Drumul spre noi înșine

29 Iun, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

A crescut sau a scăzut calitatea vieții noastre? Ținând cont de consumul crescând de medicamente și de scăderea imunității multora, putem afirma că a scăzut. Cu siguranță și aerul, apa și solul și tot ceea ce mâncăm, toate sunt contaminate. La fel cum orașele noastre sunt înțesate cu mașini iar gazele de eșapament și zgomotul ne constrâng să fugim din ambientul nostru vital, căutând spațiile verzi și umbra pădurilor. Spațiile în care trăim devin din ce în ce mai ostile pentru mulți și ne fac viața grea.
La acestea se adaugă deziluziile acumulate pe parcursul anilor, necazurile și dificultățile prin care trecem. Mulți se zbat în neputința găsirii unui serviciu cu care să-și asigure o existență onestă pentru ei și pentru familiile lor. Iar dacă ai avut un serviciu, sosește și vârsta pensionării care aduce cu sine o criză destul de greu de suportat.
Toate aceste probleme, dificultăți și deziluzii ale vieții duc omul în criză profundă și-l constrâng să se întrebe ce este el în această lume adesea ostilă. Omul ajunge să se detașeze de contextul social, să nu-l mai mulțumească lumea și viața pe care o duce și să caute eu-ul interior, să se caute pe sine și să pună accentul pe calitatea trăirii interioare a relațiilor cu semenii săi. Paradoxal, ostilitatea mediului exterior și diferitele probleme cu care se confruntă îl constrâng pe om să-și pună în ordine viața lui interioară și implicit calitatea relațiilor cu ceilalți.
Pentru o creștere a calității vieții noastre, nu doar interioare ci și exterioare, este necesară renunțarea la spiritul de cucerire, de acumulare de bunuri sau putere; este nevoie să ne simplificăm viața. Este necesară ieșirea din hățișurile în care ne-am cufundat și rătăcit și pășirea pe un drum drept și simplu pe care să mergem cât mai detașați de multe din lucrurile pe care le-am adunat (eventual să renunțăm definitiv la ele). Eliberarea de lucruri inutile ne ajută să ne întoarcem spre profunzimile ființei noastre, acolo unde toate energiile spirituale, ale sufletului nostru sunt unite în mod armonic; să ne întoarcem acolo unde omul este în vecinătatea eu-ului său, acolo unde locuiește Dumnezeu însuși.
Drumul emancipării noastre spirituale înseamnă detașare de sine, renunțare la propria voință și abandonare de sine la voința lui Dumnezeu. Efortul voinței noastre angajate în această abandonare la voința divină înseamnă nu distrugerea sinelui, ci împlinirea lui.
Nașterea lui Dumnezeu în tăcerea noastră interioară înseamnă în același timp nașterea eu-ului nostru central la viața lui Dumnezeu care izvorăște în adâncul ființei. În această naștere, contribuția noastră liberă este aceea de a renunța să ne servim de Dumnezeu pentru îmbogățirea și realizarea noastră personală și să-i încredințăm Lui în totalitate viața noastră; înseamnă o trecere totală a puterii din mâinile noastre în mâinile Lui.
Ne putem întreba: Eul nostru interior este descoperit, construit sau primit? În copilărie, subiectul se descoperă și se construiește imaginea empirică de sine; în adolescență și în vârsta adultă personalitatea se consolidează, iar în mijlocul crizei și degradării mediului în care trăim, eul nostru profund este constrâns să se apere, să-și mărească imunitatea și așa poate deveni mai puternic.
Ajunși aici nu înseamnă că am lămurit lucrurile, căci se nasc două întrebări neliniștitoare: Nașterea conștiinței de sine înseamnă și nașterea eului nostru, iar eul nostru nu este altceva decât un rezultat al activităților noastre cerebrale? Eul nostru, ego-ul nostru poate coexista cu eul nostru profund, relațional? Sunt întrebări vitale iar de răspunsul corect la ele depinde nu doar liniștea noastră interioară, ci însăși existența, viața în tot ansamblul ei.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *