Discreția

06 Noi, 2017 Raze de lumină Nu sunt comentarii

DISCREȚIA
Cred că fiecăruia dintre noi ne-a fost dat să întâlnim sau să cunoaștem persoane care au avut o anumită funcție sau importanță într-o anumită instituție sau în societate. Ce se întâmplă cu acești oameni atunci când nu mai au, când pierd rolul și funcția pe care le-au avut? Ce se întâmplă, de exemplu, cu părinții ai căror copii își iau zborul în viață și pleacă departe de casă și de părinții lor? Ce se întâmplă cu o persoană care timp îndelungat a ocupat o funcție de conducere, iar acum nu o mai are? Ce se întâmplă cu persoanele care ies la pensie? Ce se întâmplă cu omul, atunci când forțele îi scad și este constrâns să-și restrângă mult aria de activitate?
Îmi dă impresia că multe in aceste persoane, atunci când rolul lor scade, când sunt constrânse să părăsească scena publică, încep să se agite și să se zbată ca peștele pe uscat. Nu-și găsesc liniștea și mulțumirea; încep să aibă insomnii și nici digestia nu le mai funcționează bine. Unele cad în depresie. Altele, mai înfipte, țin morțiș să fie prezente în spațiul public în care erau înainte; fac zgomot în jurul lor, doar, doar s-o găsi cine să le bage în seamă. Altele, mai slabe de înger, se sting repede și coboară în mormânt într-o stare jalnică.
Reflectând la toate acestea, m-am întrebat dacă există un medicament care să prevină declanșarea acestor boli de care suferă foarte mulți atunci când rolul lor public scade sau chiar dispare. Cred că un astfel de medicament preventiv există, doar că noi singuri trebuie să ni-l fabricăm de-a lungul vieții și să ni-l administrăm zilnic. Acest medicament se numește discreție. Deși suntem creștini, ignorăm adesea sfatul evanghelic care ne îndeamnă să nu știe stânga ce face dreapta. Și oare binele pe care îl facem și calitățile pe care le avem nu sunt eficiente și fără să le facem publicitate și tam-tam? De ce neapărat dorim să știe alții care ne sunt calitățile și cât de importanți suntem noi? Sau de ce amintim altora un bine pe care cândva i l-am făcut? Și de ce dorim atât de mult să fim sclipitori, cuceritori, mai ceva decât cele mai seducătoare reclame din mass-media?
Ar trebui să ne gândim mai bine la faptul că însuși Dumnezeu, creatorul atotputernic a toate, nu-și trâmbițează prezența și nu ne trage de mânecă nici chiar atunci când trece pe lângă noi, iar noi îl ignorăm sau ne facem că nu-l vedem. Nici chiar atunci El nu se bagă în sufletul nostru și nu ne cere să-l apreciem și să ne închinăm lui.
De-a lungul anilor,adesea, spre nefericirea noastră și a altora, învățăm cum să ne cocoțăm cât mai sus, cum să adunăm cât mai multe titluri, onoruri, bani și averi. Iar când inevitabilul ceas al declinului sună și pentru noi, atunci intrăm în criză și nu ne mai găsim echilibrul, seninătatea și liniștea interioară.
Poate că acest lucru, discreția, nu prea vrem noi să-l învățăm și asta ne cauzează mari probleme la bătrânețe sau atunci când trebuie să părăsim un anumit scaun și să lăsăm locul altuia. Pentru a evita aceste mici sau mari catastrofe, este necesar ca de mici să începem a învăța lecția importantă a discreției, a acelei delicateți a minții și inimii, care lasă să vorbească faptele, și mai puțin cuvintele noastre. Chiar și natura ne poate învăța această lecție: Ați văzut vreo floare care să-și etaleze zgomotos frumusețea, gingășia și parfumul? Cu siguranță, nu! La fel ar trebui să procedăm și noi: Să fim discreți.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *