Despre săraci și bolnavi

Emil Dumea"> Emil Dumea 21 Noi, 2017 Raze de lumină No Comment

DESPRE SĂRACI ȘI BOLNAVI
Pentru omul mereu mai liber de constrângeri și care face orice pentru a-și prelungi cursul vieții, pentru a fi din ce în ce mai sănătos și mai bogat, săracii și bolnavii vor reprezenta un disconfort și pe cât se poate îi va marginaliza sau îi va scoate complet din viața și preocupările lui.
Iar faptul că Isus Cristos s-a născut în ieslea unui grajd, că a locuit într-o familie săracă, că a trăit și a murit într-o sărăcie extremă, pentru un astfel de om, acest Isus Cristos este la fel de străin ca și viața săracilor și a celor bolnavi.
Cât de departe sunt astfel de oameni de gândul lui Dumnezeu față de toți cei care suferă din cauza sărăciei, a bolilor sau a altor lipsuri care le marchează existența! Cât de departe putem fi noi, creștinii, de gândul și inima lui Dumnezeu, ca și de problemele cu care se confruntă nenumărați semeni ai noștri!
Îmi vine spontan în minte exemplul unui tată care muncește din greu în străinătate și care de Crăciun i-a cumpărat copilului său, în clasa a V-a, cel mai nou model de smartphone de la Samsung. Tare mult și-a dorit acest copil un așa telefon, iar tatăl nu a putut să nu-i satisfacă această dorință. Atât pe copil, cât și pe tatăl lui i-aș întreba dacă își dau seama ce sărbătoresc la Crăciun și dacă acest cadou scump se asortează cu sărăcia în care s-a născut Cristos, cu spiritul de detașare de bogății pe care El l-a predicat și l-a trăit și pe care îl cere tuturor urmașilor lui. Mă întreb dacă mulți dintre noi am înțeles, dacă înțelegem adevăratul spirit al lui Isus Cristos sau ne-am fabricat deja o religie a noastră, după propriile calapoade.
Mă întreb apoi dacă noi am înțeles faptul că în ochii lui Dumnezeu toți oamenii sunt egali și toți au dreptul, exact ca și noi, să se bucure în măsură egală de toate bunurile acestei lumi. Iar atunci când noi avem mai mult decât alții, chiar dacă nu ne-am îmbogățit furând din buzunarul cuiva, suntem totuși responsabili pentru faptul că noi avem mai mult iar alții mai puțin sau deloc. O lume în care sunt săraci și bogați, oameni sănătoși și oameni bolnavi, oameni cărora li se respectă drepturile și demnitatea și oameni care sunt umiliți, jigniți și nedreptățiți, o astfel de lume nu este cea pe care o dorește Dumnezeu și în care noi putem să stăm liniștiți și mulțumiți în bunăstarea cu care ne-am înconjurat. Ori de câte ori noi avem ce pune pe masă, iar alții înghit în sec de foame, tot de atâtea ori trebuie să ne răsune în urechile și în inima noastră cuvintele lui Cristos: Flămând am fost și voi nu mi-ați dat să mănânc.
Se apropie iarna. În localitățile în care suntem, este careva dintre noi care cunoaște numărul tuturor acelora care în această iarnă vor suferi de frig fiindcă nu au bani cu ce să-și cumpere lemne sau cu ce să plătească factura la încălzire? Ar fi bine să ne amintim că în toate acele case în care oamenii își vor mai pune pe ei încă o haină, și aceea veche și ponosită, pentru a nu se îmbolnăvi și mai tare de reumatism; în toate acele apartamente care sunt pe casa scării pe care urcăm și coborâm zilnic, în toate acele case de pe drumurile satelor noastre Cristos tremură și suferă de frig, plânge singur din cauza indiferenței și egoismului nostru. Oare aceasta este lumea pe care o vrea Dumnezeu? Nu! Oare această Românie în care mulți dintre noi ne batem cu pumnul în piept că suntem urmașii strămoșilor botezați de sfântul apostol Andrei, oare aceasta este țara spre care Dumnezeu privește cu satisfacție și mulțumire?
Dacă am gândi ca adevărați creștini, am înțelege faptul că săracii nu trebuie considerați o povară sau o mare problemă socială, ci mai mult ei reprezintă prezența lui Dumnezeu între noi, un Dumnezeu care are nevoie de căldura și generozitatea inimilor noastre. Iar când ne iese un bolnav sau sărac în cale, dacă suntem cu adevărat creștini, ar trebui să ne plecăm cu respect în fața lor, iar apoi să-i îmbrățișăm și să-i facem parte integrantă din viața noastră de fiecare zi. Să-i primim cu inimă largă și deschisă la mesele noastre, în casele noastre, iar cine are două sau trei case, două sau trei apartamente, în loc să le închirieze sau să se fălească cu ele, mai bine i-ar primi în ele pe cei care locuiesc în maghernițe și locuințe improvizate, pe cei care s-au debranșat de la rețeaua de termoficare, pe cei care-și numără bănuții să vadă dacă mai au cu ce-și cumpăra medicamente. Căci pe lumea cealaltă nu vom lua cu noi nici casele, nici banii din conturi, nici mașinile, nici terenurile, nici scaunele comode pe care stăm acum. Vom lua doar faptele noastre. Doar faptele noastre vor fi cele care ne vor deschide porțile paradisului, sau ale infernului.
Poate că ne-am obișnuit cu imaginea unei credințe în care a fi drept în fața lui Dumnezeu înseamnă a ne spune zilnic rugăciunile, a ține posturile, a plăti preotului simbria când vine cu binecuvântarea casei. Nu sunt rele aceste practici. Dar dacă nu vedem chipul lui Dumnezeu în orice suferință sau lipsă a omului pe care El l-a creat pentru a fi fericit, dacă nu ne solidarizăm cu acest Dumnezeu suferind sau lipsit, putem să ținem toate posturile prescrise, să nu mâncăm carne toate viața și nici băuturi alcoolice să nu fi gustat vreodată, dar este puțin probabil că așa ne vom salva sufletul.
Este bine să ne analizăm în profunzime modul nostru de a gândi și de a fi și să descoperim fața lui Dumnezeu, să-i auzim glasul nu numai în rugăciunea de la biserică, în predicile preoților, între zidurile mănăstirilor. Pentru binele nostru de aici și de dincolo de mormânt este bine să ne reamintim că orice om poartă chipul lui Dumnezeu, iar când întâlnim un bolnav sau sărac, atunci Dumnezeu are mai mare nevoie de iubirea noastră. Și așa cum sărutăm cu iubire și respect mâna mamei sau obrazul persoanei iubite, așa ar trebui să sărutăm rănile bolnavilor și sărăcia săracilor. Când vom face toate acestea, vom săruta mâna și obrazul lui Dumnezeu, și mare va fi în ceruri răsplata noastră.

Articole recomandate

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *