De Crăciun

24 dec., 2016 Raze de lumină Nu sunt comentarii

”S-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle. În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”
(Evanghelia după Luca 2, 1-14)
Nimeni nu poate pricepe de ce Dumnezeu a coborât printre noi îmbrăcat în atâta umilință și simplitate. În fața lui cad toate casele de modă, toate parfumurile, fardurile, toate titlurile, meritele și onorurile, toate scaunele și tronurile, toate armele, lanțurile, toate vocile răstite; în fața acestui Copil culcat în ieslea unui grajd cade toată șandramaua noastră omenească. Oare chiar așa să fie Creatorul lumii și al universului, Judecătorul universal, Cel fără de început și sfârșit? Chiar așa!
Am auzit povești de iubire care mi-au fermecat copilăria și mi-au înflăcărat adolescența și tinerețea; povești care mă fac să visez și acum. În fiecare an, de Crăciun, Biblia ne povestește cea mai mare poveste de iubire: Doar din iubire pentru mine și pentru fiecare om care a fost, care este și care se va naște pe acest pământ, Dumnezeu ia chipul meu, al tău, al oricărui om, fie el președinte, rege, împărat sau ultimul pușcăriaș, inclusiv chipul teroristului Anis Amri.
Mă uit în jurul meu și văd lume care râde și lume care plânge, iar unii își plâng în tăcere propria solitudine. Ceea ce noi poate nu am înțeles încă este faptul că nu suntem niciodată singuri; absolut niciodată. Dumnezeu este în noi, cu noi, pentru noi! Ceea ce ne lipsește nouă pentru a fi fericiți este credința, darul mare al credinței prin care îl decoperim pe Dumnezeu ca Tatăl nostru și pe Isus Cristos ca fratele nostru. Privesc această lume împodobită în farmecul și decorurile Crăciunului, iar vraja ei mă cuprinde cu totul, mă emoționează și-mi dă fiori, căci în tot ceea ce văd, aud și simt în jurul meu nu-i altceva decât o fărâmă, un rând, un vers dintr-un mare cântec de iubire cu care sunt îmbrățișat, așa cum o mamă își îmbrățișează propriul copil și-l strânge strâns la pieptul ei, acolo unde el simte cel mai bine bătăile inimii sale.
Marea poveste de iubire în care Dumnezeu ne-a înveșmântat este o poveste simplă, tăcută și umilă. Toate personajele prezente la nașterea lui Isus sunt umile și cufundate într-o profundă adorare. Dumnezeu se înconjoară de astfel de persoane care nu valorau mai nimic în ochii contemporanilor; nu erau importante pentru nimeni, dar absolut pentru nimeni. Mă gândesc că atâția oameni astăzi suferă de singurătate, iar pentru ei cele mai dureroase momente sunt cele ale sărbătorilor. Astăzi, toți acești oameni ar trebui să-și amintească că nu sunt singuri și că există un Dumnezeu care-i iubește și face cauză comună cu singurătatea lor.
Marea poveste de iubire a lui Dumnezeu este că nimeni nu este singur, iar dacă cineva a ajuns la disperare și vrea să-și pună ștreangul în gât sau să se arunce în apă de pe un pod înalt, mai bine s-ar arunca astăzi în brațele salvatoare ale lui Dumnezeu.
Ne trebuie o privire pură, sinceră, simplă de copil pentru a putea vedea fața lui Dumnezeu, pentru a-i simți puterea și frumusețea în tot ceea ce ne înconjoară, dar mai ales în chipurile tuturor fraților și surorilor noastre. Ar trebui să facem tăcere, să închidem televizorul, calculatorul și orice sursă de zgomot. Pentru că în tăcere se petrec marile evenimente ale lumii. La fel cum cele mai mari și mai profunde iubiri nu au nevoie de cuvinte. În tăcere îl contemplăm pe Dumnezeu, iar frumusețea lui ne lasă fără cuvinte. Ca și marile dureri, și marile bucurii nu pot fi exprimate în cuvinte, ci doar trăite în simplitate și tăcere.
Să facem tăcere în noi și în jurul nostru pentru a putea auzi cu urechile spiritului glasul corurilor cerești care-l laudă pe Copilul culcat într-o iesle. De fapt, nu numai ei, dar orice fir de iarbă aduce laudă Celui care i-a dat viață, orice ciripit al păsărilor, orice adiere de vânt cântă cu bucurie și recunoștință Creatorului a toate, iar în armonia universului, toți aștrii preamăresc puterea Celui care i-a creat.
Mi-ar place să cred că de Crăciun, toți oamenii vor trăi emoția prezenței lui Dumnezeu în viața lor și în tot ce-i înconjoară. Căci un înger al Domnului ne spune: ”Nu vă temeți: Vă anunț o mare bucurie!”

Articole recomandate

Lasă un comentariu la acest articol

Adresa dvs. de email nu va fi publicată! Câmpurile marcate cu steluță sunt obligatorii *