbaj), gesturi și mișcări comune simfonice, frumoase între cât mai mulți oameni. În felul acesta, notele discordante au din ce în ce mai puțin ecou, din ce în ce mai puțin efect negativ în trupul comun al omenirii. Aici intervine rolul religiei, în a-l ajuta pe om să se întoarcă în el însuși, prin meditație, contemplație, rugăciune, prin regăsirea eului primar, adică prin regăsirea Dumnezeului armonic care locuiește în mintea, dar mai ales în inima lui.
Religia are rolul de a-l ajuta pe om să-și cunoască chipul și identitatea sa, să descopere mai mult adevărul despre cine este, de ce este, de unde vine și încotro se îndreaptă. Viitorul omenirii nu este dictat de către fabrici mai multe unde să lucreze cât mai mulți oameni, ci de către unitatea armonică, frumoasă a omului om, nu robot și instrument de muncă și producție.
Armonia noastră interioară ne face frumoși, adică adevărați. Iar adevărul din cătușele erorilor și răului și ne va conduce spre libertate, adică spre binele pe care toți în visăm și ni-l dorim. Îngrijorător este faptul că avansează aproape galopant o concepție generată de individualism care afirmă că fiecare are dreptul și este liber să perceapă binele așa cum crede el de cuviință. Așa se întâmplă că ce este bine pentru un om, poate să fie rău, nociv sau chiar distrugător pentru celălalt om. De ce se întâmplă acestea? Pentru că oamenii nu trăiesc în armonie cu ei înșiși, pentru că îi invadează urâtul interior și de aici se declanșează crizele dintre ei, care iau forma crizelor sociale, economice, politice, culturale și ideologice, ajungându-se până la conflicte armate și războaie.
Da, frumusețea va salva lumea; iar frumusețea este intim legată de adevăr și de bine. Când vom învăța bine această lecție, ne vom regăsi pe noi înșine în unitatea gândirii Celui care ne-a creat și ne-a pus într-un paradis care pentru a fi terestru, trebuie mai întâi să fie în gândurile și inima noastră. Atunci, lumea va trăi bine, va fi frumoasă și adevărată ca și Cel care a adus-o la existență.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *