Domnul inginer

25 oct., 2015 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Nu demult am fost cu o cunoștință la o păstrăvărie pentru a mânca împreună un păstrăv mare la grătar cu mămăliguță și mujdei. Cred că în curând acest meniu o să devină un brand național și internațional, alături de sărmăluțe și mici. Bune sunt și brandurile acestea, căci ne duc numele și renumele peste mări și țări. Și trebuie promovate, ca și catrința și ia.
Și tocmai când savuram noi mai cu poftă acest deliciu culinar, intră în sală un grup de câțiva muncitori însoțiți de cel pe care toți îl numeau domnul inginer, și la fel s-a prezentat și el pe parcursul discuției, pardon, monologului care a urmat tot timpul cât au stat la masă. Domnul inginer este un bărbat bine, semănând puțin la fizic cu marele nostru cântăreț popular care a lansat un alt brand muzical: Noi suntem români! Acest domn român al nostru, vorbește peste glasurile tuturor cu un aer puțin autoritar, cu un zâmbet de șef, cu un comportament de șef, de om realizat, sigur pe sine, care este înconjurat de un grup de subalterni, iar importanța lui este cu atât mai mare cu cât subalternii vorbesc mai puțin sau chiar deloc, iar dacă îndrăznesc să spună ceva, trebuie să o spună cu voce joasă și fără multă convingere, căci au în fața lor pe șeful lor, care le asigură pâinea cea de toate zilele, iar ei trebuie să aibă ciocul mic, cât mai mic posibil. Mai intră și alte persoane în sala de mese a păstrăvăriei, familii tinere cu copii, care iau loc la celelalte mese, iar sala se umple. Dar, peste toți tronează vocea domnului inginer, care cu același aer de superioritate și de ignorare totală a celor din jur își perorează ideile fără să-i pese de ceilalți, iar muncitorii lui îl aprobă, mai spun câte o vorbă șoptită, pentru a confirma spusele domnului inginer.
Îl privesc din când în când cu coada ochiului, ridincându-mi capul din strachina mea cu ciorbă de păstrăv, sau din platoul de lemn pe care este păstrăvul meu aburind; îi văd fața senină, aerul de superioritate în privire, îi ascult vocea, cuvintele, îi privesc gesturile, mimica și nu știu de ce îmi vine instantaneu în minte figura activistului de partid de odinioară ca și a multor domni patroni de astăzi, ca și a multor politicieni, primari și alți mari angajați ai statului. Ceva este comun la toate aceste categorii de persoane: tupeul, aroganța, ignorarea semenilor, prostia semeață, simțul puterii și al dominării celorlalți, lipsa de bun simț, ca să nu mai spun de modestie. Există o continuitate a răului în neamul acesta românesc, care înflorește în aceste buruieni otrăvitoare de care este plin solul țării. Șefi de ieri și de astăzi care în numele ideologiei și al poporului, bazați pe funcții, relații și bani au sfidat populația simplă, oamenii timizi și pe cei cu bun simț. Domnul acesta inginer reprezintă o copie dintr-o mulțime nenumărată de exemplare ale unei clase sociale, politice și economice care este ca o râie pe trupul țării, ca o povară pe umerii unor oameni amărâți, ca o boală care ține în amorțire și înapoiere un întreg popor.
Pe de altă parte, pe cât m-a indignat comportamentul arogant și tupeist al domnului inginer, în măsură egală m-a durut comportamentul lingușitor, tăcut, servil și prostesc al muncitorilor care se gudurau pe lângă el, îi acceptau cu zâmbete slugarnice glumele și micile ironii, chiar dacă din când în când mai scoteau și ei câte un cuvânt, dar și acestea de confirmare a spuselor șefului. Toți acești muncitori îmi aduc aminte de toți cei care fac plecăciuni în fața șefilor, le zâmbesc admirativ, vin la dânșii cu mici cadouri sau plocoane pentru a obține bunăvoință sau favoruri, primesc galeata cu orez și sticla cu ulei în campanii electorale, se îmbulzesc să-i voteze și altele asemănătoare. Dacă îi întreb de ce le duc bani sau bunuri când merg la spital, de ce le dau bani pentru a ocupa un serviciu, de ce nu le cer cont pentru ceea ce fac în primării și alte instituții publice, mi se răspunde: Nu se poate altfel. Dacă nu le dai, nu te îngrijesc la spital, nu obții un act, document, nu găsești un serviciu. Lumea aceasta servilă și gudurătoare pe lângă șefi, pe lângă cei mari reprezintă solul în care cresc aceste buruieni otrăvitoare. Dacă muncitorii din păstrăvărie și-ar fi deschis glasurile și ar fi dialogat normal cu domnul inginer, cred că acestuia i-ar mai fi scăzut aplombul. Dar atâta timp cât acești oameni nu vor învăța să fie oameni și nu slugi lingușitoare și clevetitoare doar în absența șefilor sau pe la colțuri, pe șest, țara și neamul acesta va fi plin de domni ingineri ca cel care a intrat semeț în sala de mese a păstrăvăriei și a ieșit la fel, semeț, privindu-i pe toți cu un aer de superioritate… Și toți și-au văzut de mâncarea lor, iar muncitorii care-l însoțeau îl aprobau servil, gudurându-se pe lângă el, ca niște căței în jurul dulăului. În secolul XIX, Grigore Alexandrescu a scris o fabulă numită Câinele și cățelul. De ce oare morala fabulei este atât de actuală și acum? De ce pe lângă brandurile culinare tradiționale, neamul acesta se remarcă și prin astfel de categorii de personaje care umilesc și jignesc profund specia din care facem parte?

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *