Eu pe cine votez?

15 Oct, 2014 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Văd în acest oraș (Iași) nenumărate bannere cu imaginea lui Victor Ponta, ca și candidat din partea PSD-ului la funcția supremă în statul român. Personal, nu-l agreez din două motive: este neexperimentat și cam tupeist și a plagiat grosolan în teza lui de doctorat, deci nu a dat probă de caracter demn de un om integru. Sigur, are și alte slăbiciuni și lipsuri, la fel cum sigur are și multe calități, dar pentru cele două lipsuri și greșeli grave și evidente, nu i-aș da votul niciodată. Nu despre asta doream să vorbesc, însă bannerele acestea plasate peste tot m-au determinat să mă exprim asupra a altceva, de fond în societatea noastră.
Plagiindu-l pe Caragiale, mă întreb: eu cu cine votez? Personalizând întrebarea, mă întreb care este situația generală socială, politică, economică, culturală și religioasă a țării mele și ce ar trebui să facă, în concret, un președinte pentru această țară și pentru toți cetățenii ei. Recunosc că nu am cunoștințe aprofundate despre niciunul din candidații la președinție (sunt 14), ci doar atât cât i-am priceput (pe cei mai importanți) din mass media, atât cât am urmărit-o, sau am auzit de la alții; nu prea mult, căci nu mă interesează politica în mod direct.
Am acum pe birou două cărți ale lui Robert Turcescu, “Dans de Bragadiru. Cum se vede România în direct”, și “Fiare vechi. Dileme cotidiene”, ambele publicate la editura Polirom în anii 2004 și 2005. In aceste cărți, publicistul, moderatorul, gazetarul Turcescu ne prezintă scurte radiografii sociale și politice ale României acelor ani. Plecând de la ce vede, spune și scrie el în acei ani, constat că această țară nu s-a schimbat mai deloc, deși din 2007 este membră a UE. Și astăzi societatea româească în politica, economia, cultura și religiozitatea ei este aceeași, cu mici schimbări în bine și în rău, în același timp.
In bine, politicienii și toți cei care sunt antrenați în domeniile fundamentale ale țării, au mai căpătat un plus de experiență, de antrenament iar în integrarea noastră în UE, graduală, înceată și foarte înceată, toți aceștia au devenit, cu siguranță, mai versați. Pe de altă parte, însă, lucrurile nu stau deloc bine, căci salariile tuturor bugetarilor au scăzut, numărul celor care lucrează, la fel, a scăzut, adică a crescut procentul șomerilor, iar cultural și religios, în ansamblul său, acest popor regresează continuu, într-o criză de identitate din care nu numai că nu-și revine, ci chiar se afundă mai rău într-o nebuloasă vis-à-vis de ce ar trebui să fie un român și un cetățean al UE, și ce ar trebui să fie un creștin cât de cât autentic cu propriul crez religios.
Omul contemporan român este angrenat într-un proces crescând de globalizare atât națională, cât și culturală, deci și religioasă, în măsura în care religia, sau religiile sunt niște componente ale culturii. Si apropos de această ultimă afirmație, atenție a nu se confunda credința, care este har și dar al lui Dumnezeu, cu religia sau religiozitatea care are o puternică conotație culturală și, parțial, socială. Deși, omul fiind social în esența sa, își exprimă credința în gânduri, cuvinte și fapte, iar acestea, adică ultimele două se pot vedea în societatea în ansamblul ei.
Revenind la ce doream să afirm mai clar, o spun cu riscul de a deranja conștiința sau convingerile cuiva: a. mulți din cetățenii acestei țări au alunecat progresiv într-o alienare culturală, identitară ca români, adică purtători ai unui bagaj propriu de valori culturale, diluându-se mereu mai mult setul de valori care i-au făcut pe români, români și nu ruși, germani, etc. Imi face impresia că cetățeanul român devine din ce în ce mai lipsit de expresivitate proprie, spălat mereu mai mult cu detergenți globalizanți care-l fac să nu mai înțeleagă, de exemplu, identitatea și valoarea tricolorului (acesta a ajuns să fie vopsit și pe băncile de pe marginea străzilor, pe garduri, fluturând pe la crâșme și legat de bețe la case pline de gunoaie prin curte, etc). La fel cum simbolul sacru al crucii îl vezi pe la nenumărate intersecții de străzi, prin parcuri, pe lângă instituții publice, pe dealuri, luminat seara și noaptea, iar la baza ei (a crucii) oamenii se adună să privească orașul de sus și să mai bea o bere, să mai înjure guvernanții, să mai mănânce semințe, etc), etc. De fapt, pe cine mai interesează ce valoare au simbolul național, drapelul și ce valoare și importanță are legea fundamentală a țării (constituția, pe care au citit-o câți la sută din cetățenii țării? Or fi 1 %?) Si câți din credincioșii acestei țări (românii sunt definiți de clerici dreptcredincioși) au citit cartea lor fundamentală, Biblia? Aș înclina să cred că.. cam tot același procent de poate 1%, ca și cititorii constituției (aceasta este din anul 2003 și are 156 articole).
Ca să nu mă lungesc prea mult, aș îndrăzni să afirm că un bun președinte al acestei țări ar trebui să le spună prin faptă și cuvânt cetățenilor scumpei noastre patrii să-și regândească propriul set de valori fundamentale ale identității lor românești și creștine. Sunt convins că oricare va fi viitorul președinte, nu va putea să promoveze în această țară umblatul câinilor cu colaci pe coadă. Aș vrea însă ca viitorul președinte să facă în așa fel ca tricolorul să nu mai fie vopsit pe bănci, garduri, fântâni, să nu mai fluture zdrențuit unde se gândește unul sau altul, la bunul său plac, agățat de vreun băț sau par, iar prin viața lui, dacă este creștin (uitându-mă pe lista candidaților, constat că toți sunt creștini) să dea exemplu prin comportamentul lui ca ceilalți să înțeleagă că simbolul religios, crucea, trebuie să stea la loc de cinste acolo unde îi este locul, adică mai puțin pe marginea drumurilor și pe dealurile din preajma orașelor și mai mult în inimile și conștiința oamenilor.
In promisiuni de mare creștere a bunăstării materiale, cred tot la fel de puțin cum credeam în promisiunile din epoca de aur și de lumină a perioadei ceaușiste de tristă pomenire. Insă cred, mai cred încă în demnitatea și identitatea națională și creștină a neamului meu. Din acest motiv, mi-am permis să-mi exprim aceste gânduri, reflecții, deranjat, repet, de agresivitatea vizuală a nenumăratelor imagini cu Victor Ponta, care îmi aduc aminte de perioada comunistă (oare de ce?). Mă întreb dacă cei care le-au finanțat, fabricat, multiplicat, difuzat, legat pe toții stâlpii, etc, s-au gândit serios la faptul că un plagiator ar trebui să stea la panoul rușinii, așa cum era în perioada comunistă pe la școli, primării sau la sediile miliției, unde erau publicate numele sau chiar și fotografia celor care furau sau comiteau alte delicte. Si domnul Ponta este un hoț, căci din ceea ce a publicat media, a reieșit că a furat din textele altuia și le-a plasat ca fiind ale sale în teza lui de doctorat. Sau pentru domnii de la PSD, moralitatea nu mai are importanță? Să nu creadă cineva că am ceva cu domnul Ponta, ci doar cu fapte ale dumnealui, căci vreau ca președintele țării să fie o persoană în fața căreia să mă plec cu respect. Mă uit pe lista candidaților și văd că este și domnul Corneliu Vadim Tudor și îmi zic că situația este gravă și în cazul lui; și, din păcate, citind lista în continuare, nu mă cuprinde entuziasmul, ci o profundă îngrijorare. Mă opresc aici și închei cu speranța că poate reflecțiile mele vor constitui un punct de plecare pentru a ne întreba fiecare, fiind treji în conștiința noastră și liberi de orice abur al vreunei beții electorale: eu cu cine votez?

Reflectii-completari la mesajul anterior despre “eu pe cine votez”

M-am tot intrebat astazi ce m-a determinat sa scriu despre alegerile prezidentiale care se apropie, pornind de la nenumaratele bannere cu imaginea domnului prim ministru Victor Ponta, pe care le vad peste tot in orasul Iasi. Cred ca este dorinta, sau mai mult, crezul meu ca cel care vrea sa fie in fruntea tarii, trebuie sa fie neaparat o persoana de caracter, cu o probitate morala si profesionala remarcabila, dovedita, atestata de faptele lui si confirmata de altii. Fiindca eu consider aceasta functie foarte importanta si cine o ocupa trebuie neaparat sa fie o persoana pentru care sa nutresc un profund respect. In fond, seful statului, daca tot este numit seful statului, presedintele Romaniei, trebuie sa incarneze dorintele si aspiratiile nobile ale românilor, sa cunoasca bucuriile si durerile tuturor, sa fie mediatorul inteligent si tenace al cauzei poporului român in politica româneasca si in cea internationala. Trebuie sa fie o persoana care sa cunoasca si sa traiasca adevaratele valori ale unui om și ale unui bun, foarte bun politician. In putine cuvinte, am incercat sa spun cum cred eu ca trebuie sa fie un candidat la presedintia tarii mele.
Si, largind argumentul, in fond, oricine ocupa o functie publica trebuie neaparat sa fie demn de acel post in care el lucreaza pentru binele public. Ma intreb, insa, daca cei care ne conduc destinele publice (si ni le bucura sau mai adesea ni le indurereaza pe cele personale, datorita deciziilor lor publice) sunt cu adevarat constienti de exigentele functiilor pe care le au? Judecind dupa faptele lor, cred ca multi functionari publici, pornind de la presedinte in jos, nu sunt demni nici ca oameni, ca simpli oameni si nici in functiile pe care le ocupa. Asta ne-o dovedesc prin dorinta de capatuiala care-i domina si prin acuzele sau jignirile pe care le aduc mereu adversarilor lor politici. Am impresia ca in tara asta, mai toti politicienii se acuza reciproc, pentru ca in acelasi timp fiecare sa se considere doar el si partidul lui cei corecti. Este un joc politic care a atins paroxismul prin veninul pe care il varsa unii asupra altora, si prin ipocrizia de care dau dovada, ceea ce m-a determinat sa privesc cit mai rar ecranul televizorului unde continua sa apara clasa politica (politica? domnii acestia din politica mai stiu ce inseamna cuvintul politica?). In fond, procedând astfel, politicienii se discrediteaza pe ei insisi si induc in masele largi ale populatiei un profund sentiment de amaraciune si de neincredere in ei, ca politicieni. Dovezile sunt clare: absenteismul mare de la vot din ultimul timp, si dureros de adevarat, acest absenteism se verifica mai ales in rindul tinerilor.
Domnul Ponta se intreaba oare vreodata cu adevarat ce cred oamenii despre plagierea lui? Este constient de gravitatea faptei lui? Gravitate atit in ea insasi, cit si pentru motivul ca ocupa o functie publica foarte importanta. Iar faptul ca nu si-a recunoscut greseala, imi intareste convingerea ca nu este un om drept si ca pentru el dreptatea ramine un optional. Ma gindesc ca daca si-ar fi recunoscut aceasta mare gafa, greseala, nu ca l-as fi votat, dar l-as fi apreciat si as fi zis ca merita sa i se treaca cu vederea greseala facuta. Dar, asa, ce sa cred despre dumnealui? Ca este un lup moralist. Nu voi crede in astfel de persoane, niciodata. Si m-a mai nemultumit faptul ca toti cei care au fost pusi sa analizeze plagierea din teza dumnealui de doctorat au dat dovada de nu stiu cum sa numesc atitudinea lor, poate lasitate sau cameleonism; oricum, s-au spalat pe miini intr-o maniera lipsita de demnitate.
Si acum, gindindu-ma la toti ceilalti candidati la presedintie, ma intreb daca vreunul dintre ei a fost si este coerent cu el ca om, daca a cultivat in viata lui valorile umane, daca le-a trait si le traieste in relatie cu ceilalti? Si, in al doilea rind, daca in functiile pe care le-a avut sau le are, a fost si este cu adevarat competent si demn de apreciat si de respect?
Cine dintre candidati intruneste aceste conditii, acela merita sa fie votat pentru functia suprema in stat.
Iar daca nu le intruneste nimeni, atunci, ce facem? Nu mai votam pe nimeni? Sau alegem alta cale, aceea a raului mai mic, adica il votam pe cel pe care il consideram mai putin patat, murdar? Sa ma scuze doamnele Udrea și Macovei ca m-am exprimat la genul masculin; si domniile lor sunt incluse în tot ce am spus.
Alegerea si decizia ne apartine fiecaruia dintre noi.
PS: Si daca tot ne intrebam pe cine sa votam, la noi insine ne gindim serios, in sensul ca suntem tot atit de exigenti cu noi insine pe cit suntem cu cei care se prezinta ca si candidati la presedintie? Ei, asta-i alta intrebare, grea de tot.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *