Despre depresie şi singurătate

29 Iul, 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

Citeam ceva ce m-a surprins și m-a pus pe gânduri: Depresia are și un efect benefic, și anume acela că îți trezește atenția asupra a ceea ce ai cam neglijat înainte, adică propria ta ființă. În general, oamenii cad în depresie fie că sunt părăsiți de persoana cea mai apropiată a vieții lor, fie că au făcut excese mari și pe termen lung, muncind prea mult sau risipindu-se în tot felul de activități; fie pentru că au primit în casa sufletului lor neîncrederea în sine și în ceilalți, invidia și tot felul de răutăți; fie pentru că a venit peste ei o nenorocire.
Constrâns de noua stare a lucrurilor, omul este obligat să se întoarcă în el însuși și să-și vadă propria ființă, așa cum este ea, dezgolită de orice, slabă și singură, fără toate proptelele de care se sprijinea înainte.
Depresia este soră geamănă cu solitudinea, cu singurătatea interioară, dar reflectând adânc, investigând în viața altor persoane, sau a personajelor importante ale istoriei, paradoxal, am descoperit că marile realizări, marile opere ale oamenilor importanți s-au născut din cea mai profundă singurătate interioară. Geniile și-au lăsat amprenta în istoria lumii singuri, fără sprijinul nimănui. Mozart a început să compună încă de la vârsta de 5 ani, fără să-i țină cineva pana în mână și să-i scrie notele și le-a cântat singur cu propriile degete, nu cu ale altcuiva. Beethoven a compus capodoperele lui nemuritoare în stare de surzenie și de profundă singurătate.
Coborând în adâncul ființei sale, omul descoperă darurile pe care le are și măreția lui. Omul nu se cunoaște în ovațiile mulțimilor, în aplauzele altora, ci atunci când este singur cu el însuși, când își privește chipul cu atenție și răbdare și începe să se înțeleagă, să priceapă mai bine cine este el.
Citind istoriile vieților oamenilor mari, descoperim cum din singurătate ei au ieșit mai puternici și au reușit să schimbe destinele lumii.
Însuși Isus Cristos, ne spun Evangheliile, se retrăgea adesea, el singur, pentru a se ruga Tatălui în singurătate, departe de apostolii săi, departe de mulțimea oamenilor.
Singurătatea nu este doar o mare durere și povară pentru om, ci și o mare binecuvântare; un izvor de putere, care-l face mai puternic, mai înțelept și mai util semenilor săi.
Întrebați-i dacă sunt fericiți, mulțumiți pe cei care-s mereu prin mulțime, care caută mereu atenția altora, care sunt mereu ocupați cu ceva, care nu au niciodată timp liber, care sunt într-o continuă agitație; întrebați-i dacă sunt fericiți. Dacă sunt sinceri cu ei înșiși, probabil vor zice că nu au timp să răspundă la această întrebare. Și aceasta, pentru că nu au timp să fie ei cu ei înșiși. Într-o bună zi, pe oameni de acest fel îi vei auzi plângându-se că prietenii și prietenia adevărată nu există; și este foarte posibil ca astfel de persoane să consume anxiolitice, alcool în exces sau alte droguri. Și toate acestea fiindcă au fugit mereu de întâlnirea cu ei înșiși în singurătatea conștiinței și inimii lor.
Da, paradoxal, depresia și singurătatea au și un rol pozitiv, pentru cine știe să profite de ele. Căci geniul omului îi permite acestuia să renască chiar și din propria cenușă. Acesta este misterul omului ca parte din misterul Fiului lui Dumnezeu făcut om care a înviat din propria-i moarte.

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *